CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cu programe modificate la sprit, PSD se duce la fund si trage Romania dupa el

6 comentarii / 42959 vizualizări / 5 iulie 2017

Partidul de guvernămînt dă semne tot mai clare că a intrat în derivă din toate punctele de vedere, marcînd repetate răsuciri majore de viziune la intervale de doar cîteva zile. Drama este că se va duce la fund trăgînd după el întreaga Românie. Ultimul episod al derivei, consumat azi, va produce stupefacție și maximă îngrijorare atît în mediile economice cît și în cancelariile vestice.

Să facem o scurtă trecere în revistă a gîndirii politico-economice a PSD:

– În 2016, este elaborat un program de guvernare care, potrivit lamentărilor televizate ale eurodeputatei Viorica Dăncilă, este prezentat alegătorilor de către pesediști din casă-n casă.
Respectivul program e considerat un soi de Biblie a social-democraților, și trebuie respectat neabătut.

– În 2017, guvernul Grindeanu este demis de propriul partid în urma acuzației că grosul miniștrilor săi nu a performat, astfel că programul de guvernare nu a fost respectat la virgulă.

”Deci important este ca acest episod trist să fie închis, iar PSD să poată numi un Guvern care să pună în aplicare accelerat programul cu care am câștigat alegerile” spune, public, aceeași Viorica Dăncilă. E cu atît mai gravă situația creată de Grindeanu cu cît, potrivit lui Dăncilă ”Intențiile pe care le avem la guvernare au fost prezentate și de mine, și de alți colegi partenerilor din grupul S&D în particular și din PES, în general. Programul nostru de guvernare este foarte apreciat, ceea ce a făcut ca să avem solicitări de a transmite programul nostru de guvernare către alți colegi”.

Altfel spus, PSD a creat un program de guvernare atît de grozav încît alte partide din UE i l-ar fi cerut drept model.

– Imediat după demiterea lui Grindeanu, românii află, cu stupefacție, că minunatul program de guvernare este modificat radical de către PSD. Se introduc idei controversate, precum impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate etc.
– Se votează în parlament noul guvern care, surpriză maximă, conține majoritatea vechilor miniștri, considerați incompetenți de propria evaluare a PSD.
– Se votează și noul program în parlament, astfel că el ia locul, oficial, celui vechi și perfect.
– La 3-4 zile de la votarea noului guvern aflăm că cei mai mulți dintre miniștrii lăsați pe afară au fost readuși în palatul Victoria în diverse funcții de consilieri. Incompetența se întoarce în forță, cum s-ar spune.
– La cinci zile după votarea noului program, noul premier, Mihai Tudose și liderul PSD, Liviu Dragnea, au o ”discuție constructivă” de două ore pe marginea măsurilor din noul program. Unde are loc discuția? În cel mai potrivit loc: la un șpriț și un grătar pe iarbă, cu ocazia zilei SUA: ”Am avut o discuție aplicată cu dl. Tudose în timpul recepției și după recepție”, dezvăluie Dragnea.
– La șase zile după votarea noului program, Tudose și Dragnea fac anunțul-șoc: măsurile radicale din noul program nu se vor aplica decît după ce se vor opera simulări și analize detaliate, iar dacă acestea vor avea rezultate negative, se va renunța la transpunerea lor în practică.
”Există preocupări din punct de vedere al majorităţii parlamentare, al Guvernului ca toate companiile care lucrează în România să plătească impozitele cinstit şi la nivelul prognozat. Asta nu înseamnă că cele 2-3 posibile măsuri nu pot fi discutate, dar nu va fi nicio măsură aplicată abrupt decât după ce se vor face analize şi simulări în detaliu”, a afirmat Liviu Dragnea

Sună a telenovelă tîmpită, dar, din păcate, e tristul adevăr. PSD a ajuns să modifice dimineața ce bate în cuie seara și asta în punctele cele mai importante pentru economie și societate.

Dacă economia era o femeie, Dragnea ar fi dat, deja, cu subsemnatul la Parchet pentru hărțuire.

Cel mai important element în comportamentul unui stat aflat în dezvoltare strîns relaționată cu parteneri străini este predictibilitatea. Un element pe care PSD l-a cam făcut praf și pulbere.
Ideea introducerii impozitului pe cifra de afaceri a generat reacții aproape violente ale investitorilor străini, prin intermediul camerelor de comerț mixte și al altor organisme, iar specialiștii în legislație comunitară au atras atenția că nici Comisia Europeană nu acceptă asemenea tip de impozit, vezi și cazul Poloniei.

Și totuși, în acest moment, nu doar că nu se știe dacă PSD va introduce noul tip de impozit, dar, încă mai grav, el ne anunță, prin gura lui Tăriceanu, că decizia finală, operațională, teoretic, de la 1 ianuarie, ar putea fi luată abia prin decembrie, pentru că simulările se vor derula pînă la momentul programat pentru intrarea în vigoare a noilor măsuri.

Toate companiile din România se văd, astfel, complet blocate în privința propriilor planuri de viitor, neavînd certitudini legate de noua formă de impozitare de după 1 ianuarie.

Și nici nu le vor avea prea curînd.

Conform ambasadorului Hans Klemm, în octombrie, Bucureștiul va fi gazda tîrgului economic Trade Winds, organizat anual de către Departamentul Comerţului al Statelor Unite, manifestare în cadrul căreia un mare număr de companii americane vor descinde aici pentru a testa mediul de afaceri autohton din perspectiva unor investiții.
În acel moment, declarativ cel puțin, România nu va putea răspunde la cea mai simplă întrebare cu putință: ”Cam ce impozite se plătesc în țara dumneavoastră?”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. Pentru investitorii adusi de dl. Klemm, raspunsul e cunoscut deja:vor primi ajutoare de stat fara numar, impozit pe profit 0%, controale fisc si anchete DNA-ciuciu.Pentru romani, vezi programul PSD!

  2. stim si noi ca psd e vandut moscovei si cand trump ii pune pe americani sa investeasca in romania, vine dragnea si face haos pentru ca romania sa rateze aceasta sansa istorica

    • Moscova e in creierul tau tampit!

    • nene, ai creierul mic si-l tii lejer. Romania este data pe gratis americanilor, nu te mai amagii cu povestea cu rusii, ca numai crede nimeni prostiile astea propagandistice de doi bani.

  3. Raul: creierul tau de poistac platit este tampit.
    Se vede de departe ca mafiotii astia doresc sa ne transforme intr-un soi de Belarus in care deciziile judecatoresti se iau in biroul secretarul de partid (cum era pana in ’89) iar hotia sa fie legalizata pentru CIUMA ROSIE.

  4. vai de mine sa plateasca corporatiile impozit pe profit, blasfemie nu alta, noroc ca sunt destui mercenari ca sa dea cu gura in sprijinul lor, ca se supara si pleaca, ei zau, ca nu e predictibilitate, la ce la evaziune?, ca se supara nea clema, ei si sa plece acasa!

Scrie un răspuns la Pavel Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998