Însuși creatorul ei. Traian Băsescu devine astfel un fel de zeul Cronos, care își mănâncă progeniturile. Sau, dacă facem o extrapolare, mai apropiată în timp, situația ar putea fi asemănătoare momentului în care sistemul Chinei Populare a decis, ca pentru a se apăra, trebuie să lichideze vârful. Adică, chiar „banda celor șase”, între care se afla și soția lui Mao Zedong, care a sfârșit executată pe un stadion. La București, un fost președinte face, așadar, un anunț de două ori înfricoșător. Întâi, că a existat și încă există o „bandă a celor şase”. În al doilea rând, că aceasta, creată de el, a avut misiunea de a reforma România.
Eu nu revin întâmplător asupra acestei teme. Și nu ezit să spun, din nou, că există toate elementele necesare pentru a trage, în mod rezonabil, concluzia că Traian Băsescu, cel puțin parțial, a spus adevărul. Și anume că, procedând ca un corsar și nicidecum ca un lider al unui stat democratic, a decis să facă operațiuni chirurgicale pe ființa României, nu prin intermediul instituțiilor democratice, ci utilizând un grup organizat de persoane, fidele lui, pe care le-a instalat în fruntea unor instituții de forță și le-a dat sarcina de a-i executa pe adversarii săi politici și de a-i proteja pe susținători. Acest nucleu – pentru că nu mă îndoiesc că grupul său de interese ilegitim este mult mai numeros și a fost înfiltrate în mai toate instituțiile statului – a fost lovit de dihonie. Imediat după ce a fost ales un nou președinte, iar Băsescu a luat sub ocupație cel mai bogat, cel mai întins și cel mai fastuos domeniul public din România, Palatul Scroviştea, a început să fie măcinat de mărul discordiei. Dobândind o putere prea mare, componenții așa-numitei „bande a celor șase” s-au încăierat între ei. Tot pentru ciolan. Încercând să-și acapareze unii altora sfera de influență.
Și astfel, așa cum declară ritos și în mod repetat Traian Băsescu, trei dintre ei, respectiv Laura Codruţa Koveşi, Livia Stanciu și Florian Coldea, i-au băgat la apă pe ceilalți trei foști tovarăși, respectiv pe Elena Udrea, Horia Georgescu și Alina Bica.
O poveste de-a dreptul shakespeariană. Care se va sfârși conform tiparului oferit de Hamlet, pe marginea gropii care, contemplând un craniu, a exclamat: ”A fi sau a nu fi!”.
Urât deces al regimului Traian Băsescu. De fapt, o agonie. Care va mai dura atât de mult cât va dori Klaus Iohannis. Va dura fix până când președintele nou ales va tăia pisica. Și pisica este Florian Coldea. Până atunci, societatea românească va trebuie să depășească, în vreun fel, meditația hamletiană. Și în loc „de a fi sau a nu fi” să reacționeze, ceva mai inteligent, pentru a grăbi acest trist sfârșit. Pentru a trage cortina. Și pentru a bate gongul. Și pentru a evacua sala. Fără aplauze. (Sorin Rosca Stanescu)