CURS VALUTAR
jaguar-e-type-1

DNA, Sebastian Vladescu, Jaguarul E-Type si ceasurile de lux

0 comentarii / 1743 vizualizări / 6 mai 2018

Pe 18 aprilie, eram informați de un comunicat oficial al DNA, că fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, se cam dedulcise la finanțe provenite din șpagă, pe vremea cînd era la post.

”Concret, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2008-2009, în baza acestei înțelegeri, fostul ministru al finanțelor, cu sprijinul inculpaților Costea Mircea Ionuț și Mititelu Mihaela ar fi primit, în conturile bancare ale unor firme deținute sau controlate de către persoane apropiate, suma de aproximativ 1 milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins), transferurile fiind justificate prin contracte fictive” scrie în comunicat, ulterior fostul ministru fiind pus sub urmărire penală că acordul Cotrocenilor.

Nu știm cum va pleda la proces fostul ministru, dacă se va ajunge acolo, dar o idee ar fi invocarea unor nevoi stringente pe care le avea în acea perioadă, și care nu puteau fi rezolvate doar cu salariul de bugetar.

Nevoi expuse pe larg, public, în august 2009, despre care aflăm de aici.
Chiar ar fi interesant de aflat dacă, pînă la urmă, Vlădescu și-o fi împlinit visurile și a apucat să se plimbe cu jaguarul E-Type. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *