CURS VALUTAR
Presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, a declarat, luni, dupa intilnirea cu presedintele Traian Basescu, ca seful statului ar fi trebuit sa spuna la iesire, nu numai numele ziaristului care l-a amenintat, ci si faptul ca nu detine probe, asa cum a afirmat la intilnire. In imagine, Sorin Rosca Stanescu

Fereastră de oportunitate la SRI

0 comentarii / 354 vizualizări / 3 octombrie 2017

Daniel Dragomir, fost colonel în SRI, a spus și el ceea ce spun și eu de ani de zile. SRI, ca de altfel și alte servicii secrete din România, dispune în mod legal de societăți comerciale acoperite. Dar iată că, pentru prima dată, este lansată pe piață și o contestație publică. Din partea lui Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al instituției. Aproape simultan, deputatul Liviu Pleșoianu îi solicită directorului SRI să ia poziție în legătură cu prezența la vârf a reprezentanților serviciului secret, alături de alți oameni politici, la Gabriel Oprea acasă, în noaptea finalei prezidențialelor din 2009. Pentru Eduard Hellvig, cele două provocări reprezintă o oportunitate.
Una dintre inițativele mele legislative în calitate de senator PNL a fost un act normativ, pe care l-am conceput și care avea drept scop interzicerea dreptului serviciilor secrete de-a deține societăți comerciale și ONG-uri acoperite. La dezbaterile din comisii a fost prezentă o reprezentantă a SRI, care s-a recomandat ca aparținând direcției juridice a acestei instituții. Această doamnă înțepată și neobișnuit de agresivă, amenințătoare chiar, m-a atenționat că și în statele partenere, NATO și UE, serviciile secrete dispun de societăți acoperite. I-am făcut de mai multe ori precizarea că afirmația domniei sale este valabilă doar pentru serviciile externe. Și că în niciun caz nu este permis unui serviciu, care acționează în interiorul statului respectiv, să dețină societăți acoperite. O clipă măcar nu s-a pus problema inexisenței în România a unei asemenea practici, instituite de o lege datând încă de la începuturile tulburi ale istoriei SRI.
Peste această dispută aflată în stare latentă a turnat o canistră de benzină colonelul SRI Daniel Dragomir. Acesta a enumerat chiar și domeniile în care acționează aceste societăți acoperite și a explicat cum sunt ele favorizate în dauna concurenței civile. Mai mult chiar. După ce Marincea a ripostat – atenție – nu printr-un comunicat al instituției ori printr-o declarație asumată oficial ca purtător de cuvânt, ci doar pe pagina sa de Faebook, colonelul Dragomir a mai făcut un pas. A dat exemple de societăți acoperite.
Inițiativa mea legislativă a fost respinsă cu un vot zdrobitor în Parlamentul României. Am apreciat atunci că, pentru moment cel puțin, senatorii și deputații își doreau mai multă securitate. Inclusiv în domeniul economic și al societății civile. Am lăsat-o pe mai târziu. Ceea ce nu m-a
împiedicat să-mi continui în mod repetat demersul jurnalistic pe aceeași temă. Acum cred însă că este o fereastră de oportunitate pentru SRI.
Eduard Hellvig, venind la conducerea celui mai mare serviciu de informații din România, și-a asumat și o moștenire grea. Rând pe rând, el trebuie să elimine o serie de practici care au denaturat activitatea insituției, chiar dacă au fost utile pentru unele persoane, care au încercat să privatizeze pe această cale instituția. Eduard Hellvig are o posibilitate extrem de elegantă de a curăța SRI de societățile comerciale și ONG-urile acoperite, fără a fi nevoit să scormonească în văzul lumii în lada de gunoi a serviciului. El poate pur și simplu să solicite Legislativului, vezi Doamne, pentru a închide gura lumii, o lege prin care asemenea practici să fie interzise. O va face?
În același timp, deputatul Liviu Pleșoianu i-a trimis o scrisoare deschisă directorului SRI legată de implicarea foștilor șefi ai instituției în procesul electoral din 2009. Din nou, pentru Euard Hellvig se deschide o fereastră de oportunitate. Pentru că nu-l costă nimic pe directorul SRI să răspundă acestei scrisori – de altfel are și obligația legală să o facă – să-și asume în numele instituției acest păcat săvârșit în 2009 și să se angajeze, tot în numele instituției, că în viitor SRI nu se va mai implica în politică.
Desigur, aici ar exista un impediment. În sensul că generalul Florian Coldea, în ciuda celor dovedite, lucrează în continuare în structurile SRI, fiind cadru didactic la Academia de Informații, iar fostul șef al instituției, George Maior, a fost numit chiar de către Klaus Iohannis ambasador al României la Washington. Dar și într-o privință și în cealaltă, situația poate fi remediată. Fără prea mare dificultate. Este adevărat, cu acceptul instituței prezidențiale. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *