CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Mesaje confuze de la Cotroceni: pe cine mai decoreaza presedintele Iohannis

1 comentariu / 2346 vizualizări / 9 martie 2017

Ziua de 8 martie a fost, ca de obicei, pe gustul femeilor, dar a adus vești bune și pentru cîteva nume sonore ale ultimelor decenii, care au fost decorate de președintele Klaus Iohannis cu Steaua României, cea mai înaltă decorație a statului. E vorba de Emeric Ienei, Ion Caramitru și Cristian Țopescu. Decizia președintelui e lăudabilă, dată fiind valoarea celor sus numiți; în egală măsură, însă, putem vorbi de mesaje derutante transmise de președinție.

Ne amintim cu toții scandalul de la 1 decembrie, cînd președintele Senatului nu a fost invitat la recepția de Ziua Națională, de la Cotroceni, pe motiv că e anchetat într-un dosar și riscă o viitoare condamnare penală. ”Noi, prin manifestarile de 1 Decembrie, nu dorim doar sa omagiem trecutul, ci si sa creionam viitorul Romaniei. Viitorul se bazeaza pe respectarea valorilor UE, NATO si toate acestea au un punct comun foarte puternic — statul de drept si atunci cred ca este bine sa dam semnale puternice ca de la varful statului se promoveaza curatenia politica” declara, atunci, Iohannis.

Cu exact o lună înaintea acelui incident, Procurori ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ au dispus, prin ordonanţa din 1 noiembrie 2016, extinderea urmăririi penale, in rem, în Dosarul Revoluţiei, pentru infracţiuni contra umanităţii.

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii”, aratau procurorii militari.

Între cei anchetați de parchet se numără și Ion Caramitru. Deocamdată, în calitate de martor.

Teoretic vorbind, însă, dacă se confirmă ce spun procurorii legat de rolul noii conducerii instalate după 22 decembrie 1989 în moartea a sute de revoluționari, Caramitru ar putea avea probleme.
Asta pentru că el a fost o figură importantă a respectivei conduceri: membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, dar și membru al conducerii restrînse a acestuia, Biroul Executiv al CFSN, alături de Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Cazimir Ionescu, Károly Király, Dan Marțian, Bogdan Teodoriu, Vasile Neacșa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole și Neculae Radu. Adică forul în care s-au luat cele mai importante decizii ale momentului.

Cel puțin teoretic, repetăm, Ion Caramitru ar putea ajunge curînd – pentru că audierile capilor revoluției merg pe bandă rulantă – pe lista urmăriților penal pentru crime împotriva umanității, alături de Ion Iliescu și alte cîteva figuri, adică una dintre cele mai grave infracțiuni imaginabile.

Chiar nu mai putea avea răbdare Klaus Iohannis o perioadă, pentru clarificarea rolului lui Ion Caramitru în evenimentele din decembrie, mai înainte de a-i acorda una dintre cele mai înalte decorații ale statului? (Asta, în condițiile în care tocmai s-a împlinit anul de cînd președintele a fost nevoit să-i retragă ”Steaua României” lui Laszlo Tokes, decizie care s-a lăsat cu scandaluri și procese în justiție.)

Ori, poate, președintele atît de grijuliu cu ”respectarea valorilor” știe de pe acum că toată relansarea dosarului revoluției nu e decît un fîs și că se va încheia tot în coadă de pește, ca și cercetările anterioare? (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

foto: vice.com

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Ei, parca mai conteaza ce face kwi?! Altii/alta gandeste pt el „saracul” Cand nu va mai detine aceasta sinecura servita de oculta, se va retrage sa isi scrie memoriile si se va lauda cum a ajuns un biet profesor de provincie ditamai „seful” peste o turma de oi….

Scrie un răspuns la Panescu Dragos Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998