CURS VALUTAR
rosca stanescu (4)

Liviu Dragnea, joc extrem

0 comentarii / 567 vizualizări / 5 mai 2017

Liviu Dragnea nu poate fi premier. În schimb, el poate fi președinte al României. Decizia Curții Constituționale, după patru amânări succesive, este cât se poate de clară. Și ea naște o temă importantă de dezbatere. Dacă nu este demn, toată viață, să fii prim-ministru pentru că ai fost condamnat penal, cum este oare posibil să poți deveni președinte al unui stat? Între aceste extreme nu joacă doar Liviu Dragnea. Între paranteze este pusă propria noastră statalitate.
Legea care a stabilit astfel este cât se poate de strâmbă. Dar și perfect constituțională. Această lege, votată de Parlament pe vremea guvernării Năstase, când PSD dispunea de o majoritate încropită, exclude pe viață orice persoană care a suferit o condamnare penală, indiferent pentru ce și indiferent dacă a fost sau nu cu suspendare, de la posibilitatea de a ajunge prim-ministru. Nu există însă niciun act normativ care să împiedice o persoană să ajungă președinte al României, indiferent de cazierul acesteia. Poți să ai și o sută de condamnări penale și asta nu te împiedică să candidezi și să câștigi cea mai înaltă funcție în stat. Pe cât de interesant, pe atât de dramatic. Și de stupid.
Pentru că este dramatic și stupid să îi răpești unui om drepturile pentru întreaga viață, cu excepția situației în care acesta a fost condamnat la închisoare pe viață. Este dramatic și stupid, întrucât contravine unei alte instituții importante, care se numește reabilitare. După ce un om își execută pedeapsa și după ce mai trece un timp strict prevăzut de lege, acesta își poate cere reabilitarea. Ceea ce înseamnă că faptele lui sunt șterse din cazier. Devine o persoană egală cu toate celelalte persoane. Iată însă că o altă lege, mai puțin importantă decât Codul de procedură penală și decât Codul penal, hotărăște altfel.
Am putea să spunem că, într-un stat de drept, în care oamenii trăiesc în respect și față de legile morale nu numai față de cele promovate de Parlament, este bine ca un cetățean care a săvârșit o greșeală atât de mare, încât să fie condamnat penal să nu mai poată beneficia de o reprezentativitate și responsabilitate de prim rang, cum este cea de premier. Dar atunci acest principiu trebuie cu necesitate extins și în ceea ce privește mandatul prezidențial care, teoretic, este mai puternic, întrucât are o durată de cinci ani și este încredințat, în mod nemijlocit, de popor.
Prin urmare, legea trebuie modificată într-un fel sau în altul. Fie admitem că una și aceeași persoană are dreptul să fie și prim-ministru, dar și președinte, fie acceptăm ideea că respectiva persoană, aflată în ipoteză unei condamnări penale, nu poate fi nici una, nici alta.
Este o situație tipică în care Parlamentul trebuie să decidă cum e mai bine. Dar este, în același timp, un exemplu cât se poate de bun pentru nenumărate situații de acest fel din legislația română. În care lucrurile se bat cap în cap. Atât de rău, încât provoacă traume la nivel politic și social și dezbateri care nu își au rostul într-o lume așezată pe coordonatele normalității. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *