CURS VALUTAR
Catarama_3

Catarama face praf mitingul lui Orban: ”Locul partidelor nu e in strada!”

2 comentarii / 1020 vizualizări / 26 iunie 2018

Viorel Cataramă, prim-vicepreşedinte al PNL sector 2, a anunțat azi că nu va ieşi în stradă la mitingul solicitat de Ludovic Orban, deoarece, motivează el, locul partidelor nu este în stradă.

“Nu merg pentru că locul partidelor nu este în stradă, ci au alte mijloace democratice de a demonstra şi a încerca să se opună. În stradă merge societatea civilă care nu are alt loc în care să se manifeste”, a declarat Viorel Cataramă, pentru Mediafax.

Întrebat dacă preşedintele PNL nu a primit cele mai bune sfaturi în legătură cu organizarea de marţi seara, Cataramă a răspuns: “Cred că e o reacţie emoţională şi poate fi si un sfat greşit pe care l-a primit”.
Un mesaj prin care liberalii erau chemaţi în stradă a început să circule în partid încă de luni seara: “Bună seara. Vin cu rugămintea către dumneavoastră de a participa marţi, ora 19.00, la protestul organizat in Piaţa Victoriei. Participarea dumneavoastră este importantă pentru România şi pentru PNL. Ne întâlnim toţi la sediul PNL din Aleea Modrogan, ora 18.45, pentru a merge împreuna la protest. Ludovic Orban.”

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. Tot ‘serviciile’ sa scoata din rah*t si Opozitia… deh… daca numa’ acolo e disciplina, ce sa-i faci?!?

  2. Corect, d-le Catarama! Saracu” Ludovic!…..a ramas cu sechele de la proces….

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *