Ultimele zile au adus vești șocante pentru români: excepționale, totodată, pentru mulți dintre ei, încă neclare pentru restul. E vorba de anunțul ministrului Muncii că majoritatea salariilor bugetarilor se vor dubla, iar celelalte vor avea creșteri masive, grații noii legi a salarizării unitare. E bine? E rău? Ori e de-a dreptul catastrofal?

„Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”, a anunțat sîmbătă ministrul Muncii, la Digi 24.

Aparent, o veste minunată.
La o analiză mai atentă, lucrurile s-ar putea prezenta într-o cu totul altă lumină, însă, una neagră.

Încă de la finele anului trecut, specialiști în economie avertizau, în mass-media, asupra unui fenomen nefiresc, în țara noastră: salariile la stat au crescut atît de mult în ultima perioadă, prin decizii artificiale, încît am ajuns singura țară europeană în care bugetarul are leafă mai mare decît privatul.

Comparațiile între cele două categorii nici nu își au sensul, aproape: privatul e obligat să producă sau să închidă taraba, impozitele și taxele lui susțin economia, e nevoit să respecte criterii de performanță bine stabilite, să limiteze cheltuielile, să angajeze oameni exact cît are nevoie, uneori chiar sub această cotă etc. De cealaltă parte, bugetarii nu produc bani, ci consumă, nu au criterii de performanță sau chiar dacă au, nu le îndeplinesc – se știe că statul e cel mai prost administrator oriunde în lume – consumă resurse total aiurea și, cel mai grav, sunt mult supradimensionați. De altfel, definiția birocrației tocmai asta e, să ai mai mulți oameni decît ar trebui ca să rezolve o problemă. Iar, în România, cînd nu există probleme, ele sunt create artificial pentru a se da o pîine de mîncat bugetarilor.

În ciuda argumentelor de mai sus, datele Comisiei Naţionale de Prognoză relevau, lunile trecute că, la noi, salariul mediu brut din sectorul bugetar a fost, în 2016, de 3.186 de lei, după o creştere de 13,9% anul trecut, în timp ce, în mediul privat, salariul mediu brut era de 2.731 de lei, după o creştere de doar 9,3%.
Pe fondul acestor creșteri salariale puțin spus nesustenabile pe termen mediu și lung, aceiași specialiști estimau că numărul de angajaţi la stat va tot continua să crească.

Niciunul dintre ei nu se confruntase, însă, cu, în momentul analizelor, cu mega-promisiunea ”100%”.
Ministrul Muncii nu a explicat, în emisiunile din acest week-end unde a făcut anunțul majorării, cînd ar urma să asistăm, efectiv, la dublarea salariilor bugetarilor. Vom porni, deci, de la ideea creșterii eșalonate, dar, chiar și dacă ar fi o majorare derulată pînă în 2021 – termen final prevăzut în legea salarizării unitare – tot ar fi vorba de o creștere anuală, în următorii cinci ani, de 20% raportat la salariul actual, adică un spor uriaș.

Nu mai vorbim de alte idei ”generoase” ale pesediștilor, cum ar fi restituirea banilor tăiați de guvernul Boc în 2010, conform unui proiect de lege al deputatului Tudor Ciuhodaru.
După salarii, urmează și majorarea pensiilor, după anunțul aceluiași ministru.
Între timp, încasările la bugetul statului, de la începutul anului, sunt în scădere drastică.
Economia, per ansamblu, nu duduie nici ea.
De unde bani?
Ce efect va avea o creștere atît de mare a salariilor bugetarilor, corelată cu cea a salariului minim pe economie nu e greu de bănuit: prăbușirea exaporturilor, creșterea importurilor, inflație puternică, retragerea unor companii străine, haos pe piața muncii, unde bătaia peștelui ar fi pe angajările la stat șamd.
Cea mai mare problemă, de departe, va fi asigurarea surselor necesare unor asemenea creșteri salariale, fără depășirea deficitului bugetar.
Una peste alta, măsurile anunțate de PSD, de la creșterile masive de salarii la stat pînă la cele de pensii ori la restituirile banilor tăiați de alte guverne ridică o întrebare legitimă: per ansamblu, vom asista la o evoluție sau la o revoluție, în sens negativ, în interiorul economiei mioritice? (B.T.I.)