CURS VALUTAR
cum-functioneaza-sistemul-dna-sri-judecatori-care-mananca-suflete-in-numele-democratiei-155257

Dezvaluire: cum s-a nascut in Romania binomul procurori-agenti secreti

0 comentarii / 1408 vizualizări / 12 noiembrie 2017

Crearea Binomului SRI-DNA și preluarea de către acesta a hățurilor justiției, în mandatele atlantistului Traian Băsescu, a lăsat multora impresia că e vorba de o invenție americănească, menită să țină atent sub control noua ”colonie” numită România. Nu știm dacă americanii au blagoslovit sau nu această formulă prin care clasa politică a fost atent decupată, sigur e, însă, că binomul, adică tandemul format de procuratură și serviciile secrete e o invenție sovietică și a fost importată de regimul comunist prin anii ’50.

Despre Justiția din perioada comunistă se știu foarte puține lucruri concrete, acesta fiind, poate, unul dintre marile mistere ale ultimelor decenii. În urmă cu cîțiva ani, un cercetător român în domeniu, Iuliu Crăcană, interesat să afle cît mai multe despre perioada neagră a justiției staliniste a descoperit cît de puține surse există; parcă ar exista o teamă a specialiștilor în a aborda acest subiect.
Surprins că nici măcar de la foștii deținuți politici pe care îi intervievase nu reușea să afle date concrete despre propriile lor procese, Crăcană a decis să scrie propria lucrare, devenită teză de doctorat și apoi o excepțională carte numită ”Dreptul în slujba puterii”, lansată în tiraj foarte mic acum doi ani, sub egida Academiei Roimâne.

Ce aflăm de aici, între altele?
Lucruri interesante.

Aflăm că, în România, statul de drept șchiopăta puternic încă dinaintea comuniștilor, mai precis de pe cînd, în 1938, ”puterea judecătorească iși pierduse arma cea mai de preț în lupta cu puterea executivă – inamovibilitatea magistraților. În aceeași perioadă, puterea legislativă a început să piardă teren până la a se contopi, practic, în timpul dictaturii antonesciene cu executivul”.

Totuși, e de apreciat măcar că se păstraseră, de principiu, cele trei puteri în stat.

Cînd au venit comuniștii, lucrurile s-au schimbat dramatic.

”Filosofia dreptului comunist a transformat, dialectic, separația puterilor în stat. Cele trei foste puteri, fiecare cu suma lor de instituții, au fost subsumate puterii unice a statului muncitoresc și denumite forme de exercitare a puterii de stat”.

Practic, partidul conducea statul, iar cele trei forme de exercitare a puterii de stat se subordonau partidului.

De aici, lucrurile se complică dramatic.

”Pentru că asemănarea cu cele trei puteri în stat era prea izbitoare, filosofia comunistă a dreptului a căutat să introducă o a patra formă de exercitare a puterii de stat. Cum dreptul comunist, ca teorie, a fost elaborat în laboratoarele Moscovei, pentru prima dată a fost introdusă în dreptul sovietic, care a început să conceptualizeze activitatea represivă, conferindu-i independența. Astfel, funcția de apărare a cuceririlor revoluționare a poporului a devenit o funcție de sine stătătoare, independentă de justitie.
Prin urmare, teoreticienii statului și dreptului socialist împart formele de activitate a statului în patru, fiecare dintre ele fiind îndeplinită de categorii specifice de organe”.

Iată, deci că staliniștii au inventat a patra putere în stat, care nu era presa, cum simbolic se afirmă în democrație.

Ci o forță mult mai teribilă, care s-ar putea numi ”puterea represivă”.

Să vedem cele patru puteri ale noului regim:

Parlamentul alias M.A.N.

”Prima și cea mai importantă activitate a puterii de stat era exercitată de Marea Adunare Națională și Prezidiul MAN, ulterior, Consiliul de Stat și Președintele Republicii, la nivel central, și de Consiliile populare județene, municipale, orașenești, comunale, la nivel local. Desființarea contenciosului neconstituționalității legilor, ca prima consecință a părăsirii sistemului separației puterilor în stat, a fost motivat tocmai prin faptul că MAN răspundea numai în fața poporului și, prin urmare, nu putea fi cenzurată”.

A doua – Guvernul

”Activitatea executivă (administrativă) era exercitată de Consiliul de Miniștri și miniștri, la nivel central, și de comitetele sau birourile executive ale Consiliilor populare, la nivel local”.

