În momentul în care a fost creat, s-a dorit ca Institutului Cultural Român să rămână sub egida Parlamentului, şi nu a preşedinţiei, dezvăluie fostul director al ICR, Augustin Buzura, într-un articol publicat în revista Q-Magazine.

„Odată cu crearea ICR a început nebunia. Mircea Cărtărescu asemăna noua instituție cu cele două „monstruozități comuniste”: Casa Poporului și Canalul Dunăre – Marea Neagră. Nu bănuia pe atunci ce port important va fi el însuşi pentru noul canal de scurgere a „sprijinului material” și turistic. „Dilema” dorea ca ICR-ul să rămână sub egida Parlamentului, temându-se că „noua structură instituțională ar putea pune probleme în ceea ce privește independența, credibilitatea și echidistanța revistei” etc. Îi deranja enorm pe membrii redacţiei președintele onorific, deși mai avea foarte puțin până la încheierea mandatului. Acum, deşi semnatarii de pe lista de susținători ai ICR-ului, de fapt ai lui H.R. Patapievici, sunt cam aceiași, lupta se duce pentru ca institutul să rămână sub autoritatea „simbolică” a președintelui. Exact pentru ceea ce fusesem eu, predecesorul lui H.R. Patapievici, la conducerea ICR-ului, condamnat, insultat, linşat mediatic etc. Acum, în fine, Institutul pare privatizat, în ciuda numeroaselor comitete și comisii care dau fel de fel de avize. Iar dacă cineva ar sta să calculeze câți bani le revin primelor zece papioane: traduceri, turism, hoteluri, transport, diurnă etc, ar descoperi că articolele pro prezidențiale sunt foarte rentabile, iar organizarea în vederea apărării privilegiilor de până acum este absolut justificată. Căci scopul contează. Restul, pentru creduli, naivi și aflători în treabă. Dialogul internaţional se poate purta şi fără publicaţii, edituri, centre de cercetare şi, desigur, fără respect pentru propria cultură”, scrie Augustin Buzura. (R.Gheorghe)