Mesaj vehement, chiar foarte dur, transmis de la vîrful administrației americane în legătură cu situația îngrijorătoare din justiție: este o problemă care nu mai poate fi tolerată și trebuie luate măsuri neîntîrziat. Pentru că ceea ce avem noi nu se mai cheamă justiție, ci o glumă. Avem o justiție de rîsul curcilor, incapabilă să găsească ac de cojocul celor care aduc mari prejudicii țării.

Nu, nu e vorba de decriptarea comunicatului de ieri al Departamentului de stat american privind justiția din România, ci de recentele declarații directe ale președintelui Donald Trump la adresa justiției americane, pe care o acuză că e neputincioasă în fața fenomenului terorist.

„We need quick justice and we need strong justice – much quicker and much stronger than we have right now. Because what we have right now is a joke and it’s a laughingstock. And no wonder so much of this stuff takes place.”

”Avem nevoie de o justiție promptă și avem nevoie de o justiție puternică – mult mai rapidă și mai puternică decît cea pe care o avem acum. Pentru că ceea ce avem acum e o glumă și e de rîsul curcilor. Nici nu e de mirare că se întîmplă ceea ce se întîmplă ” a spus Trump, cu referire la tragedia de la începutul lunii, cînd un șofer cu dubă a ucis mai mulți oameni la New York. Mă rog, rîsul curcilor ar fi traducerea noastră liberă a formulei ”laughingstock” folosită de Trump, dar e destul de aproape.

Raportat la upercutul expediat de Trump în bărbia justiției americane, noi avem parte, mai degrabă, de un bobîrnac amical.

Și totuși.
Un comunicat de șapte rînduri al biroului de presă al D.S. a torpilat, ieri și azi, efectiv, presa, o parte a societății și clasa politică.

”Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere o legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența judiciară în România. Această legislație, propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani în construirea unor instituții judiciare puternice, protejate de intervenția politică. Solicităm Parlamentului României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției.”

Un comunicat care merita tratat cu calm și atenție, dar nu mai mult de atît.
De ce?

Pentru că e vorba de ceea ce am numi un mesaj ”ușurel”.
Un fel de tragere discretă de mînecă.
Un mesaj în care se atrage atenția să nu se ajungă, la un moment dat, la o situație neplăcută pentru justiție, după dezbaterea din parlament, fără a se înfiera, punctual, vreo inițiativă anume. Se vorbește doar ipotetic: ”ar putea”.

Că e vorba de un mesaj mai degrabă banal, de lucru, să-i spunem, o relevă și locul unde a fost plasat: pe siteul D.S., în secțiunea rezervată comunicatelor de presă.

O secțiune unde se postează în fiecare zi o droaie de mesaje, și toate de calibru mărunt.

Analizîndu-le atent, observăm că e vorba, în general, de mesaje de felicitare cu ocazia unor zile naționale, îngrijorare după atacuri teroriste în varii colțuri ale planetei ori după cutremure, marcarea Zilei Transexualilor ori a Zilei Prințesei de Monaco, felicitări la alegerea unor șefi de stat, apeluri pentru o apă mai curată, felicitări Argentinei pentru adjudecarea organizării unei expoziții ori satisfacție pentru capturarea lui Mustafa al-Imam. Mesajul privind România, bunăoară, e plasat lîngă felicitările de ziua Albaniei și cea a Mauritaniei.

Biroul de presă al D.S. nu face ordine pe planetă, nu dă de pămînt cu lideri politici, nu rupe relații cu parteneri strategici, ci, prin definiție, doar explică mai clar presei americane și celei străine anumite poziții și viziuni ale administrației americane. (”The Office of Press Relations supports the President and Secretary of State by explaining the foreign policy of the United States and the positions of the Department of State to domestic and foreign journalists”.)

Mai mult de atît, chiar și comunicatele sus pomenite – deși ”ușurele”, cum spuneam – au o anume ierarhie a importanței, pentru că unele dintre ele sunt asumate de însuși secretarul de stat Rex Tillerson.

Cele mai mărunte, sunt opera doar a purtătoarei de cuvînt Heather Nauert, această Mădălina Dobrovolschi de peste ocean, responsabilă pentru comunicatul de aseară.

A-ți imagina că SUA dă mesaje de forță, mesaje cu adevărat importante, prin biroul de presă înseamnă naivitate în stare pură.

Una peste alta, un comunicat care nu trebuie neglijat, exprimînd interesul real american pentru legile justiției de la noi, dar în niciun caz nu trebuie transformat în motiv de scandal național.

Nici nu are rost să mai amintim circul stîrnit de verbul ”urge” din comunicat, care are multiple înțelesuri precum a îndemna, a încuraja, a cere, a forţa, a grăbi, a instiga, a constrânge, a zori, a sili, a presa, a porni, a pistona, a mâna, a invita, a incita, a îmbia.

Partizanii noilor legi au luat sensul cel mai aspru, vorbind despre un veritabil ordin dat de SUA țării noastre: ”Cerem imperios să respingă propunerile”.
Adversarii lor au mers pe varianta soft: ”Îndemnăm Parlamentul să…”.

Mai grav a fost cu politicienii și ale lor reacții furibunde.

Dragnea și Tăriceanu au replicat nervos, într-un comunicat în numele legislativului, PNL și PMP s-au cocoșit că e groasă, USR a cerut – record de slugărnicie – încetarea imediată a dezbaterilor pe marginea noile prevederi, în comisia specială, PSD a băgat placa cu suveranitatea, ministrul Justiției s-a îmbățoșat și el, Ponta și-a amintit de meciul cu Dragnea, Florin Iordache a încercat justificări, politicieni precum Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, Renate Weber, Norica Nicolai, Cătălin Predoiu, Codrin Ștefănescu ori Daniel Gheorghe s-au declarat jigniți pînă în măduva ființei de român, la fel și unii magistrați ori legendarul CTP. S-au vehiculat formule grave precum ”atac devastator”, ”lovitură de grație”, ”alertă”, ”parteneriat în pericol” șamd.

Totul din cauza unui comunicat de rutină al fătucii de la biroul de presă, a cărui unică menire a fost să transmită public mesajul că SUA nu doarme în post și nu vrea surprize neplăcute. Cam atît.

Greu să nu-ți zboare mintea la satisfacția lui Salieri, în filmul ”Amadeus”, că la repetiția unei opere a lui Mozart, împăratul, aflat în sală, a căscat de două ori și creația a fost scoasă de pe afișe după cîteva reprezentații. Dacă ar fi căscat de trei ori, o scoteau pe loc, mai puncta, cu năduf, invidiosul.

Chiar așa: dacă biroul de presă al D.S. ”căsca” mai mult de șapte rînduri, ce se întîmpla cu România? Se răsturnau, probabil, Carpații și insula Belina devenea deșert saharian. (Bogdan Tiberiu Iacob)