Dacă vreo lege românească a avut vreodată statutul de giruetă, în sensul că fiecare guvernare o voia orientată în altă direcție, aceea este legea adunărilor publice, cea care reglementează dreptul românilor de a protesta în stradă. De aici caraghioslîcul situației: ceea ce PSD apără azi, critica ieri, iar ceea ce PNL apăra ieri, critică azi. Fără să le crape niciunuia obrazul de rușine.

Înalta Curte de Casație și Justiției a stabilit zilele trecute, printr-o decizie, că organizarea adunărilor publice trebuie declarată prealabil autorităților. O decizie pe gustul PSD, astenizat de protestele tefeliste, dar care deranjează opoziția, cu PNL în frunte.
Prim-vicele Raluca Turcan a anunțat deja că partidul său va susține amendarea legii 69/1991, în sensul că protestele politice să nu aibă nevoie de aprobare prealabilă.
”Trebuie spus că Legea 61/1991 vine din epoca mineriadelor și trădează resorturi antidemocratice în contradicție flagrantă cu evoluția societății românești”, a spus Raluca Turcan.
Nostim e că mineriada la care se referă Turcan e cea care a făcut ca, la cîteva zile după nașterea legii 69, premier să devină Theodor Stolojan, mentorul său politic, dar asta e deja altă poveste.
În mandatul țărănisto-liberal 1996-2000, s-a pus la cale modificarea legii, pentru că unele proteste sindicale deveniseră violente, mai ales mineriada din 1999. Așa că liberalii și țărăniștii au simțit nevoia să ajusteze legea după nevoile lor, spre enervarea PSD și PRM.

”Considerăm că demersul Guvernului este un atac direct la adresa democraţiei. Este o demonstraţie de forţă a paşnicilor noştri guvernanţi, ce doresc să ne impună democraţia bâtei şi a scutului. Prin prevederile sale, acest abuziv şi antidemocratic demers juridic, izvorât din panica guvernanţilor, din teama că vor pierde puterea, poate fi definit şi ca o cenzură faţă de presă. Personal, îmi exprim nedumerirea faţă de reacţia palidă a instituţiilor media, care prin aplicarea acestor reglementări nu vor avea dreptul să filmeze sau să fotografieze forţele de ordine aflate în acţiune. Să fie, oare, presa atât de aservită actualei puteri, încât poziţia acesteia în chestiunea pusă în discuţie să fie atât de nesemnificativă?” tuna în parlament deputatul PRM Corneliu Ciontu.

În 2007, cînd liberalii erau la putere, o nouă propunere de modificare a legii era inițiată de opoziție, cu trimitere la o problematică extrem de actuală zilele astea:

”În ultimul timp, s-a ajuns să fie atacată instituţia fundamentală a familiei, punându-se problema, inclusiv în ţara noastră, a legiferării căsătoriei persoanelor de acelaşi sex. Pentru atingerea acestui obiectiv şi, mai ales, pentru a sensibiliza opinia publică românească, în ultimii 2-3 ani, în municipiul Bucureşti au avut loc, în sfântă zi de duminică, adunări publice ale homosexualilor şi lesbienelor. Fiecare dintre aceste manifestaţii publice ale homosexualilor, lesbienelor şi, probabil, ale unor transsexuali, desfăşurate în Capitala României, s-au soldat cu altercaţii şi bătăi în stradă între manifestanţi şi contramanifestanţi. Având în vedere versetele din Biblie, atitudinea fermă şi demnă a Bisericii Ortodoxe Române, precum şi voinţa marii majorităţi a românilor, iniţiatorii propunerii legislative susţin necesitatea completării textului din art.9 litera „a” din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice cu interdicţia referitoare la propagarea ideilor şi manifestărilor homosexualilor şi lesbienelor”.

Cam așa suna poziția exprimată de PRM în parlament, în noiembrie 2007.
Din fericire, propunerea a fost respinsă.

În 2011, era rîndul PDL, venit la putere, să propună modificarea legii adunărilor publice, prin ministerul Internelor condus de Traian Igaș, pentru că tăierea pensiilor și a altor venituri provocase mișcări de stradă care speriaseră guvernul Boc. Și era rîndul PSD să sară în sus de indignare.

”Actualii guvernanţi şi-au propus să le ia românilor şi dreptul de a protesta, fundamental în orice societate democratică. Noile reglementări pe care Puterea are de gând să le introducă în legislaţia cu privire la organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice vor limita excesiv dreptul de protest. Legea nr.60/1991, care este în vigoare, precizează chiar la primul articol faptul că „Libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată prin lege”. Această garanţie nu mai apare deloc în proiectul de lege întocmit de guvernanţi! În clipa de faţă, este suficientă o înştiinţare a administraţiei publice privind un protest, dar guvernanţii vor să elimine statutul de drept al acestei forme de exprimare publică, înlocuind termenul de „declarare” a adunărilor publice cu cel de „aprobare”” declama, în parlament, deputatul Valeriu Zgonea.

Iar deputatul PSD Dumitru Chiriță îi ținea isonul:
”Degeaba garantează Constituţia dreptul la asociere, la adunări publice, etc., dacă, în practică, sunt adoptate legi care împiedică exercitarea acestora. Îngrădirea acestor drepturi ia forme diverse, plecând de la limitarea „temporală” a adunărilor (până la ora 23), la interzicerea anumitor adunări care „urmăresc” anumite obiective, destul de vagi pentru a putea, dacă se doreşte, interzice majoritatea adunărilor publice. Interesante sunt dispoziţiile vizând locurile unde sunt interzise adunările. De acum înainte, nu vom mai putea „manifesta” lângă staţii de metrou, gări sau „obiective asigurate cu pază militară”. Această dispoziţie poate părea anodină, însă să nu uităm că toate instituţiile publice (Guvern, Preşedinţie, Parlament etc.) au pază militară, cel puţin în accepţiunea largă a termenului. În funcţie de interpretarea dată acestei noţiuni, am putea interzice orice „adunare” în apropierea acestor obiective. Pentru luarea din timp a măsurilor de intimidare, suntem obligaţi să declarăm, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte, organizarea unei adunări. Pentru descurajarea şi mai mult a unei eventuale manifestări, se instaurează obligativitatea ca organizatorii să garanteze securitatea manifestanţilor, să instituie un dispozitiv propriu de pază, să asigure apă potabilă, grupuri sanitare, asistenţă medicală etc. Este evident că toate aceste măsuri costă foarte mulţi bani şi că ele nu au decât rolul de a interzice, de facto, organizarea adunărilor, în lipsa asigurării lor.”

La acea vreme, pedelista Raluca Turcan, liberala de acum tăcea, desigur, mîlc.

Azi, roate se învîrte iar, culmea, de astă dată cu mîna Justiției independente, nu a unui partid politic, dar asta contează prea puțin: legea adunărilor publice devine iar subiect de dezbateri, răsuciri și posibile modificări.
Pînă la viitoarea guvernare, cînd cei nemulțumiți vor redeveni pesediștii. Și tot așa, în numele unei democrații originale și, mai ales, foarte elastice. (Bogdan Tiberiu Iacob)