CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Europarlamentar roman: Romania ar putea ramine fara porci. Poate asta se si vrea!

8 comentarii / 39818 vizualizări / 26 iulie 2018

Scandalul pestei porcine ia amploare, europarlamentarul român Daniel Buda avertizînd că situația este extrem de gravă și că țara noastră ar putea ajunge curînd în situația de a consuma carne de porc strict din import. Și nici măcar una de calitate, ci de porc hormonat și cancerigen. Buda critică lipsa măsurilor guvernamentale în acest caz și sugerează chiar că e posibil ca lucrurile să nu fie întîmplătoare, amintind cum a fost lichidat, la ordinul occidentului, în numele unor interese oculte, uriașul complex porcin Comtim, de la Timișoara.

În timp ce clasa politică autohtonă își bate capul cu metaforele ministrului Petre Daea în materie de porci și lagăre naziste, din Parlamentul European lucrurile pare să se vadă mai clar în toată gravitatea lor.
Eurodeputatul Daniel Buda a postat azi pe pagina de Facebook un material care constituie un avertisment extrem de serios asupra consecințelor devastatoare pe care le-ar putea avea epidemia de pestă porcină africană care se extinde vertiginos peste țara noastră.

”Pesta Porcină Africană lovește România mai ceva ca și Katiușele rusești din al Doilea Război Mondial, întâmplător sau nu, exact în aceeași zonă geografică. Pentru cei mai puțini cunoscători, această boală fără leac a porcilor ,,cu patru picioare” poate transforma România într-un pustiu saharian, unde carnea românească de porc să fie la fel de rară precum apa în deșert. Dacă avem în vedere că românul își înțarcă pruncii cu lapte de vacă și carne de porc, avem dimensiunea dezastrului în care suntem. Din păcate, incapacitatea autorităților din România este similară cu cea a conducătorilor de oști care, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dădeau ordine contradictorii de se împușcau bieții români între ei. Astăzi, aceeași conducători de oști, s-au transformat în funcționari mărunți, apăsați de obezitatea unei prostii incomensurabile, dând ordine la fel de contradictorii, ucigând porcii din gospodăriile populației și din fermele comerciale, lăsând pe drumuri sute de muncitori la fel cum le-a lăsat războiul pe văduvele soldaților uciși. Măsurile luate de acesția sunt la fel de eficiente precum folosirea pliciului în fața tancurilor rusești, lăsând mai departe dușmanul în libertate.” scrie Buda.

Cea mai urgentă măsură: împuținarea mistreților

”Încă de acum câteva luni de zile bune am atras atenția asupra pericolului Pestei Porcine printr-o corespondență purtată cu Comisarul European pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, domnul Vytenis Andriukaitis, care mi-a și răspuns că UE oferă suport pentru astfel de situații, dar că principala responsabilitate o au statele naționale. Din păcate, actualii guvernanți, fie că discutăm de ministrul Mediului sau al Agriculturii, nu sunt în stare să conștientizeze adevăratul pericol și să vină cu soluțiile eficiente. Nu sunt specialist în probleme de medicină veterinară, dar este mai mult decât evident că atâta vreme cât nu există o dispoziție expresă de sacrificare a porcilor mistreți, cei care de altfel sunt vectorii acestei boli, jucăm într-o tristă piesă de teatru. Nu spun că este neaparat de apanajul CSAT-ului, deși siguranța alimentară nu poate fi ignorată. Ministrul Mediului trebuie să dea de îndată un ordin prin care efectivele de porci mistreți să fie reduse în mod drastic! Simplu! Cotele de recoltă de pe fondurile de vânătoare ar trebui să fie îndeplinite în maximum 20 de zile. Iar apoi continua. Iar și iar până când să îți fie dor să mai vezi porci mistreț prin pădure. Și așa, fondurile de vânătoare sunt pline de porci domestici lăsați intenționat prin păduri pentru a spori populațiile ca urmare a încrucișarii cu porcii sălbatici, iar acest lucru se știe. Este o prostie crasă să crezi că, împușcând porcul din curtea lui tanti Maria sau a lui badea Ion, vei stârpi o molimă pentru care bulgarii au ridicat garduri de sârmă ghimpată, la fel ca la Grivița și Plevna. După cum, la fel de proști trebuie să fiți să credeți că proprietarii de fonduri de vânătoare își vor împușca porcii mistreți pentru suma de 400 lei când ei obțin în urma vânătorilor organizate cu străinii ,,n” milioane de lei” mai scrie eurodeputatul.

 

”Ni se vor oferi pe tavă purceii din afară, gata crescuți și hormonați”

În final, el mai atrage atenția:
”În lipsa unor măsuri concrete și eficiente, crescătorii de porci și mai mult, avertizez că și producătorii de cereale, ale căror culturi pot fi infestate de Pesta Porcină, vor avea soarta celebrului complex de creștere a porcilor, Comtim. Brusc și dintr-o dată, ni se vor oferi pe tavă purceii din afară, gata crescuți și hormonați, numai buni să îți provoace cancer ori alte boli năucitoare, aducându-te la disperarea de a te ruga să faci infarct ca să nu mori în chinurile generate de hormonii și stimulatorii de creștere. Ori ne apucăm de mâncat legume, că-s mai bune… nu ar fi rău dacă tanti Maria ar avea unde să și le vândă iar noi să le cumpărăm, dar și aici prostia și interesele s-au întâlnit în paradisul proștilor! Dar poate că nimic nu este întâmplător”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: agrointel.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

8 Comentarii

  1. Doua observatii:

    (1). Ar fi extrem de bine, eficient si folositor ca politrucii romani – indiferent carui partid apartin – sa renunte la postura de ‘agent constatator’, postura din care infunda Internetul cu postari inepte, ipocrite si lipsite de orice finalitate practica. Aceasta calitate de ‘sesizor’ si de ‘constatator’ este rezervata indeobste mass-mediei. Desigur, noi intelegem ca este mult mai usor sa frunzaresti site-uri de stiri si apoi sa te ‘indignezi’ grav in niste postari pe Facebook constatand niste probleme grave ale tarii, mintindu-te, si mintindu-ne, ca astfel tu ti-ai facut datoria de politician.

