Prin decizia lui Donald Trump, Statele Unite au atacat Siria cu rachete cu rază medie de acțiune. Baza aeriană de unde se presupune că au fost lansate atacurile chimice inițiate de guvernul sirian împotriva conaționalilor a fost distrusă în totalitate. Regimul de la Damasc a pierdut un general, câțiva militari, iar alții, în număr mai mare, sunt răniți. Federația Rusă protestează violent. În timp ce Uniunea Europeană se plasează de partea Statelor Unite. În ce cheie citim semnificația acestui atac american?
Este pentru prima dată de la instalarea administrație Trump când Statele Unite inițiază o acțiune militară de anvergură. Este tot pentru prima dată când Statele Unite atacă direct forțe armate ale guvernului sirian. Și tot pentru prima dată Moscova nu este consultată în prealabil. Surpriza, pentru Kremlin, este totală. De ce a luat Washingtonul o asemenea decizie?
În repetate rânduri, Statele Unite au încercat să obțină o decizie a Consiliului de Securitate în chestiunea regimului Assad. Asemenea insistențe au crescut ca intensitate după ce au apărut indicii, pe care Washingtonul le consideră probe, conform cărora regimul lul Bashar al-Assad a lansat atacuri chimice, care sunt strict interzise de legislația internațională, împotriva opozanților acestuia, taxați drept rebeli. În Consiliul de Securitate nu s-a putut ajunge la niciun rezultat, întrucât Federația Rusă și-a exercitat dreptul de veto. În aceste condiții, președintele Donald Trump a decis să treacă peste Consiliul de Securitate, devenit ineficient, paralizat de veto-ul Rusiei, și să acționeze direct. Fără a-și consulta, în prealabil, partenerii NATO.
Prin urmare, este o acțiune doar a Statelor Unite, pe care NATO și Uniunea Europeană o aprobă, dar fără să fi fost invitați să participe la ea. Donald Trump ar fi putut să o facă. Dar nu am certitudinea că statele NATO ar fi acceptat în totalitate să bombardeze Siria. În NATO există o fisură majoră. Care se numește Turcia. Turcia lui Erdogan este nu numai un aliat NATO, dar și un aliat al regimului lui Bashar al-Assad. Cred că acesta este motivul pentru care Donald Trump a decis să angajeze doar Statele Unite. Un al doilea motiv ar putea fi politica generală de escaladare graduală a conflictelor, adoptată, în ultimii ani, de Washington. Ceea ce înseamnă că opțiunea NATO ar putea fi păstrată în mânecă. Și, în acest scop, s-a obținut și acordul post facto al statelor UE. Dintre care cele mai multe sunt state NATO.
O altă lectură a acestui eveniment major în politica internațională, cu efecte la nivel regional și global, poate fi făcută într-o cheie vizând raporturile dintre Statele Unite și Federația Rusă. În timpul campaniei electorale prezidențiale, dar și după, Donald Trump a fost acuzat de adversarii săi politici pentru presupuse legături cu Moscova. Direct cu Vladimir Putin. Adevărate sau nu, atacul desfășurat de Statele Unite împotriva lui Bashar al-Assad, aliat al lui Vladimir Putin, este menit să spulbere acest scenariu al unei apropieri necuvenite între Washington și Moscova. Întrucât bombardamentul a fost limitat, vizând o singură bază militară și soldându-se cu un număr extrem e mic de victime, nu poate fi exclusă nici ipoteza unei operațiuni de acoperire.
Cele două opțiuni rămân, așadar, deschise. Fie Donald Trump ordonă o operațiune militară împotrivă lui Bashar al-Assad în scopul de a stabili o linie roșie atât în conflictul din Siria, cât și în raporturile dintre Statele Unite și Federația Rusă, fie avem de-a face cu o operațiune simulată, cu victime minime și colaterale, care să pregătească de fapt o înțelegere durabilă, pe termen lung, între Statele Unite și Federația Rusă. Înțelegere la capătul căreia ar putea fi sacrificată Ucraina.
Să fim, deci, în continuare, atenți. Pentru că evenimentele sunt în plină derulare. Și este posibil ca acest atac să fie doar începutul unui lung proces de pace sau de război. (Sorin Roșca Stănescu)