Daca urmarim, cat de cat atent, multiplele comentarii care apar pe canalele politice de televiziune, in presa si pe site-uri, vom observa o frecventa, iesita din comun, a referirilor la PNL. Pe masura ce numarul sustinatorilor acestui partid a crescut, a crescut si numarul adversarilor. Pana la urma, ce reprezinta toate aceste comentarii? O expresie a atitudinii prietenilor si adversarilor politici. Dar, daca accentele critice la adresa liberalilor ating o masa critica, atunci, devine limpede ca avem de-a face cu o fobie. De ce PNL este atat de mult atacat? De ce PNL starneste teama?
Desi liberalii au obtinut un scor nesatisfacator la europarlamentarele din acest an, dar, totusi, superior celui inregistrat in precedenta competitie electorala si, in ciuda unor pierderi pe care le-a suferit in randul parlamentarilor si a alesilor locali, un fapt ramane cert. Circa douazeci si cinci la suta din pozitiile cheie de putere, in plan parlamentar si in planul administratiei publice locale, sunt detinute de PNL. Asta inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca aceasta formatiune politica a incetat, inca de la alegerile locale, fapt consacrat de alegerile parlamentare, sa mai reprezinte un partid mic. PNL este un partid de masa. In al doilea rand, iminenta iesire din scena a lui Traian Basescu si relativa sa despartire de PDL, creaza premisele unui inceput in procesul de unificare al dreptei. Nici scorul PDL de la europarlamentare nu se aseaza, identic, pe forta reala a acestui partid, luand in calcul, ca si cazul PNL, numarul de parlamentari si de alesi locali. Din aceasta perspectiva, PDL reprezinta, mai degraba, un procent de cincisprezece la suta din scorul total al puterii, asa cum este ea distribuita in Romania. Strict aritmetic, fuziunea dintre cele doua partide sau, in ultima instanta, o alianta, ar da un scor de patruzeci la suta. Este adevarat ca, niciodata, aritmetica in politica, simpla aritmetica, nu se confirma. Daca fuziunea celor doua partide, facuta pe repede inainte, are succes, atunci scorul poate fi mai mare. In caz contrar, el va fi mai mic. Dar nu va putea fi mai mic decat cu cinci procente in minus.
Ceea ce inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca potentialul, pe termen scurt, al liberalilor este ca, impreuna cu PDL, sa obtina o putere in Parlament si in plan local, echivalenta cu cea detinuta de PSD, fara aliantele pe care le-a facut. In timp ce PSD, insa, si-a epuizat intregul combustibil in materie de aliante, PNL poate deschide, pe termen scurt, mediu si lung, noi fronturi. Pentru ca dreapta nu se termina doar la capatul unei fuziuni sau aliante cu PDL.
Teoretic cel putin, potentialul liberalilor de a ocupa, intr-un viitor apropiat, prima scena a politicii romanesti, este urias. Si, pe buna dreptate, le da socialistilor frisoane. Exista insa si un handicap. Handicapul timpului. Viteza imprimata procesului de unificare, determinata de iminenta alegerilor prezidentiale, poate deveni periculoasa, nu atat in ceea ce priveste forta detinuta in Parlament si in administratia locala de partidele de dreapta, cat, mai ales, daca ne gandim la electorat. Un electorat care s-a aflat in ultimii ani intr-o rivalitate constanta, uneori chiar avand accente extrem de dure, care, acum, sub presiunea pericolului ca stanga socialista sa castige totul, va trebui, nu numai sa se reconcilieze, ci si sa-si uneasca energiile. Daca asta se va intampla, daca impasul psihologic va putea fi depasit, mai intai intre liderii celor doua partide, apoi intre oamenii din organizatii si, in final, intre votanti, atunci, pot da in scris, oricui imi cere, ca PSD are toate sansele sa se prabuseasca din culmea in care se afla astazi. Sa piarda prezidentialele cu un Victor Ponta care si-a atins maximum in ceea ce priveste coeficientul de incredere, circa patruzeci si sase la suta si, maximum in ceea ce priveste intentia de vot, circa patruzeci si doi la suta. Apoi, sa piarda si guvernarea pentru ca, dupa cum se vede cu ochiul liber, aliantele pe care le-a incheiat cu UNPR, cu UDMR si cu PP-DD sunt subrede si volatile.
Evident, nu exista nicio certitudine ca asa se va intampla. In calea succesului dreptei si, implicit al liberalilor, exista cateva capcane. Competitia interna din PNL generata de exista a doi candidati redutabili pentru prezidentiale. O rivalitate care poate declansa tensiuni sau, chiar, sciziuni. In al doilea rand, asamblarea structurilor, regulilor, principiilor si politicilor celor doua partide care urmeaza sa fuzioneze. Ce se va intampa cu diferentele, unele majore, dintre PNL si PDL? Cine, la ce si cum va renunta? In fine, in al treilea rand si, totodata, o a treia capcana, poate fi incapacitatea candidatului unic, care va fi desemnat pentru functia prezidentiala, de a ataca, in mod constructiv, diferite segmente ale populatiei, altele decat cele care sunt considerate captive ale liberalilor si PDL-istilor. Ce tipuri de mesaje si ce fel de comportament al prezidentiabilului vor trebui utilizate pentru a convinge cat mai multi cetateni, nu numai de bunele intentii ale dreptei, ci si de capacitatea acesteia de a dispune si de a duce la indeplinire un proiect pentru Romania? Pana la urma, un proiect pentru cetatenii acestei tari. Un proiect mai bun decat cel oferit de PSD si de Victor Ponta, daca acesta va candida. (Sorin Roșca Stănescu)

SURSA: CorectNews.com