CURS VALUTAR
pnl-img

Dezvaluire-soc: Un somer, marele favorit la sefia PNL

2 comentarii / 1646 vizualizări / 12 mai 2017

Dacă PNL a fost acuzat de-a lungul anilor că, deși partid autodeclarat de dreapta, e condus aproape prin excelență de bugetari, acum se pregătește să-și bată propriul ”record”: pentru congresul de luna viitoare, favoritul la șefie este un șomer.

Dezvăluirea a fost făcută aseară, la Realitatea TV, de către afaceristul Viorel Cataramă, care a spus despre Ludovic Orban, cel cotat în acest moment cu prima șansă la șefia partidului, că este șomer:

”Dl.Ludovic Orban și-a anunțat candidatura. El a fost dependent de sectorul public din 1990 pînă azi, a fost bugetar. Astăzi nu mai are de lucru, e șomer. Cum vă imaginați dumneavostră că o astfel de persoană care nu are nimic de a face cu dreapta poate conduce PNL spre o redresare?”.

El a criticat vehement situația din partid, unde candidații la șefie se bat în a-și atrage cît mai mulți susținători pentru congres în condițiile în care nici unul dintre ei nu și-a prezentat pînă acum moțiunea pe baza căreia va candida, conținînd ideile sale privind reforma partidului și guvernarea țării. ”Asistăm la un fenomen trist, la declarații de sprijin pentru niște persoane care candidează, singurele criterii fiind înălțimea, geutatea sau culoarea ochilor, fără ca cei trei candidați anunțați pînă acum să-și anunțe ideile moțiunii, ne-am trezit, în schimb, cu declarații publice de o imoralitate extremă. Toată țara așteaptă un program solid de dreapta și noi ne anunțăm sprijinul pentru persoane care nici nu au de a face cu politica. Pe ce criterii au primit respectivul sprijin?” a punctat liberalul. ”De aia a ajuns PNL la 17% în sondaje, iar cînd va cădea sub 15% nu va mai conta în politică” a adăugat el.

În același context, Cataramă a afirmat că în guvern ar trebui promovați oameni care au demonstrat că știu ce au de făcut în domeniile lor și a dat exemplul patronilor Cristim, Dedeman ori Sanador, potențiali miniștri ai Agriculturii, Economiei ori Sănătății. ”Astfel de persoane pot duce România înainte pentru că au demonstrat în mediul privat că au performanțe remarcabile. Trebuie să fim mîndri că avem astfel de oameni, nu să-i alungăm cu pietre” a afirmat el.

”Stînga dorește să țină în sectorul public cît mai mulți angajați, pe care să-i manipuleze în vederea obținerii de voturi și pentru asta trebuie să arunce cu lături în reprezentanții sectorului privat, pe ideea că fură și fac numai nelegiuiri” a mai acuzat afaceristul, explicînd că tendința vizibilă este chiar de mărire a sectorului bugetar.

”Statul trebuie retras de la administrarea mai tuturor sectoarelor, pentru că statul e cel mai prost administrator” a mai spus afaceristul. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. Orban somer, nu-mi vine sa cred, el un liberal superautentic cu sectorul privat in dinti,sa ramana fara job, nu se poate una ca asta monser, fratsu ce face? de ce nu-l ajuta, ca e consilier la Cotrocelu? sa-i dea si lui un job la public, cand o ajunge seful PNL vine el banutu, de la oameni de afaceri ca fostul securist care l-a turnat la DNA!!!

  2. Iar Catarama e un afacerist pur-sange, care a facut avere prin propriile puteri… cum ar fi prima mare excrocherie post-decembrista numita SAFI. De ce il tot promovati pe snapanul asta? Baga banu?

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *