CURS VALUTAR
Clubul Roman de Presa a supus, duminica, spre dezbatere, o propunere de reglementare a relatiilor profesionale dintre patronatele din mass-media, editori si jurnalisti. In imagine, directorul cotidianului Ziua, Sorin Rosca Stanescu

Cum poate exploda bomba în PSD?

0 comentarii / 661 vizualizări / 4 martie 2018

Ce credibilitate mai poate să aibă Liviu Dragnea împotriva luptătorilor din PSD contra statului paralel, atâta timp cât curg dovezile legate de concubinajul președintelui acestui partid cu George Maior, cu Florian Coldea, cu Laura Codruța Kovesi? Când devine evident că, în această companie, unde s-au lipit și Victor Ponta, Gabriel Oprea, Ilie Sârbu, s-a pus la cale executarea, cu sprijinul ANI pentru compromiterea USL, atât a lui Klaus Iohannis, cât și a lui Eduard Hellvig, la acea vreme secretar general PNL? Aceeași companie care a distrus USL, pentru ca Ponta să ajungă președinte, George Maior, prim-ministru iar Gabriel Oprea, șef al SRI. Ei bine, mai are suficientă credibilitate Liviu Dragnea pentru a încerca chiar acum, cât încă nu este prea târziu, să-și consolideze poziția zdruncinată și să-și elimine adversarii interni.
Liviu Dragnea nu-și poate negocia situația pe persoană fizică, decât în măsura în care reușește să pună în balanță forța și autoritatea celui mai mare partid politic din România, pe care evident să-l poată conduce și în viitor cu mână de fier. De aceea, bătălia de luni, din Comitetul Executiv Național, este esențială. Ca de altfel și Congresul Extraordinar din 10 martie.
Până una alta, Liviu Dragnea lasă de înțeles că este pe cai mari. Efectiv curg declarațiile de sprijin în favoarea sa din direcția organizațiilor PSD județene. Totuși, asemenea declarații au curs la fel și atunci când Ion Iliescu a fost învins în ciuda acestora în Congres de către Mircea Geoană. Și, la indigo, au stat tot așa lucrurile și mai târziu, când Mircea Geoană a beneficiat de un potop de decarații de susținere, dar a fost bătut de Victor Ponta. Este posibil ca și de această dată declarațiile de susținere să nu valoreze nici cât o ceapă degerată.
Am văzut de ce vrea Liviu Dragnea să organizeze Liviu Dragnea acest Congres. Să-și întărească poziția. Să fie reconfirmat în funcție. Să-și elimine toți adversarii interni. Să-și plaseze favoriții în funcții cheie. Pentru ca apoi să poată negocia de pe poziții de forță cu statul paralel, în care i-a rămas un picior înfipt de pe vremea șoricilor, a ungerii Laurei Codruța Kovesi în funcția de șef DNA și a execuțiilor în serie, atât împotriva adversarilor politici din alte partide, cât și împotriva propriilor colegi, deveniți indezirabili. Dar dincolo de asta, pentru ce ar organiza un Congres Extraordinar cel mai mare partid din România și cel mai puternic partid socialist din Europa?
Un asemenea Congres, când deții puterea executivă și majoritatea parlamentară, îl faci în mod rațional atunci când vrei să promovezi un alt mare proiect pentru viitorul României, când vrei să-l nominalizezi pe candidatul prezidențial, pentru că alegerile se apropie și, da, când vrei să împrospătezi cu oameni tineri și neerodați eșaloanele de vârf ale partidului. Numai că nu despre asta este vorba.
Dovada că intențiile lui Dragnea sunt cu totul și cu totul altele și se circumscriu propriei persoane este că: 1). Nu există nicio proiecție nouă pentru viitorul României, care să se adauge în vreun fel programului de guvernare; 2) Nu există nici cea mai mică intenție de a fi promovat vreun candidat pentru funcția prezidențială; 3) În ceea ce privește politica de cadre, miza este diferită. Și, la acest capitol, sunt necesare câteva precizări.
