CURS VALUTAR
rosca stanescu (4)

Goana după al doilea mandat. Cinci handicapuri

0 comentarii / 354 vizualizări / 14 iulie 2017

În mod cert, aşa cum am văzut, Klaus Iohannis beneficiază de o serie întreagă de avantaje care-l fac eligibil pentru a se înscrie în cursă şi pentru a obţine un al doilea mandat. Acestea însă sunt contracarate de handicapuri. Unele create de el însuşi. Altele, inevitabile.
Klaus Iohannis a fost susţinut de sistem. Fără a fi neapărat un om al sistemului. Oricum, nu este perceput ca atare de către acei reprezentanţi ai instituţilor de forţă, care s-au transformat în jucători politici din umbră. Prin urmare, el ar putea fi abandonat de către aceştia, în măsura în care nu îi oferă suficiente garanţii că sistemul nu va mai trece prin seismele din ultimi doi ani, de natură să-şi pericliteze existenţa. Pe de altă parte, acelaşi sistem poate ajunge la concluzia că un al doilea mandat l-ar face Pe Klaus Iohannis suficient de puternic pentru a scăpa de sub control. Incapacitatea sa de a le garanta că va deveni şi va rămâne prizonierul lor fidel reprezintă un prim handicap, pentru că în aceste condiţii sistemul va lucra. Fie îl va trăda pe Iohannis, fie va juca la două capete.
Al doilea handicap este generat de absenţa unui vehicul electoral puternic. Care nu poate reprezenta decât un partid politic. În esenţă, Klaus Iohannis ar trebui să fie susţinut de către PNL, care la rândul său ar urma să atragă în această operaţiune, în primul sau măcar în al doilea tur de scrutin, înreaga dreaptă. Din această perspectivă, Klaus Iohannis are o a doua vulnerabilitate. Nu poate pune mâna în foc că actuala conducere PNL va fi consecventă cu angajamentul asumat, pentru că oricând ea ar putea să ia în calcul scenariul unui eşec, care ar fi fatal pentru viitorul liberalilor. A-l susţine pe Iohannis înseamnă pentru PNL a renunţa atât la substanţa liberală cât şi la substanţa naţională a acestui partid. Ceea ce ar crea un uriaş gol în plan electoral, care cu certitudine va fi umplut de o altă formaţiune politică. Este aproape sigur că, susţinându-l pe Iohannis, liberalii nu ar mai putea reveni la guvernare prin nicio combinaţie cât de cât consistentă, exceptând o alianţă cu PSD. În schimb, dacă nu apelează la liberali, Iohannis nu are niciun vehicul electoral consistent şi până şi candidatura sa urmează să fie pusă sub semnul întrebării.
Al treilea handicap – nu neapărat în această ordine – constă în semnele de întrebare care se acumulează periculos privind integritatea lui Klaus Iohannis. În această a doua campanie electorală pentru obţinerea unui nou mandat, adversarii nu vor mai trebui să inventeze poveşti macabre cum a fost cea cu vânzarea copiilor pentru organe. Pot lucra liniştiţi cu mateilaul clientului, scoţând din dulap schelete, fie confirmate deja de către justiţia română, cum este cel al imobilelor deţinute, fie aflate pe rolul parchetelor sau al instanţelor judecătoreşti.
Al patrulea handicap, are o legătură directă cu partidul care l-ar putea susţine, respectiv cu PNL, prin uriaşul său impact electoral. Este vorba de direcţia în care se îndreaptă în mod inevitabil societatea românească şi care urmează traseul altor naţiuni europene. Se ştie că există două tendinţe la nivel mondial şi european care se ciocnesc violent în acest deceniu. Ele sunt generate de interese. În Europa, Germania şi parţial Franţa, pentru a-şi consolida hegemonia, trebuie să facă paşi hotărâţi spre globalizare. Berlinul are interesul de a conduce continentul şi a deveni un mare jucător al lumii, prin transformarea Germaniei într-un centru unic de comandă. Efectele sunt de natură politică, economică, dar şi socială. În timp ce multe state europene, în special cele din flancul estic, în care locul central îl ocupă România, au un interes vital total diferit. Ele se opun instinctiv şi în mod natural globalizării, pentru a-şi conserva şi chiar consolida identitatea naţională. Indiferent de ce vrea Klaus Iohannis şi indiferent de câtă presiune pune în acest sens pe statul român, electoratul liberal pe care ar urma să se sprijine în alegeri are mai degrabă ca obiectiv statul-naţiune decât identificarea României cu un pion oarecare al statului global.
Această caracteristică este întărită de sentimentul umilitor pe care-l trăiesc din ce în ce mai mulţi români că această ţară este transformată într-un neo-paşalâc. În termeni moderni, într-o colonie închinată şi deci subordonată celor mai puternici dintre partenerii noştri euroatlantici. Şi fiindcă sunt doi parteneri principali euroatlantici, Statele Unite şi Berlinul, şi fiindcă tot suntem ţinuţi în lesă, cetăţeanul român preferă lesa americană, mai puţin intruzivă sub aspectul statului-naţiune lesei germane, care în mod cert este devoratoare. Plasarea lui Klaus Iohannis de partea Berlinului, în măsura în care şi de această dată Germania îi va asigura susţinere fianciară şi logistică în campania electorală, se va putea transforma în cel de-al cincilea handicap.
Între cele două paradgme ale atuurilor şi handicapurilor lui Klaus Iohannis, pe care le-am schiţat în analiza de ieri şi de azi, se va juca din punctul de vedere al actualului preşedinte marele meci din 2019.
(Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *