Toate institutele de sondaj franceze, întreprinderi foarte serioase (până mai ieri !), respectabile, cu vechime, l-au dat în ultimele două săptămâni câştigător detaşat pe Emmanuel Macron, 39 de ani, complet necunoscut publicului francez în urmă cu vreo trei ani. Cine le-a putut contrazice ? Mai ales după succesul devastator pe care aceleaşi institute de sondaj le-au repurtat în primul tur. Nimeni niciodată nu a reuşit să dea rezultate atât de exacte pentru nişte alegeri atât de atipice ! Foarte dubios, desigur. Lucru subliniat chiar şi de compromisul în alegerile americane New York Times. Instituţii de sondaj la fel de respectabile din Regatul Unit al Marii Britanii sau SUA s-au înşelat grosolan în ceea ce priveşte Brexit-ul sau alegerile prezidenţiale americane. Sondorii francezi au funcţionat în schimb ceas. Inexplicabil !
François Hollande a candidat în 2012 pe un program împotriva băncilor şi marilor averi. Nu a făcut, bineînţeles, nimic. Ba mai mult, şi l-a adus consilier, secretar general adjunct al administraţiei prezidenţiale, pe bancherul de la Rothschild, Emmanuel Macron. L-a promovat apoi ministru al Economiei. Într-o piesă de teatru bulevardier, Macron şi-a prezentat demisia, şi-a inventat o „mişcare politică” fantomatică (En Marche !) şi a lăsat să se înţeleagă că va candida la preşedinţia Franţei. Desigur, programul său nu a mai putut fi împotriva băncilor, a FMI şi a Băncii Mondiale.
Emmanuel Macron este, de fapt, al treilea „Traian Băsescu” consecutiv pentru Franţa, după Nicolas Sarkozy (centru dreapta) şi François Hollande (stânga socialistă). Nici cei doi preşedinţi anteriori nu au fost nici pe departe la înălţimea cerută de funcţia lor. Unul a fost mai rău, mai penibil decât celălalt. Greu de ales ! Dar acest nou paraşutat, Emmanuel Macron, venit din neantul bancar, din „misterele” finanţei mondiale, poate reprezenta un trist sfârşit, dacă nu chiar apocalipsa pentru marea democraţie franceză. Spaima de catastrofa întruchipată de eventuala victorie a Frontului Naţional prin Marine Le Pen nu întunecă totuşi mintea tuturor observatorilor. Cum este văzut al treilea preşedinte impus de stăpânii banilor ?
În locul speculaţiilor noastre, e preferabil să dăm cuvântul unui veritabil expert, Charles Gave, antreprenor şi economist francez, practician de decenii al finanţei globalizate în marile capitale ale lumii financiare, consilier al marilor gestionari de fonduri (din interviul de pe RealVisionTV, citat de site-ul Zerohedge). Charles Gave destructurează pentru noi „holograma” Emmanuel Macron : „Macron e un uriaş costum gol. Asta e el. […] A fost la şcolile adecvate. Şi îţi dă sentimentul că individul n-a avut o idee originală în viaţa lui. A fost mereu un student bun. În plus, există o suspiciune serioasă că ar fi un soi de golem creat de Hollande şi ai lui. Aşa că, din moment ce ştiau că or să piardă alegerile, au creat un personaj într-o hologramă care avea să candideze pentru ei, ajutându-i să nu piardă puterea. Astfel, până la un punct, sistemul politic din Franţa a fost capturat de ceea ce am putea numi clasa „tehnocrată”. Iar dacă tehnocraţii erau de stânga sau de dreapta n-avea nici o importanţă. Şi clasa asta tehnocrată îl prezintă pe Macron ca pe un ins cu desăvârşire nou. Doar că el nu e nou deloc. Indivizii ăştia au fost la putere în ultimii 50 de ani, pentru numele lui Dumnezeu ! Aşa că acum nu se întâmplă nimic special.”
„Dacă va fi ales Macron, cum am zis, nu sunt sigur c-o să fie o alegere triumfală. Pentru că nu sunt sigur că or să aibă prea multă legitimitate la început. Şi pe urmă, e vorba de faptul că imediat după aceea vin alegerile parlamentare. Şi acolo o să fie un haos total. Pentru că avem patru principale forţe distincte în Franţa. Extrema stângă (Jean-Luc Mélenchon – n.n.), stânga lui Macron, dreapta lui Fillon şi dreapta lui Le Pen. Asta face patru. Înainte erau doar trei forţe. Extrema stângă şi stânga erau împreună. Pe urmă, când au venit alegerile, erau trei indivizi, iar dacă vreunul de la Frontul Naţional ar fi avut vreo şansă să fie ales, atunci poziţia mai slabă dintre celelalte două (stânga şi dreapta tradiţionale – n.n.) s-ar fi retras. Pe loc. Şi ar fi spus că trebuie să se voteze pentru duşmanul obişnuit al tuturor. Asta se numeşte de multă vreme „frontul republican”.”
„Dacă ar câştiga Le Pen, ar fi simplu de tot. Piaţa de obligaţiuni din Franţa, Italia, Spania nu s-ar putea deschide luni. Şi cred că euro ar muri în următoarea săptămână. Şi pe urmă ar trebui să cumperi ca un nebun „Europa”. Mai ales Europa de Sud.”
„Am scris o carte în 2002, cam atunci a apărut, intitulată „Leii conduşi de măgari în Franţa”. A fost un fel de bestseller. Şi arătam în carte că euro o să distrugă Europa, instituţiile europene. Şi ziceam că trebuie să scăpăm de euro ca să salvăm Europa. Deci despre asta e vorba, cum că dacă am avea o criză ca asta, ar trebui cel puţin să închidem pieţele trei săptămâni şi să organizăm o ieşire ordonată din euro. Dar să păstrăm ce a fost bun, şi anume un fel de piaţă comună.”
Ce se va întâmpla la alegerile de peste cinci ani ? Ar veni rândul lui Marion Le Pen : „Marion e foarte tânără. Are 27 sau 28 de ani. Este deputată în Parlamentul francez. E foarte drăguţă. Şi reprezintă ceea ce e, probabil, foarte bine văzut de dreapta catolică. E o adevărată creştină. Foarte în genul ăsta. Aşa că multă lume care azi ezită s-o voteze pe Marine Le Pen, lumea de partea lui Fillon, nu va avea absolut nici o dificultate s-o voteze pe Marion. Înţelegeţi ? Marion are mare trecere la dreapta clasică din Franţa. Chiar foarte mare trecere.” (Petru Romoşan)