Scandalul casei prezidențiale încheiat ieri cu înfrîngerea lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să zguduie România; din păcate, zguduie doar studiourile a vreo două televiziuni și puțina presă rămasă neatîrnată la brăcinarele Cotrocenilor. Nici nu are sens să mai vorbim de PSD, partidul care pînă acum cîteva săptămîni se comporta ca un bulldog scăpat din lanț, lătrînd cu bale despre suspendarea președintelui, iar acum a devenit un pudel cuminte și drăguț, care schiaună glumițe pe tema aventurilor imobiliare prezidențiale.

În esență, după sentința de ieri, Klaus Iohannis este cu jugulara expusă complet, cel puțin în planul imaginii.

Fostul premier Năstase, transformat de dreapta în simbol al corupției, a început prin a fi acuzat tot de învîrteli cu locuințe. Să ne amintim cîteva poziții ale deontologilor nației, de-a lungul anilor:

”Intrebat la BBC cum lupta cu coruptia cel numit „Nastase-sase case”, dupa ce a batut campii cu gratie si fara sa roseasca, vorbind despre inapoierea proprietatilor si despre privatizare, copilul minune al lui Ion Iliescu a adaugat ca „Nastase-sase case a fost o gluma care se referea la faptul ca in 53 de ani de viata m-am mutat dintr-un apartament intr-altul, lucrurile au fost lamurite”. Lamurite si nu prea. Conform propriei declaratii de avere are numai cinci case, una pe numele sau, celelalte patru pe cel al sotiei!!!” (N.C.Munteanu, 11 noiembrie 2003 – Revista 22)

”De unde naiba se îmbogăţesc în halul ăsta dintr-o simplă leafă? De ce nu-i întreabă nimeni, ca-n Franţa sau Germania, de provenienţa caselor, tablourilor, limuzinelor şi a bijuteriilor? Cum se face că le plângem astăzi de milă tocmai celor care, furându-ne prezentul de atunci, ne-au mai furat o bucată de viitor? N-ar fi mai înţelept să ne plângem nouă de milă pentru situaţia în care am fost aduşi?” (Gabriel Liiceanu, 25 iunie 2012 – Hotnews)

Au fost sute de asemenea luări indignate de atitudine, ani de-a rîndul.
Azi, toate acele voci par să fi amuțit.

De ce nu ar trebui să dea socoteală și președintele pentru prea multele și dubioasele-i case, așa cum a dat Năstase socoteală pînă și pentru termopane?

Dacă moraliștii nației sunt de înțeles pînă la un punct cînd tac strategic – bunăoară, marea familie intelectuală a revistei private ”Dilema veche” e o răsfățată a subvențiilor ministerului Culturii, pe care tot ea le critică(?!!) fără a mai vorbi de cca.5 miliarde lei vechi anual, de la primăria Alba Iulia, pentru festivalul cu același nume – mai greu de înțeles e PSD.

Partid ai cărui lideri sunt, de ani de zile, dați cu capul de toți pereții în materie de averi.

Desigur, e imoral ca Ponta să aibă un contract comercial amărît cu firma lui Dan Șova, dar nu și ca șeful unei țări să plătit gras de o bancă străină, dintr-o țară de unde același șef decide să cumpărăm armament en-gros.

Aseară, prezent la Sinteza zilei, ar fi fost de așteptat ca liderul PSD, Liviu Dragnea, să informeze cetățenii României că va propune, la nivelul coaliției de guvernare, ca parlamentul să aplice prevederile legii 115/1996 și să ceară, prin vot, ca Agenția Națională de Integritate să demareze imediat un control la sînge al averii prezidențiale.
Reamintim, în contextul casei pierdute prin decizia de ieri a instanței, că familia Iohannis e acuzată de mai multe vreme, într-o investigație a Rise Project, că a ”palmat” în declarația de avere sume uriașe încasate din chiriile Raiffeisen.
În 2007, spre exemplu, Iohannis a încasat 90.000 de euro de la Raiffeisen, drept chirie anticipată pe trei ani pentru casa pierdută ieri, dar a declarat doar 4790 de euro.
Descoperirea a fost făcută comparînd datele din declarațiile de avere ale lui Iohannis cu cele obținute de la Registrul Comerțului în legătură cu firmele găzduite în casele familiei.

Interesant e și cum s-a ajuns ca, pentru sediul filialei Raiffeisen, chiria să crească de la 20.000 de dolari pe an la 60.000 de euro, în doar șase ani. O creștere cam mare, cu tot boomul pieței.
Există, de asemenea, și problema meditațiilor prezidențiale, care au făcut posibil un întreg parc imobiliar, dar nu e clar dacă s-au plătit și impozitele de rigoare către stat.
Ori cea a drepturilor de autor pentru cartea publicată în China.

Toate aceste probleme ar putea fi lesne clarificate de un control al ANI, impus de votul parlamentului, conform art.25 din legea 115/1996:
”Averea Preşedintelui României va putea fi cercetată numai după încetarea exercitării mandatului, iar pe durata acestuia, numai la solicitarea sa sau pe baza hotărârii Parlamentului României, adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. În acest ultim caz, Preşedintele României poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”.

Adică acele explicații pe care Iohannis le-a refuzat ziariștilor de la Rise Project.
ANI, reamintim, a demarat la un moment dat o acțiune de control al averii lui Iohannis, stopată, însă, de cîștigarea alegerilor prezidențiale, care a activat prevederile legii 115/1996.

Din păcate, Dragnea a ales altceva.

În locul unui mesaj dur, bărbătesc, a ales glumițe ieftine, în intervențiile de ieri.
”Eu sunt îngrijorat de altceva, ce face acea instituţie bancară care este chiriaşă în acea casă. Asta mă interesează, să nu cumva să rămână pe drumuri(…)Asta mă preocupă pentru mediul de afaceri”.

Iar președintele a apreciat ”delicatețea” lui Dragnea și nu i-a restituit niciunul dintre cei patru miniștri trimiși azi la jurăminte.
Ar fi fost și greu, dacă ne gîndim la promovarea, în fine, la ministerul Economiei, a lui Mihai Tudose, absolvent de școală SRI, despre care Ponta afirma că e un acoperit al sistemului.
Înduioșătoare concordie între președinții PSD și al țării.
Una pe care o va deconta numai PSD, din nefericire. (Bogdan Tiberiu Iacob)