CURS VALUTAR
wpid-isarescu-3.jpg

Misteriosul Mugur Isarescu. Si al sau tata si mai misterios

0 comentarii / 2500 vizualizări / 2 iunie 2013

Una dintre marile întrebări post-decembriste rămase fără răspuns este rezistența fenomenală pe post a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, intrat deja în Guiness Book. Competența ar fi răspunsul dacă nu am trăi în România, țara în care priceperea mai degrabă se scade din CV decît se adună. Forțe politice grele, inclusiv PDSR-ul lui Iliescu, Năstase și Florin Georgescu au încercat, de-a lungul timpului, să-l debarce, dar Isărescu a rezistat.

Multe ipoteze s-au lansat pe marginea acestei ciudățenii, dar poate că răspunsul se ascunde în evenimente mai vechi decît s-a analizat pînă acum, precum cariera ante-decembristă a guvernatorului, cam apropiată de fosta Securitate. Mai precis, cheia misterului ar putea sta nu în trecutul lui Isărescu, ci al tatălui său. La fel ca în nenumărate alte cazuri de politicieni și mega-afaceriști post-decembriști, în care odraslele au avut carierele netezite de forța și influența părinților.
Despre tatăl lui Isărescu s-a știut, în mare, doar faptul că după numirea fiului la cîrma BNR, în 1990, a intrat în combinații pe picior mare cu un miliardar german, Heinrich Schorsch, implicat in afaceri de zeci de milioane de dolari cu BNR.
Firma celor doi se ocupa cu importul de materiale pentru tipărit moneda națională, pe sume grele, altfel spus tatăl centra, iar fiul dădea gol cu capul.
Ideea cvasi-răspîndită este că, la fel ca alți potentați post-decembriști, Mugur Isărescu și-a folosit tatăl ca interfață și nimic mai mult, bătrînul fiind un inocent.

Oare?

Iată că o afirmație făcută într-un interviu din 1993 de către actualul guvernator și reluată de cotidianul ”Adevărul” într-un articol de ieri conține o informație cel puțin explozivă, care poate ”rescrie” biografia Isăreștilor.
„Tata a fost iniţial învăţător, apoi, după război, a terminat ASE-ul, a fost şi ofiţer, a fost director de bancă în anii ‘50, apoi, aproape 20 de ani, a fost profesor de contabilitate. Mama, după ce m-a născut, a fost casnică” spune, la vremea respectivă, Isărescu.

De aici, să o luăm metodic.

Să începi ASE-ul după 1945, la vîrsta de 32 de ani, student cam tomnatic, și să ajungi în scurt timp director de bancă e o performanță în orice eră. Bravo lui Isărescu senior dacă a reușit asta pur și simplu.
A ajunge, însă, director de bancă la scurtă vreme după naționalizare, stabilizare monetară, în anii cumpliți ai sovietizării cînd rușii puseseră stăpînire pe România, înființaseră SOVROMURI, ne spoliau de despăgubiri de război, iar pușcăriile și Canalul primeau floarea intelectualității române, iată o performanță ceva mai greu de obținut. Care nu ține musai de competență.

Asta nu e nimic, însă, în raport cu ce urmează.

Mai înainte de a ajunge director de bancă sub comuniști, Constantin Isărescu a fost ofițer combatant pe frontul de răsărit. După cum relatează singur într-o carte de memorii post-decembristă, ”Jurnal de front”, el a făcut parte din Regimentul 3 Dorobanți, fiind re-mobilizat după celebrul ordin de trecerea Prutului dat de Antonescu, concentrat în sudul Basarabiei pînă la căderea Odesei. Ulterior, el ajunge în Statul Major al regimentului, ca șef al Biroului 2 Informații, Contrainformații și Cifru(?!!!), calitate din care ia parte la ofensiva anti-sovietică din aprilie 1944 alături de armata germană. ”Obiectivul Regimentului 3 Dorobanti, ce actiona alaturi de celelalte regimente ale Diviziei 11 Infanterie era, pentru aceasta zi, sa respinga unitatile sovietice pâna în valea Jijiei. Acest obiectiv a fost atins. Mai mult, în anumite locuri, inamicul a fost aruncat chiar peste Prut. Au fost capturati si numerosi prizonieri” scrie, bunăoară, tatăl guvernatorului în cartea de memorii.

Ca să nu o mai lungim, Constantin Isărescu, ofițer specializat în munca de contrainformații sub tutela armatelor lui Hitler și Antonescu și erou al luptei anti-Stalin ajunge, în anii 50, director de bancă în România sovietizată.

