”Ați băgat țara în criză fiindcă nu ați știut să guvernați. Că a fost vina sau că este vina fostului Prim-ministru care nu s-a pus singur acolo, dar din păcate nu a știut să plece singur, sau a altcuiva, nu este o analiză pe care trebuie să o fac eu sau românii, este o analiză pe care, probabil, ați făcut-o sau o veți face în coaliție. Dar faptele rămân și dovadă că această formulă scurtă de concluzii este adevărată este chiar moțiunea de cenzură prin care ați demis propriul Guvern. Și asta o noutate în spațiul democratic european(…)Acum, după ce unii s-au străduit destul de mult să termine repede această criză, găsim coaliția cu un nou guvern și, surprinzător, cu un nou program de guvernare. Noi taxe se anunță pentru români, noi impozite. După ce abia am promulgat legea prin care cresc salariile românilor deja se anunță contramăsuri. Programul de guvernare a fost schimbat în puncte sensibile”.

Așa grăit-a Klaus Iohannis, ieri, către noul guvern, la învestire.

Băi, ce le-a zis-o!….
Praf i-a făcut.
I-ați văzut pe miniștrii pesediști cum stăteau în fața președintelui, cu capetele plecate?
E clar, Iohannis e bossul!

Cam asta a fost reacția unui mare număr de români, vizibilă în special în mediul on-line.
O fi situația politică dramatică, dar măcar PSD a luat un mare perdaf de la președinte, dovadă că la Cotroceni chiar avem un lider autentic. Care dă semnalul că România nu e chiar sat fără cîini. Motiv să fim optimiști în legătură cu viitorul.

Din păcate, în ce ne privește, nu prea împărtășim acest optimist, dimpotrivă.
În pofida aparențelor, Klaus Iohannis nici măcar nu s-a întrebuințat prea tare în criticarea PSD.

Și, oricum, nu de vorbe avem nevoie, ci de fapte.

Cînd ai un șef de stat care emite, de bună voie și nesilit de nimeni, o serie de condiții sine qua non pentru desemnarea noului premier, apoi, tot el, le aruncă la coș cu seninătate, undeva e o problemă majoră.
Iohannis avea la îndemînă o serie de arme, dar nu a folosit niciuna, pe tot parcursul crizei.
În primul rînd, s-a remarcat printr-o tăcere suspectă, cînd era locul și momentul unor critici severe la adresa guvernului și a PSD. Mai apoi, a lăsat chiar impresia că se străduiește din răsputeri să mascheze ideea unei crize politice; dacă asta nu a fost criză, ne întrebăm cum naiba se prezintă una adevărată?
În fine, a fost comportamentul aiuritor cu stabilirea criteriilor de desemnare, de care vorbeam mai sus, urmată de desemnarea unui lider complet în afara lor.

Jurnaliștilor mai tineri li se pare, poate, că Iohannis a fost dur, aseară, cu PSD.

Le spunem, mai vechi în meserie fiind, că nici măcar nu s-a apropiat de duritatea manifestată, în timp, spre exemplu, de președintele Ion Iliescu și încă la adresa propriului partid.
Periodic, fostul președinte deschidea cîte un veritabil front de luptă contra PSD și a guvernării, cu declarații extrem de tăioase.

În 1996, an electoral, a fost tema corupției. Pe 18 iulie, spre exemplu, liderul executiv al PDSR, Adrian Năstase, anunța, public, decizia de a elimina, la cererea expresă a lui Ion Iliescu, candidații corupți de pe listele electorale. Pe 26 iulie, la congresul extraordinar al partidului de la Palatul Copiilor, Ion Iliescu, îmbrăcat în alb, culoarea purității, a ținut un discurs electrizant de acceptare a candidaturii la președinție, dar a și înfierat profund corupția din partid. Atît de mult încît senatorul Vasile Văcaru a sărit cu o propunere năucitoare: să se adopte o rezoluție prin care să se solicite Poliției și Parchetului General anchetarea cu prioritate a cazurilor de corupție care implicau membri ai PDSR și membrii familiilor lor.

Atît de bine s-au curățat listele electorale, încît a ajuns parlamentar escrocul Gabriel Bivolaru, primul nume sonor din politică trimis după gratii, după ce devalizase BRD. Ca mai mereu, vorbele au rămas vorbe și nimic mai mult.

În ultimul mandat prezidențial, același Iliescu deschisese un dublu front contra PSD: pe tema corupției și pe tema retragerii parlamentarilor PSD din AGA și CA-uri.
Într-un interviu la RRA, în 5 decembrie 2002, el avertiza liderii PSD „să nu-şi piardă simţul măsurii, să nu-şi piardă decenţa, să ştie că ei sînt funcţionari, sînt slujbaşi în serviciul naţiunii, în serviciul oamenilor şi să se ştie că sînt servitorii oamenilor, servitorii cetăţenilor şi nu viceversa(…) Tendinţa unora de a folosi anumite poziţii în structuri ale puterii, în structuri ale administraţiei, pentru propria propăşire, pentru propria înavuţire, lăcomia unora este păgubitoare şi nu rămîne nesancţionată de viaţă, de societate, mai ales într-un sistem electoral democratic”.

Bătălia lua amploare: prin noiembrie, în PSD începuse evaluarea unor lideri județeni considerați apropiați ai lui Iliescu, iar un cotidian bucureștean apropiat de PSD arunca pe piață o listă neagră cu 40 de afaceriști de casă ai Cotrocenilor care ar urma să fie luați la puricat de organele statului.

Iliescu reacționează și mai tăios: după Anul Nou, are o întîlnire cu pesediștii la Snagov în care cere imperios corupților să facă un pas înapoi și să lase locul unor oameni capabili și curați. În replică, Năstase spune că PSD nu are în dotare “grupuri de inchiziție locală, care să rupă gîtul celor din teritoriu”. Șeful SRI, Radu Timofte, apropiat lui Iliescu, intervine și el, în februarie 2003, declarînd că e necesară protejarea resurselor financiare și energetice ale României față de presiunile unor grupuri de interese care gravitează, evident, în jurul guvernului. Speriat de declarație, Iacobov, omul lui Hrebenciuc, se grăbește să vîndă RAFO lui Tender, apropiat al președintelui.

Așa-zisa luptă pe marginea corupției și a bunei guvernări s-a derulat și pe parcursul anului electoral 2004. Înaintea definitivării listelor, pesediștii au urcat dealul Cotrocenilor, să ia OK-ul final de la Iliescu. Ziariștii jubilau, pe la colțuri: ”Să vezi ce le hăcuie lista președintele”, în condițiile în care partidul nu operase deloc o autentică selecție a candidaților.

De altfel, în septembrie, la a 140-a aniversare a Senatului, Iliescu tunase, public: „Cel care dorește să acceadă în Senatul României, ca și în Camera Deputaților, trebuie să fie motivat doar de dorința de a servi interesul public. Actele de corupție, traficul de influență, folosirea funcției publice în vederea obținerii de avantaje sau privilegii sînt incomaptibile cu demnitatea de senator sau deputat. Corupția unei societăți începe cu corupția funcționarilor publici și a corpului politic și cred că a venit vremea să nu mai manifestăm toleranță față de corupția în politică”.

Stupoare, însă: după întîlnirea de la Cotroceni, Iliescu a lăsat lista intactă, surse participante la întîlnire spunînd că șeful statului mormăise doar, ca un avertisment patetic, ”Aveți grijă că fiecare pasăre pe limba ei piere!”.
PSD a intrat în alegeri cu listele împănate de corupți și a pierdut.
Între altele, și pentru că Ion Iliescu se limitase mai mereu la vorbe, fie ele și aspre, fără fapte concrete, deși ar fi avut destule pîrghii la îndemînă.

Ion Iliescu, considerat un comunist și un conservator, a fost extrem de dur, de-a lungul anilor, cu problemele de corupție și de bună guvernare din propriul partid. Cu rezultate zero.

Pro-occidentalul și reformistul Klaus Iohannis a fost mult mai blînd în exprimare, ieri, deși se referea la un partid advers.
Cum să mai speri la rezultate concrete, cînd actualul președinte nici de vorbe nu prea e bun?
Aproape îți trece prin cap gîndul că, ieri, în fața muștruielii prezidențiale, miniștrii pesediști băgaseră capetele în pămînt doar ca să nu se vadă la TV că stă să-i pufnească rîsul.
Știind că și Iohannis, ca și Iliescu, Constantinescu ori Băsescu, știe doar să latre, nu să și muște cu adevărat. (Bogdan Tiberiu Iacob)