A treia și a patra: puterea judecătorească și procuratura

”Subdiviziuni ale puterii judecatorești, celelalte două forme fundamentale de activitate a statului erau activitatea jurisdicționala exercitată de către organele judecatorești (Tribunalul Suprem, tribunalele județene, judecătoriile, tribunalele militare) și activitatea de asigurare a respectării legilor, exercitată de organele procuraturii (Procurorul General, procuraturile regionale, locale, militare).
Această ultimă formă de activitate a statului, prevăzută expres, deși, în mod normal făcea parte din activitatea puterii de stat, denotă importanța ce se dădea organelor de urmărire penală în România comunistă. Ele aveau la baza două principii ale funcționării acestei activități: principiul strictei centralizări și principiul independenței față de organele din celelalte subsisteme ale mecanismului statului, cu excepția MAN, Prezidiul MAN, ulterior, Consiliului de Stat și Președintelui Republicii”.

Care era, practic, rolul procuraturii?

”Înființarea procuraturii din 1952, ca organ independent față de Tribunalul Suprem, a fost tocmai urmarea aplicării noii filosofii a independenței activității (funcției) represive față de funcția jurisdicțională a statului. Ca și în celelalte state socialiste, de altfel, procuratura trebuia să împartă această funcție cu o altă instituție, deja înființată, cu competențe și atribuții mai largi, Securitatea. (s.n.) După moartea lui Stalin, În Uniunea Sovietică, procuratura a cîștigat în importanță, susținută de partid pentru a diminua ponderea KGB, tendință vizibilă și în România” se mai arată în lucrare.

Iată, deci, momentul real al nașterii binomului în România.

Momentul cînd staliniștii aflați la putere au decis să împerecheze două instituții de forță: un serviciu secret și unul de anchetă penală, născînd un monstru cu puteri aproape absolute.

Încercările timide de rezistență față de acest mecanism odios au fost înăbușite brutal:

”În primăvara anului 1953, în presa sovietică a fost publicat Comunicatul Ministerului Afacerilor Interne al URSS cu privire la rezultatele verificării materialelor anchetei ,,grupului de medici acuzați de sabotaj, spionaj și acțiuni teroriste față de oameni de seamă ai statului sovietic”. Verificarea a arătat că aceștia fuseseră arestați de Ministerul securității de stat fără nici un fel de temei legal, iar acuzațiile erau false. S-a stabilit că arestații confirmaseră toate acuzațiile care li se aduseseră ,,constrînși de organele de anchetă prin procedee inadmisibile și interzise în modul cel mai strict de legile sovietice”. Revistele de specialitate românești au preluat analizele juriștilor sovietici și, implicit, au exprimat opinii despre importanța cuvenită procuraturii în cadrul instrucției penale”.

Inutil, însă:

”Încercările au fost timide și au fost repede înăbușite de contraofensiva aparatului de securitate, fapt care a făcut ca ponderea instituțiilor care exercitau funcția represivă să fie alta decât cea din teorie.
Principala inovație a noului sistem de drept, în materie judiciară, era că organele justiției nu mai exercitau o putere de stat separată de alte puteri, ci numai funcția jurisdicțională a puterii în stat. Ele au păstrat, totuși, cel puțin la nivel teoretic, dreptul de control judiciar asupra activității tuturor instituțiilor exercitat că drept constituțional de Curtea Supremă și, din 1952, de Tribunalul Suprem împreună cu Procuratura”.

Tandemul Procuratură-Securitate a funcționat bine mersi pînă la revoluție. După care a luat o pauză de cîțiva ani, spre a reveni în forță după 2004, în forma SRI-DNA.
Ne amintim că s-a vrut și mai mult de atît: dreptul SRI de a face oficial acte penale, dar s-au opus forțele politice, din fericire.

Trecutul ”glorios” al acestui monstru judiciar a determinat Comisia de la Veneția să avertizeze explicit încă din 2010, într-un document intitulat ”Raport privind standardele europene referitoare la independența sistemului judiciar”, asupra pericolului pe care îl reprezintă în statele răsăritene perpetuarea modelului procuraturii comuniste:

”În sistemul sovietic, parchetul a reprezentat un mijloc puternic de a controla puterea judecătorească şi, câtorva state, încă există rămăşiţe ale acestui sistem. Există riscul ca un parchet ultra-puternic să devină o autoritate distinctă, fără niciun fel de responsabilitate. Unul dintre scopurile prezentului raport este tocmai evitarea acestui risc”.

A fost nevoie de intervenția hotărîtă a Curții Constituționale pentru a se demara, în ultimii doi ani, acțiunea de decuplare a celor două forțe pentru a se reveni la normele democrației.
Nici nu e de mirare că judecătorii acesteia sunt tot mai des puși la zid.
Fie de partide obediente sistemului, fie în stradă, de către tinerii frumoși, liberi și, mai ales, naivi și lesne manevrabili. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 foto: reporter NTV

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *