Majestatea Sa s-a împărtășit de Sfântul Mihail și Gavril și nu știm în ce măsură mai este conștient de grozăviile care se petrec în jurul lui. În această stare fiind, deși a avut loc Sfânta Împărtășanie, nu a fost în măsură, din câte aflăm, să acorde așa cum se cuvine, conform obiceiului creștin, iertare tuturor persoanelor față de care a avut în trecut animozități. După care se știe ce s-a întâmplat în Elveția. Iar ceea ce nu se știe se va afla. Și tot fapte necreștinești, cele legate de despărțirea Mariei Brătianu de cei pe care i-a slujit întreaga viață.
E dramatic faptul că Majestatea sa, Regele Mihai I al României, ultimul dintre șefii de stat care au participat la ce de-a doilea Război Mondial, declarat erou de marile puteri, și-a trăit cea mai mare parte a vieții în surghiun și-și petrece ultimele zile tot pe pământ străin. Nu a văzut nimeni decretul cu semnătura autentică a Regelui Mihai prin care Principele Nicolae este eliminat din Casa Regală. Dar ceea ce știm cu certitudine este că, în privința succesiunii, care mai devreme sau mai târziu va trebui deschisă, există o dispută uriașă. Legată de persoana care va moșteni titlul de șef al Casei Regale. Contrar Legii Salice, care obligă ca regii României să fie de sex masculin, există un decret al Majestății Sale prin care o numește pe Principesa Margareta nu numai Custode al Casei Regale ci și urmaș. În mod cert, îndepărtarea brutală a Prințului Nicolae are și aceasă motivație.
Dar Familia Regală a României a fost beneficiară a unor retrocedări și, în prezent, este posesoarea unor importante bunuri imobiliare, care, dincolo de valoarea lor, produc substanțiale venituri anuale. Este încă un motiv care face convenabilă îndepărtarea de la drepturile succesorale, sub un motiv sau altul, a Principelui Nicolae.
În al treilea rând, pe ordinea zilei în Parlamentul României este un proiect de act normativ, inițiat de președinții celor două Camere, prin care Casa Regală a României urmează să fie declarată instituție de interes public, urmând să fie finanțată ca atare de către statul român. Va fi un fel de ONG subordonat statului și plătit de stat. O operație cumva împotriva naturii. Dar la capătul acestui demers legal, Casa Regală va dobândi fonduri suplimentare și o autoritate mult sporită. Cel care va fi Custodele Casei Regale va putea utiliza aceste instrumente. Încă un motiv de dispută.
Nici la Londra lucrurile nu stau prea bine. Puțini români știu că a avut loc o adevărată bătălie, legată tot de împărțirea unor bunuri, în urma căreia mama prințului Nicolae l-a lipsit pe acesta de moștenirea din partea tatălui, în interes personal. În plus, Principesa Elena este următoarea succesoare a Regelui Mihai, conform decretului acestuia, după Principesa Margareta. Și din această perspectivă, deci, situația este complicată și este legată tot de succesiune.
Și, iată, la Paris decedează, în urmă cu 11 zile, Maria Brătianu, născută în 1929, fiica marelui istoric Gheorghe Brătianu, ucis de comuniști în temnițele de la Sighet. Maria Brătianu a trăit și ea în exil. Acolo a devenit, prin sacrificii imense personale, unul dintre cei mai înfocați luptători pentru drepturile și libertățile românilor. A fost o liberală pur sânge și, în această ipostază am cunoscut-o și am întâlnit-o de mai multe ori. Timp de 11 zile, de organizarea funeraliilor ei nu s-a ocupat decât Mare Elene, care din nefericire nu s-a aflat în această perioadă la Paris ci, departe, în Japonia. Toți liberalii din conducerea partidului au fost la curent atât cu decesul cât și cu dorința fierbinte a Mariei Brăianu de a fi înmormântată alături de eilustra ei familie, pe famoasa moșie Florica. Nimeni din conducerea PNL nu a mișcat un deget în acest sens. În aceste condiții, de total abandon, Mare Elene, prin telefon și utilizând fel de fel de artificii juridice, a făcut tot ceea ce putea face să aranjeze de la distanță incinerarea Mariei Brătianu. O operațiune necreștinească pe care cu certitudine Maria Brătianu nu și-a dorit-o.
Iată că, pe finalul acestui an, rând pe rând, se petrec lucruri necreștinești legate de personalități proeminente ale României, condamnate la exil dar și luptătoare în exil pentru drepturile și libertățile noastre.(Sorin Roșca Stănescu)