Să vedem cum stăteau lucrurile sub acest aspect în perioada de după război. Militarii care avuseseră neșansa să lupte contra URSS s-au trezit în postura unor ciumați, excluși din armată și chiar tratați, unii, drept criminali de război. Mulți au ajuns să îngroașe rîndurile partizanilor anti-comuniști din munți. Regimentul 3 Dorobanți însuși, înființat de Regele Carol l, participant la Războiul de Independență, la lupta anti-bolșevică din Ungaria, la ofensiva anti-sovietică a lui Antonescu, peste Prut pînă la Stalingrad, este desființat de comuniști și recreat în 1951, pe baze noi, ”sănătoase”.

În cartea ”România de astăzi”, Ion Rațiu dezvăluie că, sub oblăduirea trioului Ana Pauker-Vasile Luca-Miron Constantinescu, imediat după război, a fost posibilă înregimentarea în rîndurile partidului comunist a unor persoane cu dosar necorespunzător (foști legionari, funcționari din fabricile naționalizate, militari care luptaseră în Răsărit sau alții care serviseră direct fascismul etc). În toate aceste cazuri era vorba de perfectarea unor înțelegeri, considerîndu-se că talentele lor ar putea servi noului regim. Cazul cel mai spectaculos e al șefului spionajului românesc, Eugen Cristescu, primit cu onoruri în partidul comunist de Emil Bodnăraș personal. Să zicem că aceasta ar fi fost poarta prin care și anti-sovieticul Isărescu ar fi intrat în PMR.
Numai că, scurt timp după aceea, în noiembrie 1948, Comitetul Central decide o reverificare amplă a membrilor de partid, tocmai din cauza infiltrărilor nepermise. Cunoscut sub numele de ”grupul moscoviților”, Pauker-Luca-Constantinescu erau acuzați că băgaseră în partid persoane mult prea devotate Rusiei în perioada cît răspunseseră de extinderea PMR, drept pentru care, la plenara din 1952, cei trei sunt excluși din conducere, pe motiv de deviaționsim de la linia partidului.

În instituțiile de maximă importanță, relatează același Ion Rațiu, cel care superviza personal epurarea membrilor era Dej însuși. Astfel, la Ministerul Comerțului Exterior funcționa o comisie care avea ordin să verifice dacă membrii de partid care erau în funcții sau urmau să fie numiți fuseseră legionari, luptaseră contra rușilor ori făceau parte din organizații sioniste. Un funcționar al ministerului amintit fusese exclus din partid în acea perioadă doar pentru că folosise expresia ”cedarea Basarabiei”.
Nu doar comuniștii români, ci și rețeaua rușilor din România (conservată într-o bună măsură pînă în 1989, ca să nu mai spunem după) superviza atent numirile în puncte-cheie.
Cum sistemul bancar – prin care se derula parțial și plata despăgubirilor de război către URSS – era încă mai important decît ministerul Comerțului Exterior, e greu de crezut că epurarea ar fi fost mai blîndă.

Și totuși, Constantin Isărescu ajunge director de bancă.

Ulterior, devine profesor de științe economice, iar fiul său îi calcă pe urme.
În 1971, Isărescu Jr. absolvă ASE, specialitatea cea mai rîvnită, adică Relații Economice Internaționale și imediat ajunge cercetator la mult invidiatul Institut de Economie Mondiala (IEM), înființat și controlat de temuta Securitate.

Marele mister: cum a reușit activitatea ante-comunistă a tatălui nu doar să nu îngroape în fașă, dar chiar să stimuleze exploziv atît cariera sa – dintr-un modest învățător de provincie în capitalismul anilor 30-40 ajunge director de bancă sub comuniști – cît și pe cea a fiului, într-o epocă în care dosarul era mai tare decît orice competență?

A fost ajutat Isărescu Senior de datele pe care le-ar fi putut obține din postura de șef militar al Biroului Informații, Contrainformații și Cifru și pe care ulterior, să zicem, rușii le-ar fi găsit prețioase sau demne de protejat? Se știe că după numirea lui Eugen Cristescu la cîrma Serviciului Special de Informații, tutelat de Armată, activitatea acestuia a fost orientată preponderent contra URSS, adversarul din acea perioadă al țării noastre. Același SSI avea însă, pe listele de informatori, cca.jumătate din cei 1100 de membri ai partidului comunist și i-a protejat pe Petru Groza ori Ion Gheorghe Maurer, ceea ce întărește posibilitatea ca foști membri ai serviciului să fi fost, la rîndul lor, protejați de comuniști după venirea la putere.
Pînă la aflarea adevărului rămîne, însă, doar o ipoteză de lucru. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *