CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Adevarata miza a mitingului din 10 august

1 comentariu / 14797 vizualizări / 14 august 2018

S-a spus adesea că istoria se repetă – alții, că se bîlbîie – dar marea problemă e că oamenii au tendința de a uita asta permanent. Impresia că evenimentele din ultimele zile sunt ceva fără precedent e falsă; în fapt, ele reproduc aproape identic altele, nu chiar așa îndepărtate. Din această perspectivă, explicația misterului legat de adevărata motivație a scandalului nu mai pare chiar așa de greu de livrat.

Vă mai amintiți, stimați cititori, derularea manifestațiilor violente de stradă care au dus în 2012 la căderea guvernului Boc?

Dacă nu, vom face noi o scurtă recapitulare.

În ianuarie 2012, guvernul Boc a pus pe masă noua Lege a Sănătății.
Una care producea efecte de-a dreptul dramatice în sistem, în special pentru că permitea intrarea pe anumite segmente a businessului privat, un concurent de temut pentru oameni învățați, spre exemplu, ca de vreo 15 ani încoace să cumpere ambulanțe exclusiv de la o firmă clujeană cvasi-anonimă.

O lege care zguduia piața asigurărilor medicale, cea farmaceutică – poate cea mai puternică din România – etc. Vorbim aici de miliarde de euro anual.
Proiectul de lege prevedea ca spitalele să poată funcționa ca societăți comerciale sau ca fundații, CNAS să piardă monopolul și să aibă concurență din partea asiguratoriilor privați, iar producătorii de medicamente să fie taxați suplimentar.

Domenii în care imixtiunea serviciilor secrete și a MAI este mai mult decît profundă, după cum au demonstrat-o în anii care au urmat scandaluri gen Hexi Pharma și altele.
Ne amintim cum a sărit, nervos, Raed Arafat, tătucul SMURD, cu atacuri la noua lege, susținînd că lucrurile sunt bune așa cum sunt și nu e nevoie de reforme, imixtiunea mediului privat în domeniul intervențiilor de urgență fiind în măsură să vulnerabilizeze statul și să provoace criză de cadre (?!).
După o ciocnire cu președintele Băsescu pe subiect, Arafat își dă demisia din structurile guvernului.

Imediat, se produce agitație pe rețelele sociale, în sensul solidarizării cu șeful SMURD, iar în întreaga țară se declanșează pe 13 ianuarie proteste spontane.
Participanții nu sunt mulți, dar sunt foarte nervoși și hotărîți.

PNL și PSD încearcă să profite de revolte și să organizeze propriile proteste, alipindu-se celor spontane, dar se trezesc flituite sever, iar Ludovic Orban chiar încasează o mamă de bătaie în stradă.

Marea problemă e alta: manifestanții își fac o țintă nu doar din guvern, ci și din președinte.
Băsescu e huiduit, înjurat, criticat peste tot, i se cere demisia.
Intră în dispozitiv nu doar piața, ci și presa și societatea civilă; Mircea Cărtărescu îl face pulbere pe președinte într-un articol: ”Nu am uitat vremurile în care Traian Băsescu, ministru al transporturilor, punea la fiecare capăt de pod şi pe fiecare petic de drum reabilitat inscripţia „Aici sunt banii dumneavoastră”. L-aş întreba acum: unde sunt şoselele României? Unde sunt noile tronsoane ale metroului bucureştean? Unde este, după 21 de ani, infrastructura de care- am fi avut atâta nevoie? Bani au fost, banii smulşi şi azi din buzunarele noastre printr-unul dintre cele mai fanariote sisteme fiscale care-au funcţionat vreodată la noi. Atunci ce a lipsit? Nu cumva a lipsit un Raed Arafat?”.

Mitingurile din 14 ori 15 ianuarie au degenerat în violențe de stradă, jandarmeria a dat cu gaze lacrimogene, a folosit tunuri cu apă, a arestat zeci de ultrași, identificați ca fiind membri ai galeriilor de fotbal ale Steaua și Dinamo, ori persoane la care se găsiseră materiale pirotehnice, arme improvizate ori chiar droguri.

