CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Demers halucinant: un deputat PSD critica separarea statului de biserica

0 comentarii / 1959 vizualizări / 1 iulie 2014

PSD e un izvor nesecat de surprize, partidul creat de ateul Ion Iliescu militînd în parlament, mai nou, pentru renunțarea la eticheta de stat laic în cazul României, respectivul statut fiind făcut vinovat de multe probleme majore ale momentului. O poziție pe care nu ar îndrăzni să o susțină nici cel mai radical partid creștin-democrat, necum unul de stînga.

”Din primele secole, Biserica a constituit un pilon pentru stat, un al doilea administrator şi organizator la nivel naţional în situaţii de criză politică, un contributor preţios la consolidarea unităţii popoarelor, la dezvoltarea şi prezervarea culturii, artei, ştiinţei, educaţiei, conştiinţei naţionale.

Unele dintre problemele majore ale vremurilor noastre îşi trag seva din încercarea de a implementa ideea de stat secular, de separare a bisericii de stat, care duce, inevitabil, la alienarea structurilor de stat de instituţiile religioase, la indiferenţă faţă de problemele religioase şi spirituale. Din nefericire, aceste încercări se află tocmai la baza problemelor pe care statul încearcă să le rezolve de unul singur” afirmă deputatul PSD Dorel Covaci, într-o declarație politică.

”Este esenţială cooperarea între stat şi biserică pentru rezolvarea problemelor: sărăciei, şomajului, migraţiei forţei de muncă, sănătăţii precare, categoriilor defavorizate, cu dizabilităţi, bătrânilor, copiilor, violenţei în familie, delincvenţei juvenile, destrămării familiilor etc. În calitate de instituţie sau organizaţie care aplică politicile sociale, Biserica devine parte funcţională a societăţii civile şi poate contribui la furnizarea unor servicii sociale mai puţin costisitoare, comparativ cu cele finanţate prin bugetele publice. Statul poate valorifica experienţa îndelungată a Bisericii, vocaţia sa definitorie de a sluji pe cei aflaţi în nevoi sau suferinţe, dar şi credibilitatea de care se bucură în rândul oamenilor, pentru a aplica măsurile de asistenţă socială cu succes, pentru a crea o societate mai bună şi un nivel de trai favorabil pentru cetăţeni. În această direcţie, este obligatorie funcţionarea, la nivel naţional, a unor organisme consultative, care să reunească reprezentanţi ai cultelor religioase, ai Ministerului Muncii şi ai Secretariatului pentru Culte, care să acţioneze sinergic pentru îmbunătăţirea, la nivel material şi spiritual, a vieţii oamenilor” mai susține deputatul amintit.(B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998