Victor Ponta s-a grabit. Alegand sa transmita opiniei publice mesajul ca a decis sa candideze la prezidentiale, el si-a asumat un risc major. A facut-o din doua motive. Pentru a nu mai lasa loc si in continuare unor speculatii, prin vehicularea altor nume de candidati ai stangii, gen Mircea Geoana, Sorin Oprescu sau Calin Popescu Tariceanu si pentru a-si mobiliza mai bine electoratul pentru examenul europarlamentarelor. Cantaresc mai greu aceste avantaje decat efectele negative ale unui anunt putin prea grabit?

Este limpede ca, foarte mult timp, duplicitatea presedintelui PSD nu mai putea sa produca efecte pozitive. Orice rationament bazat pe politica reala si nu pe politica imaginara ne duce la concluzia ca, in mod obligatoriu, pe Constitutia in vigoare PSD trebuie sa participe la alegerile prezidentiale si nu oricum, ci, respectand traditia de fier a acestui partid, prin chiar presedintele sau. Disparitia USL, care nu va mai putea fi reincarnata nicicum, nu i-a mai permis lui Victor Ponta sa actioneze in dublu sens. Respectiv sa-si construiasca cu toata atentia un profil de prezidentiabil atat in plan intern, cat si in plan extern si, in acelasi timp, sa lase impresia ca cea mai importanta functie in stat este rezervata pentru altcineva. Ruptura dintre el si Crin Antonescu i-a redus substantial marja de manevra. Odata cu disparitia USL, singurul mesaj care i-ar fi putut aduce beneficii ulterioare in plan electoral era ideea ca noua alianta, USD, sa il sustina la alegerile prezidentiale pe Calin Popescu Tariceanu.

Ma grabesc sa precizez ca orice alta ipoteza de lucru i-ar fi adus lui Victor Ponta mai mult necazuri decat avantaje. De pilda, daca l-ar fi impins la inaintare pe Mircea Geoana, i-ar fi ridicat fostului sau adversar mult prea mult mingea la fileu, transformandu-l intr-un al doilea centru intern de putere si intr-un succesor al sau atat in eventualitatea in care Ponta elibera conducerea partidului dupa castigarea prezidentialelor, cat si in ipoteza, mai probabila, a pierderii alegerilor, urmata de pierderea functiei de sef al PSD. Nici Oprescu nu ar fi fost o solutie, din simplul motiv ca promovarea unui independent ar fi putut descuraja sau descumpani electoratul PSD.

Formula ceva mai fericita, vehiculata un timp, potrivit careia USL s-ar putea reface dupa europarlamentare, iar Tariceanu ar putea fi sustinut pentru candidatura la prezidentiale, nu mai rezista nici ea. Pentru ca, pana una alta, in jurul lui Calin Popescu Tariceanu, contrar sperantelor, nu s-a strans acel nucleu dur de liberali care ar putea rasucii in jurul axei sale intregul partid, schimbandu-i presedintele si readucandu-l in alianta cu PSD. Neexistand niciun fel de semnale cat de cat concludente in acest sens, Victor Ponta a decis sa nu mai astepte rezultatul de la europarlamentare si sa renunte si la aceasta ultima stratagema, de promovare la prezidentiale a lui Tariceanu.

Si, in consecinta, Victor Ponta a simtit nevoia sa iasa din ambiguitate. Si sa transmita, de undeva din provincie, mesajul ca va incerca sa devina cel mai tanar presedinte din istoria Romaniei. Dupa ce a fost si este inca cel mai tanar prim-ministru.

Beneficiul imediat este ca activul PSD si apoi electoratul se vor mobiliza intr-o maniera fara precedent, pentru maximalizarea rezultatelor la europarlamentare. Ele vor fi un test important pentru prezidentiale, dar si un instrument extrem de eficace pentru a induce in opinia publica credinta si speranta unei reusite si unei reveniri a social-democratilor la cea mai inalta functie in stat.

Pe de alta parte, iesirea din indelungata sa ambuguitate il vulnerabilizeaza pe Victor Ponta. Nu numai lupa este pusa pe el mult mai atent de catre toti analistii interni si extereni, ci si gurile de tun. Din acest moment, fiecare gest al lui Victor Ponta va fi cantarit si din perspectiva prezidentialului, iar toate loviturile aplicate de adversarii politici ai PSD se vor concentra aproape exclusiv asupra persoanei sale. Iar inamicii lui Victor Ponta sunt redutabili. Primul este Crin Antonescu, al carui discurs devine pe zi ce trece mai taios. Urmatorul este Traian Basescu. Care, desi incearca sa alerge pe acelasi culoar cu Crin Antonescu, pentru a deveni liderul de facto al opozitiei, este obligat sa se intoarca cumva din drum si sa-si concentreze energiile impotriva lui Ponta. Pe care il ameninta, din ce in ce mai insistent, cu puscaria. In spatele celor doi politicieni se incoloneaza sute de analisti, de personalitati, mai mult sau mai putin prezente in media romaneasca.

Razboiul pentru Victor Ponta poate deveni inegal. Chiar daca, in acest moment, partidul si el insusi ating cote ametitoare de credibilitate. Sau tocmai de aceea. Pana la alegerile prezidentiale, exista un interval de istorie scurta, dar extrem de concentrata a Romaniei. In urmatoarele luni, cetatenii vor cantari extrem de exigent fiecare masura guvernamentala. Si se vor cauta cu mai multa grija in buzunare. Spre toamna, nu este deloc exclusa o prabusire dramatica a sperantei in Guvern si, in consecinta, a credibilitatii premierului si a fortei electorale a PSD. Cred ca, daca luam in calcul primejdiile care il pandesc pe Ponta, afirmatia ca graba strica treaba este corecta. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews