CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Alianta Crestin-Liberala sau dovada ca liderii opozitiei au umor

0 comentarii / 1510 vizualizări / 23 iulie 2014

PNL și PDL au decis: vor merge în alegerile prezidențiale sub denumirea Alianța Creștin-Liberală, o găselniță care demonstrează, în cel mai bun caz, că liderii opoziției au umor. Deși nu e sigur că românii or să guste gluma în cauză.

De ce spunem despre creștin-liberalismul opoziției că e o dovadă de umor?
Nu neapărat pentru faptul că sintagma în sine constituie o contradicție în termeni, cum ar fi, bunăoară, ”reformator-conservator”; liberalii, de oriunde, sunt cunoscuți mai degrabă pentru viziunile mult mai largi decît cele tradițional-bisericești.

Să amintim că europarlamentarii PNL au votat, în ultima perioadă, comtroversatul raport european Lunacek, favorabil minorităților sexuale, în timp ce pedeliștii s-au opus categoric.
Aceiași liberali au votat și raportul Estrela – deși respins – care era considerat de creștin-democrați drept o mare lovitură la adresa familiei tradiționale, în timp ce pedeliștii au votat din nou contra. Și exact aceiași situație s-a regăsit și în cazul raportului Zuber, la fel de criticat de biserică și de către creștin-democrați.

O falie imensă între viziunile ”creștine” ale liberalilor și pedeliștilor, am fi tentați să spunem în contextul sus pomenit, dar poate tocmai de asta se vorbește de o alianță: fiecare cu ideile lui.
Nici pomeneală, însă, dacă ne amintim și isprăvile ”neortodoxe” ale PDL, mai ales ca partid de guvernămînt.

Deși, după trecerea la populari, PDL a încercat din răsputeri să se vopsească în creștin-democrat, culoarea nu a prins, spre disperarea lui Baconschi, ”importat” special în acest scop.

E adevărat că PDL a împărțit Bisericii cu amîndouă mîinile bani de la bugetul statului, doar nu dădea de la el, dar în permanență au existat gesturi spectaculoase care au anihilat cu brio efectul pomenii de stat.

Nu ne referim doar la deschiderea totală manifestată de însuși Traian Băsescu față de homosexuali, de dreptul acestora de a întemeia familii și de a adopta copii, manifestat încă din 2004. (Ne amintim cum a decretat că un român din cinci ar fi gay!)

E greu să pozezi, însă, în partid creștin-democrat și să propui legalizarea prostituției și înființarea de bordeluri, prin deputatul și candidatul la primăria generală Silviu Prigoană, ori să propui, prin ministrul Justiției, dezincriminarea incestului în Codul Penal, pe motiv că merge, oricum, la pachet cu violul.

Ori să implmentezi sistemul desfacerii ultra-rapide a căsătoriilor, la notar sau direct la primărie, în doi timpi și trei mișcări, transformînd, din punctul de vedere al bisericii, o instituție sacră într-una formală.

Ori să propui impozitarea nunților și a botezurilor, singura modalitate prin care tinerele noi familii mai pot să spere, în vremuri de criză, la desprinderea de casa părintească.
Tot lovituri la adresa familiei tradiționale au fost considerate și propunerea înjumătățirii concediilor maternale, reducerea indemnizațiilor de creștere a copilului, a subvențiilor pentru pamperși și lapte praf etc.

Să ne mai amintim că tot PDL, prin Sebastian Bodu, a cerut Curții de Conturi să ia la puricat documentele contabile ale Patriarhiei, deranjat de cele peste 4.000 de lăcașe de cult construite în ultimii ani, în mare parte cu bani de la stat, iar prin Adriana Săftoiu a criticat vehement predarea religiei în școli, în virtutea principiului că ”Ortodoxismul trebuie să fie în Biserică şi nu la şcoală”.

Ori să ne amintim de gafe ocazionale, precum cea a deputatului băcăuan Gheorghe Tinel, care declara la un moment dat în parlament că ”sediul moralei creștine se află la Roma”, uitînd că românii sunt majoritar ortodocși și ar putea avea alte opinii.

În fine, un handicap pentru PDL poate fi considerată chiar Monica Macovei, care, după venirea PNTCD la putere, în 1996, a renunțat la ortodoxie pentru greco-catolicism. De ce? Doar pentru a avea mai mult succes în activitatea de vajnică apărătoare a cultului greco-catolic, în calitate de avocat, în procesele pe care acesta le avea cu statul român pentru retrocedarea unor bunuri preluate de Biserica Ortodoxă, cu ajutorul regimului comunist, în anii 40. Or fi greco-catolicii tot creștini, dar pentru cei 85% ortodocși români asta nu e o ușurare, iar pentru BOR cu atît mai puțin.
La urma-urmei, Alianța Creștin-Liberală a fost creată pentru a obține voturile românilor la prezidențiale, nu pentru a se vedea bine dinspre Vatican.
Lucru care se anunță dificil, însă, pentru că alegătorii s-au cam învățat să amușineze fariseismul, mai ales al politicienilor. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998