Zile în șir, Băsescu a tăcut chitic, prins într-un meci care nu era al lui, dar din care nici nu se putea extrage.
Nervozitatea era în mare creștere: ministrul de externe, Teodor Baconschi, scria după protestele violente din prima zi, pe blogul personal, că nu e admisibil ca legea să o facă în România ”mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității”.

A trebuit să demisioneze după aceste spuse, reținîndu-se că a jignit manifestanții. De fapt, fatală îi fusese referirea la ”încolonarea în spatele moștenitorilor Securității”. Baconschi știa exact cum stau lucrurile. Doar că nu a știut să-și țină gura.

Pentru că protestele erau organizate, în mod clar, de serviciile secrete și de MAI, care se confruntau cu riscul pierderii unor avantaje materiale imense.
Așa se explică faptul că în malaxor intrase tot: guvernul, partidul de la putere, președintele, dar și opoziția.

Toată scena politică trebuia să înțeleagă, prin violență dacă e nevoie, că sunt pe lume lucruri sacre, de care nu te atingi. Precum afacerile serviciilor secrete.
Faptul că legea a fost retrasă, iar Arafat a revenit în guvern nu a calmat spiritele.
Înțelegînd, finalmente, că trebuie să ofere mult mai mult drept ofrandă, Traian Băsescu a forțat pe 13 februarie demisia premierului Emil Boc, înlocuit, ca o modestă compensație, cu un premier al serviciilor, Mihai Răzvan Ungureanu.

Să ne întoarcem în prezent.

Despre marele miting al diasporei s-a spus și s-a scris de către mulți că e foarte ciudat, în sensul că nimic nu părea să justifice ieșirea în stradă: nu s-a dat nicio lege sau ordonanță scandaloasă, nu s-a comis niciun gest politic iritant, lumea e mai mult prin concedii, guvernanții sunt în vacanță, președintele e mai mult absent.
Și totuși, ne-am trezit cu violențe de proporții și cu o participare sensibil mai mare decît în 2012.
Chiar să nu fie motivată de nimic această nouă serie de mitinguri, pentru că ele dau semne iar de permanentizare?

Răspunsul e negativ.
Motiv există și încă unul imens.
Dincolo de legea gazelor, de tăierea bugetelor serviciilor ori de legile justiției, există o temă care e de-a dreptul terifiantă pentru structuri.
Una infinit mai periculoasă decît legea Sănătății din 2012.
Nimic secret.
Este exact tema care a fost agitată vehement în cele vreo două-trei săptămîni dinaintea mitingului din 10 august, și anume cea a amnistiei.
Ne amintim cum Realității TV i se inflamase gușa răcnind de dimineață pînă seară că ”săptămîna viitoare” se dă OUG de amnistie.

Dincolo de isteria postului amintit și a altora, adevărul e că Liviu Dragnea însuși lansase pe 11 iulie în spațiul public ceea ce noi numeam la acea vreme ”atomica disperării”, adică ideea unei amnistii generale.

”România are nevoie de un moment zero, un moment zero de care avem nevoie cu toţii. Toţi trebuie să înţelegem că trebuie să privim înainte, pentru că altfel vom rămâne prizonierii trecutului, România va rămâne prizoniera trecutului (…)Să nu mai lăsăm loc de şantaj, pentru că doar o persoană scoasă din acest angrenaj mafiot al statului paralel (Laura Kovesi n.n.) nu rezolvă problema. Angrenajul a rămas, iar motivele de şantaj au rămas, dosare dosite, dosare neîncepute, informaţii prin tot felul de servicii, legături prin care se fac presiuni şi prin care se gestionează dosare sau procese, toate astea au rămas. Aici trebuie un moment zero” explica el.

În perioada care a urmat, ideea amnistiei a fost întărită și de alte voci din partid și guvern, de ministrul Justiției, ba chiar și președinta ÎCCJ luase în serios chestiunea.

Amnistia e încă pe tapet, doar vacanța întrerupînd șirul evenimentelor.

O dată cu revenirea la lucru a politicienilor, ea poate deveni realitate, peste noapte.
Nu știm care ar fi efectele sociale ale unei asemenea decizii; cum bine zis-a Cristina Tarcea, e nevoie de o analiză aprofundată din partea unor profesioniști.
Poate ar fi rău, poate ar fi bine.

Pentru statul-paralel, ar fi o catastrofă, însă.
Peste noapte, la propriu, întreaga bază de date a serviciilor în privința politicienilor ar deveni scrum.
S-ar pierde complet controlul prin șantaj asupra clasei politice, utilizat cu motoarele duduind în ultimii 15-20 de ani.
Altfel spus, în România s-ar produce nu o modificare, ci o răsturnare completă de sistem.
Și totul, printr-un singur act guvernamental căruia, odată lansat, nu i-ar mai putea fi anulate efectele, vezi celebrul caz al bancrutei frauduloase de acum două decenii.

Pentru că Dragnea, PSD și guvernul nu au înțeles de bună voie mesajul de a renunța la amnistie, se recurge acum la artilerie grea: luptele de stradă, reactivarea totală a gurilor de tun din presă, de pe rețelele sociale și din societatea civilă. Se vehiculează chiar destructurarea PSD din interior.
Mijloacele nici măcar nu sunt noi ori subtile, sunt aruncate în joc toate clișeele: mitinguri anunțate dinainte drept violente la care sunt aduși, totuși, bătrîni, copii, cîini (chiar găini), persoane cu dizabilități agresate, zice-se, de jandarmi, ziariști bătuți (dar despre care aflăm la trei zile după eveniment), oarece cetățeni străini smotociți șamd. Povestea cu ”Muie PSD”, slogan cu tentă sexuală, aduce, și ea, izbitor, cu celebra campanie anti-Berlusconi în care era atacat permanent de adversari și presă cu expresia ”Bunga-bunga”, devenită sinonim pentru orgiile sexuale ale acestuia. La urna de vot, ne amintim, lui Berlusconi i-a țîșnit în față o tînără cu sînii goi și un mesaj scris pe ei. Sexul poate fi și el o armă politică, la urma-urmei.

Dacă avem miting și mîine, de Sf.Maria, recuzita va include obligatoriu niscaiva cruci și icoane.
Din lista de clișee, a lipsit doar celebra scenă a tinerilor care se sărută pe asfalt pe fundal de flăcări și fum, dar mai e timp.
Și a mai lipsit și lipsește cu desăvîrșire vreo reacție a ambasadelor ori a organismelor europene.
Semn că și acestea știu că e o reglare de conturi strict internă.

Ca și Traian Băsescu în 2012, și președintele Iohannis e prins într-un război care nu-i aparține și în care se vede cu ochiul liber că nu-i face plăcere să lupte.
Dar trebuie să o facă.
De pe margine, i se arată insistent pisica Cioloș.
Și înțelege mesajul, de voie, de nevoie.
Și el e responsabilizat de către servicii că nu a făcut mai mult, comod cum e, pentru a pune botniță PSD.

Ce va urma?
Singura garanție că guvernul nu va da ordonanță pe amnistie, în perioada care vine, e demiterea lui.
Iar singura garanție că nici următorul guvern nu va avea idei similare e eliminarea PSD de la guvernare.
Acestea trebuie să ne așteptăm să fie direcțiile de acțiune pentru săptămînile care vin, iar un rol major îi va reveni, în opinia noastră, lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care are forța de a destructura majoritatea parlamentară și căruia, probabil, i se oferă la această oră, pe sub masă, absolut orice, începînd cu șefia PNL și terminînd cu cea a unui nou guvern. Nu e întîmplător că Iohannis a blocat recent congresul extraordinar al PNL și alegerea unui alt președinte. Locul trebuie păstrat pentru negocieri.
I se va oferi, deci, liderului ALDE, orice, cu excepția președinției țării, anul viitor.
Dar, asta deja e altă poveste. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: cristian niculescu

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Un singur adevar aici „S-ar pierde complet controlul prin șantaj asupra clasei politice, utilizat cu motoarele duduind în ultimii 15-20 de ani.”.. .restul e fum si ceata…

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998