    Noi, cetatenii care prin votul nostru alegem (de multe ori extrem de gresit) concetateni de-ai nostri si-i trimitem in cele mai inalte demnitati ale acestei tari, asteptam de la ei ca, odata cocotati in respectivele demintati, sa inceapa sa ‘livreze’ solutii de natura a ne imbunatati permanent standardul nostru de viata.

    (2). Comparatia cu Comtim este descalificanta pentru numitul deputat Buda (nume predestinat) si dovedeste o lipsa de cunoastere a istoriei recente a acestei tari.

    Comtim a fost o bijuterie a industriei alimentare comuniste, care la 1989 avea peste 15.000 (!) de angajati si era procesatorul de carne de porc nr. 1 din Europa de Sud-Est!!! Comtim, tocmai pt. ca a avut un manager extraordinar (F. Carpanu) timp de 28 (!) de ani neintrerupt, era principalul furnizor de carne de porc al Rusiei, ceeace nu-i putin lucru. In perioada (nefasta) a mandatului lui E. Constantinescu, cand multa industrie romaneasca a fost pusa la pamant fara niciun discernamant, din cauza unei supra productii americane la carnea de porc in anii 1996-1997 s-a creat necesitatea unui ‘debuseu’ mare si imediat, capabil sa preia surplusul american.

    Solutia? Foarte simpla! S-a apasat butonul american de la Bucuresti, numit Alfred Moses, care a ‘dat’ tema Cotroceniului, care a solicitat ministerul agriculturii sa se conformeze si care, in executarea ordinului, prin securistii de la FPS a distrus in 3 ani Comtimul. Definitiv. Iar dupa inca 4-5 ani, cand povestea s-a ingropat in alte si alte povesti, Comtimul a fost ‘predat’ pe doi lei exact celui mai mare procesator de carne din America si din lume, Smithfield, in anul 2004.

    Gasim vreo asemanare intre pesta porcina de azi si ‘livrarea’ la cheie fara niciun cracnet a Comtimului catre marele licurici??? Evident, nu. Dar, pentru un cretin de europarlamentar care habar n-are de capul lui este nerelevant acest aspect, atat timp cat el mai poate bifa o ‘postare’ pe net, la fel de nefolositoare ca si intregul lui mandat gaunos petrecut la Bruxelles.

    • Sau, musulmanii promisi de SRI ( 500.000-800.000) nu servesc porc. Mai functioneaza clopotele bisericilor in sate si orase ?

  2. Stai si ma intreb SRI-ul nostru drag si peste masura de scump se mai ocupa si cu altceva decit cu protocoale?. Sint platiti regeste si sint tradatori de tara/

  3. Încălcare proprietății, tulburare de posesie, confiscare, fără mandate de la judecător ?

  4. Ăștia „acționează” cam în aceleași zone în care Flutur și Boc, împreună cu alții, „acționau împotriva gripei aviare” , în urmă cu ceva ani ?

  5. Considerați totuși că ar fi interesant de urmărit și evoluția stării de sănătate a populației și cea demografică, după astfel de „inițiative guvernamentale”, în zonele unde încep să dispară întâi animalele ?

  6. Germanaia, Franta, Olanda sunt printre cei mai importanti producatori de carne de porc din UE care se confrunta cu scaderi ale cererii pe piata interna. Spre exemplu, 56% din francezii au redus consumul de carne cu efect direct asupra producatorilor din domeniu (sura: meat-milk.ro).

    Cum se rezolva criza de supraproductie de carne din UE? Foarte simplu, exista solutii: da Dumnezeu (care ar fi olandez sau de prin Bavaria) o pandemie in porcii din Romania, ce cade din cer pe neanuntate, ce-i scapa foarte repede de griji pe marii producatori europeni care nu mai au decat sa livreze carnea pe locul din piata care tocmai s-a eliberat de catre un concurent ce devenise cam incomod.

    P.S. Nu-i normal sa-ti pui intrebarea de ce au institat atatia ani de zile cei de la Bruxelles s-a nu se mai aplice vaccinul anti-pestos la efectivele de suine din Romania, vaccin antipestos ieftin si foarte eficient, produs de Institutul Pasteur din Bucuresti?

  7. Ca de obicei, dl. Iorgulescu „pune punctul pe i”!Asa este, FPS -ul condus atunci de impostorul Dimitriu (acum „Prof. Dr. Ing.”!!!) a distrus o buna parte din economia romaneasca!Nu numai agricultura, dar si industria metalurgica, cea chimica si a constructiior de masini au fost , practic, anihilate sau vandute pe nimic!Acelasi lucru se intampla acum cu ce a mai ramas din agricultura, cu resursele naturale si energia…Buda e un retardat din „Grupul de la Cluj”, un fel de valet al lui Rus pripasit in PDL (acum PNL).Susbscriu si la opinia altui comentator, cum ca „organele” au fost si sunt partase la distrugerea capitalului romanesc, de stat si privat!Sunt niste tradatori mizerabili, o plaga a societatii de dupa 1989!

Scrie un răspuns la Nu uita ca esti roman Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998