Bătălia reală care se dă în PSD este între două grupuri de interese, unul ilegitim și altul legitim. Grupul de interese ilegitim este alcătuit din personaje duplicitare, puternice în partid și care continuă să sprijine pe ascuns mult hulitul stat paralel. Grupul legitim de interese înceracă să-i promoveze pe cei care s-au remarcat în lupta dedicată celor legitimi, aleși de către cetățeni, care doresc să-și păstreze și să-și exercite puterea dată de populație și să nu o cedeze reprezentanților instituțiilor de forță sau altor instituții, care nu răspund în fața alegătorilor. De aceea, deloc întâmplător, Liviu Dragnea se bate în primul rând și în primul rând pentru poziția de președinte executiv, pe care i-a promis-o și lui Marian Neacșu, șeful PSD Dolj și secretar general al partidului, și lui Mihai Fifor, actualmente ministru al Apărării și aliat al lui Dragnea în executare Ecaterinei Andronescu, și lui Daniel Florea, primar al sectorului 5, cel care se laudă că-l plimbă cu ursul pe Dragnea prin Israel, și lui Paul Stănescu, vicepremier al României și, până la un punct, lui Claudiu Manda. Acesta din urmă a fost scos din cărți după ce s-a întâlnit în particular cu George Maior și a reușit să-l determine pe acesta ca, în Comisia de control a activității SRI, să ofere informații incriminatorii despre prezența lui Liviu Dragnea în mai multe situații în epicentrul statului paralel.
Jucând la mai multe capete, același Liviu Dragnea i-a promis lui Daniel Florea și funcția de președinte al PSD București, în locul Gabrielei Firea, pe care intenționează să o lase fără organizație, pentru ca nu care cumva să-i treacă prin cap vreodată să se bată pentru șefia partidului sau pentru președinția României. De cealaltă parte a baricadei se află Ecaterina Adronescu, Codrin Ștefănescu și candidații de vicepreședinți pe care acești doi oameni puternici din PSD intenționează să-i susțină: Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, Cătălin Rădulescu, Adrian Dobre, Eugen Teodorovici și alții.
O componentă pe cât de interesantă pe atât de perversă a luptei care se dă în PSD și care se va tranșa într-un fel sau altul în 10 martie vizează chiar funcția de președinte al partidului. După cum se știe, Liviu Dragnea a reușit să modifice statutul și, unic candidat fiind la șefia PSD, să fie ales practic de toți membrii, beneficind de voturile a nu mai puțin de 420.000 de pesediști. S-a întâmplat în 2015. Pentru a-și prelungi acest mandat sau pentru a-și reconfirma mandatul, în mod normal ar trebui să procedeze simetric. Să solicite o nouă alegere generală. La care să participe nu delegați la Congres ci toți membrii PSD. Din această perspectivă, Congresul Extraordinar nu-l poate reconfirma în mod statutar, fără ca în prealabil să fie modificat statutul. Ceea ce înseamnă că Dragnea vizează doar o reconfirmare simbolică. Iar fără o modificare a statutului, adversarii săi nu au nicio șansă de a-l elimina de la conducerea PSD.
Ceea ce se poate întâmpla mai rău, ținând cont de circumstanțele expuse mai sus, este ca Liviu Dragnea să câștige pe toate planurile. Și tot ce se poate întâmpla mai bun este ca adversarii săi să-și impună propunerile de vicepreședinți precum și pe cea de secretar general al PSD, pentru care se bate Codrin Ștefănescu, deși această poziție, conform actualului statut, nu este aleasă. Iar, în final, în acest fel, modelul de conducere al partidului să devină din unipersonal, colectiv. Și, desigur, ar fi extrem de interesant să aflăm cum s-a bătut palma în trei pe Valea Prahovei, în acest weekend, între Liviu Dragnea, George Maior și Vasile Dâncu. Care or fi fost mizele? (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *