CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Legea care aruncă în aer Coroana

4 comentarii / 4077 vizualizări / 6 decembrie 2017

Proiectul de lege propus Parlamentului de către președinții celor două Camere, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, aruncă literalmente în aer Casa Regală. O transformă într-o instituție de interes public, finanțată de la bugetul statului. Și care, în acest scop, prezintă Guvernului rapoarte și, firește, poate fi controlată. Interesant de observat este faptul că, în realitate, inițiativa vine din interiorul Casei Regale. De aici au fost declanșate demersurile pentru a avea o asemenea lege. Cine sunt inițiatorii și ce au urmărit ei?
În mod cert, ideea a fost promovată de Principesa Margareta și de soțul acesteia, Radu Duda. Dar oare cum a apărut această idee care pune între paranteze sau chiar sub semnul întrebării Casa Regală în substanța ei și ce au urmărit de fapt ințiatorii? Dacă analizăm modul în care funcționează o Casă Regală într-o monarhie, în raport cu existența într-o republică a acesteia și punem aceste informații în relație cu termenii în care e formulat proiectul de lege, vom descoperi substratul.
Într-un stat monarhic, se face o departajare clară între averea personală a membrilor Casei Regale, începând cu averea Regelui și Domeniile Coroanei. Domeniile Coroanei aparțin statului și așa s-a întâmplat și în România, până la abdicarea forțată a Regelui, familia regală nebeneficiind decât de uzufruct și având dreptul și în același timp obligația de a asigura administrarea acestor domenii. Domeniile Regale pot avea o valoare imensă, spre deosebire de averea membrilor Casei Regale, începând cu averea Regelui, care poate fi modestă, rezonabilă sau, după caz, impresionantă. Averea personală a Regelui Mihai nu a fost și nu este excesivă și nici măcar prea mare. Cu atât mai mult cu cât tatăl său, Carol al II-lea, nu a lăsat un testament în favoarea acestuia. Facem precizarea că atunci când a abdicat pentru a doua oară, averea sa a fost confiscată de Guvern. Oricum, este suficient de mare pentru ca urmașii săi să trăiască în cele mai bune condiții câteva generații. În schimb, Domeniile Coroanei au fost la data demisiei forțate, înainte de a fi confiscate de stat, destul de mari. Probabil că valoarea acestora se apropie de un miliard de euro. Care este importanța acestor detalii?
După revenirea în țară a Majestății Sale, Regele Mihai I de România, o bună parte din proprietățile care au aparținut Casei Regale la data abdicării forțate au putut fi recuperate. Familia Regală dispune așadar de o avere considerabilă, perla coroanei fiind Castelul Săvârșin și Castelul Peleș. În plus, pe perioada vieții, Majestatea Sa a beneficiat de efectele unei legi destinată foștilor șefi de stat. Aplicabilă și în cazul lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Această lege prevede obligația statului de a le asigura un spațiu generos de locuit, cu plata întreținerii aferente, un autoturism cu șofer, un secretariat și protecție SPP. O completare recentă a legii mai prevede și dreptul de a deține un spațiu pentru birouri precum și un personal angajat mai consistent. La decesul celui care a deținut funcția de șef de stat, efectele acestui act normativ încetează.
În consecință, după trecerea în neființă a Majestății Sale Regele Mihai, Palatul Elisabeta ar urma să fie evacuat și să primească o altă destinație, celelalte facilități conferite de stat ar urma să fie sistate, iar familia regală ar trebui să-și asigure existența din averea proprie. Proiectul de lege inițiat de președinții celor două Camere, la insistențele Principesei Margareta, are, din această perspectivă, un dublu scop.
1). De a asigura perpetuarea înlesnirilor acordate de statul român celui care, în trecut, l-a condus. Prin proiectarea acestor facilități și asupra urmașilor săi. În paranteză fie spus, se poate lesne observa că proiectul demlege este neconstituțional întrucât se referă la o singură persoană, cea a Regelui, și la ce se întâmplă după dispariția acesteia și la o singură persoană juridică, denumită Casa Regală a României. Prin reducere la absurd, creându-se acest precedent, este posibil ca în viitor și urmașii celorlalți conducători care la rândul lor au fundații, să solicite extinderea efectelor acestei legi și asupra lor.
2). Transformând Casa Regală într-o instituție privată de interes public, aflată sub umbrela Guvernului României, se deschide juridic posibilitatea ca și Domeniile Coroanei, uriașele proprietăți care nu au aparținut niciodată vreunei familii regale, să poată fi revendicate și obținute sub acest artificiu de către urmașii Regelui Mihai.
Este adevărat, Casa Regală a României a acționat într-o oarecare măsură ca o fundație, inițiind o serie întreagă de proiecte de interes public și cu efecte benefice asupra societății românești. Dar oare nu așa procedează orice fundație din această țară? La fel de adevărat este că asociațiile și fundațiile de interes public pot fi, într-o oarecare măsură, finanțate de Guvern. Pentru proiecte punctuale. Asta solicită în definitiv și Casa Regală a României. Numai că există două mari diferențe.
1). Tranformarea Casa Regală a României într-o instituție de interes public îi schimbă fundamental statutul. Păstrându-și denumirea, ea încetează cu desăvâșire să mai fie cea fost odată. Ea devine, păstrând denumirea de Casă Regală, o asociație sau o fundație ca oricare alta. Renunțând practic la substanța care a definit-o până în prezent.
2). În schimb, în acest fel, Casa Regală are acces la revendicarea Domeniilor Coroanei.
Întrucât vorbim despre o valoare colosală, cea a Domeniilor Coroanei, ne punem firește întrebarea ce nevoie are o familie îndestulată financiar, cum este familia regală, de aceste domenii și de ce o fundație care face proiecte benefice, dar relativ modeste în beneficiul societății, are nevoie să acceseze proprietăți atât de valoroase și, în plus, să beneficieze 49 de ani de Palatul Elisabeta, dar și de finanțare anuală din partea Guvernului. Oare așa procedează statul sau Parlamentul și în ceea ce privește alte fundații, dintre care unele, cu bani strânși din donații, materializează proiecte mult mai generoase?
Este limpede că aici se ascunde un interes în primul rând de natură materială. Iar interesul este al descendenților Regelui Mihai. Și al familiilor acestora. Mă gândesc că un cu totul și cu totul alt proiect ar fi de natură să păstreze intactă, nealterată Casa Regală, speranța – oricât de firavă ar fi – a românilor în revenirea la monarhie precum și demnitatea statului român. Tocmai de aceea am propus și propun în continuare renunțarea la acest act normativ, umilitor pentru monarhiști, dar și pentru statul român și materializarea unei alte idei. Și anume ca Palatul Elisabeta să devină în viitor un muzeu al tuturor regilor României, începând de la Burebista și terminând cu Regele Mihai și al tuturor voievozilor care au contribuit la formarea acestui stat și a acestui popor. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Sa declari Casa Regala fundatie sau ONG este o jignire pentru monarhia romana. Nu e vorba numai de Mihai, ci de inaintasi. Ar fi existat statul roman independent daca nu erau Carol I, Ferdinand si Maria? Pe de alta parte, este adevarat ca regelui i s-au retrocedat castele, case, terenuri, insa intretinerea acestora costa f. mult. Cine plateste?Uitati-va ce reparatii necesita Pelesul.Exploatarea prin turism distruge. Se vor pierde valori. Sa speram ca se va gasi solutia optima.

  2. Daca Margareta s-a ofilit inainte de timp si a fost culeasa de djudan de duda , asta e soarta. Nici copii nu a facut si l-a mai distrus si pe prostul ala de Nicolae nepotul lor.Acuma regalitatea este fara speranta si de fapt era de asteptat cu asa oameni prosti in generatiile dupa Carol 1..Si asa atia erau de neam strain. Cele bune sa se aduna la dinastia asta si cele rele sa se spele.Oricum teoretic fostul rege era Scorpion in zodiac deci normal in stare de imposibilitate de a construi un viitor luminos pentru ai sai.

  3. Nu era nici o speranta pentru tara noastra la dinastie regaala ca nu lasau Mursonii.Ala Tarateanu este unul din capii mursonilor ca fiind copil de mare sef mursonic si foarte rai anitiromani

  4. O fi jignitor dar banul e ochiul dracului…mai ales pt ” printisorul” duda…
    Odata cu schimbarea legii salice contrar Constitutiei din 1923 , Monarhia va fi doar un decor de mucava.

Scrie un răspuns la Mursoni satanisti si uscarea dinastiei regale Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998