CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Coincidente stranii: Firea arunca bomba Veolia in plin scandal de coruptie la Paris

1 comentariu / 3473 vizualizări / 5 iunie 2017

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că există interese din partea unor companii străine să cumpere ”pe doi lei” RADET, menționând, în context, că în aceste jocuri ar fi implicați și foști angajați ai serviciilor secrete. Firea a nominalizat compania Veolia ca fiind interesată de asemenea tranzacție.

”În acest moment, către mine vin (…) informații că Veolia dorește să preia RADET, pentru că a mai preluat câteva în țară și, dacă a văzut că se poate fără o competiție serioasă (…) Sunt implicați, cel puțin una dintre persoane, oameni care au lucrat în fostele serviciile secrete și care acum sunt bine merci în firme private, cu funcții importante, români de-ai noștri care atât de mult țin ei la țara aceasta încât ar lua compania de termoficare și ar da-o pe doi lei unui privat”, a mai spus primarul general al Capitalei la Antena 3.

Extrem de interesant, ba chiar exploziv, de-a dreptul: atacul primarului general asupra Veolia vine fix la două zile după ce presa franceză a detonat un scandal de proporții, dezvăluind, grație unor surse apropiate autorităților din Hexagon, că anchetatorii francezi – mai exact oficiul anti-corupție al poliției judiciare (Oclciff) – au declanșat, la finele anului trecut, pe 4 noiembrie, o amplă investigație în cazul acuzațiilor privind mita plătită de filiala din România a Veoliei, am numit compania Apa Nova, unor oficiali români, acum cîțiva ani.

1

2

În octombrie 2015, reamintim, DNA Ploiești a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de APA Nova în calitate de inculpat, ”pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită, cumpărare de influență, favorizarea infractorului, violarea vieții private, evaziune fiscală, în formă continuată și spălare a banilor”.
Totuși, a durat mai bine de un an pînă cînd s-a pus în mișcare și parchetul francez; dar a făcut-o, în cele din urmă, iar informația s-a aflat abia vineri, cum spuneam, grație presei franceze.

În multitudinea de articole din presa de vineri e pomenit numele directorilor francezi ai Apa Nova, Bruno Roche și Laurent Lalagüe, dar și al românilor Vlad Moisescu, Costin Berevoianu și Ovidiu Semenescu, implicați, de asemenea, în scandal.
Se amintește, de asemenea, faptul că, după preluarea de către Apa Nova a distribuției apei în Capitală, prețul acesteia a crescut cu 125% între 2008-2015.
În fine, mai aflăm că ”ostilitățile” sunt dirijate de către un fost angajat al Veolia, Jean Luc Touly, care în prezent conduce un ONG anticorupție și care a depus plîngere contra firmei.

O altă coincidență interesantă e aceea că, exact în timpul acestui mega-scandal financiar, care izbucnește cu întîrziere în Franța, are loc vizita premierului Sorin Grindeanu la Paris, acesta urmînd să se întîlnească cu omologul său, Edouard Philippe.

Dacă Grindeanu avea de gînd să profite de această vizită și să discute cu mai-marii Veolia posibila preluare a RADET, se cheamă că a cam ratat momentul.

Bine de amintit, pe final, relația rece dintre PSD, de-a lungul timpului, și francezii de la Vivendi(vechiul nume) – Veolia – Apa Nova, privatizarea apei bucureștene fiind, mai degrabă, o afacere a dreptei de la noi, pusă pe roate de fostul primar Viorel Lis și dezvoltată în mandatele lui Băsescu și Videanu.
În octombrie 2005, spre exemplu, PSD București făcea tărăboi public după ce Apa Nova anunța creșterea tarifelor cu 15% și amintea, tot public, că firma-mamă Vivendi-Veolia fusese alungată cu scandal din mai multe regiuni ale lumii, din cauza prestațiilor păguboase pentru cetățeni.
Din 210 kilometri de rețea care trebuiau modernizați de către francezi, Apa Nova reușise, în cinci ani, să termine abia 14, o performanță care o egalează pe a noastră în materie de autostrăzi. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. anul trecut Apa Nova anunța reducerea tarifelor la apa rece, nu numai că nu s-au redus, ci s-au marit cu 50 de bani/mc, daca vor sa ia RADET cine stie ce tarife astronomice ne-ar astepta, toate firmele straine intrate pe utilități publice vor să jefuiască populația, nu investesc aproape nimic, în schimb maresc tarifele ca niște porci!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998