CURS VALUTAR
rosca stanescu (4)

Misterul lui Tudose de Brăila

0 comentarii / 382 vizualizări / 28 iunie 2017

Cum ajunge prim-ministru Mihai Tudose este un mister, pentru dezlegarea căruia ar fi potrivit un concurs național. În care, succesiv, ar trebui dezlegate mai multe necunoscute. PSD ne-a dăruit un premier despre care se insinuează, azi, că i-ar fi fost vârât pe gât lui Liviu Dragnea de anumite forțe oculte. Și tot pe seama legăturilor sale oculte, se afirmă că domnul Klaus Iohannis l-a desemnat fără a clipi. Lovit de amnezie în legătură cu propriile criterii, enunțate cu câteva zile în urmă. În ce constă misterul lui Tudose de Brăila?
Din CV reiese că ar cunoaște limba engleză. Apropiații lui spun, însă, că nici vorbă de așa ceva. Și îl ironizează. Singura limbă a viitorului premier al României ar fi chineza veche. Dezlegarea acestui mister ar putea să ne coste, în viitor, destul de scump în plan extern.
A plagiat sau nu a plagiat? Iată marea întrebare. Dacă da, cum de nu a fost anchetat? Dacă nu, de ce a renunțat la doctorat? Dacă nu a plagiat și totuși se afirmă cu tărie că ar fi plagiat, de ce nu se apără? Anatema de plagiator, adică de hoț, autor al unui furt intelectual, s-ar putea și ea să ne coste în plan extern.
Declarația sa de interese este reală sau este falsă? Acolo, domnul Tudose din Brăila scrie și semnează cu mânuța lui că ar fi cadru didactic la Academia de Informații. Dar este? Serviciul Român de Informații afirmă că nu este. Păi și atunci de ce Tudose scrie că este? O minciună sub semnătura proprie în declarația de interese, dacă este sub o afirmație falsă, constituie infracțiune. Și dacă domnul Tudose a săvârșit o asemenea infracțiune, atunci asta poate să ne coste. În plan extern.
Familia are, în ultimul deceniu, permanent, câte două Mercedes-uri. Pe care le tot schimbă. Cu altele mai noi. Toate aceste permutări, care trebuiau consemnate în declarația de avere, au creat și confuzii. Pentru că unele vânzări, cheltuieli și cumpărări au fost trecute în declarația de avere, iar altele nu. Din nou, un mister. Dar și, din nou, un posibil cap de dosar pentru procurori. Dacă, într-o bună zi, procurorii îi dresează un dosar penal, aceasta s-ar putea să ne coste. În plan extern.
Domnul Tudose de Brăila are o soție, care soție a făcut și face diverse afaceri. Unele cu energie, altele fără de energie. În general, prin societăți parate. Cum este una a domnului Sorin Blejnar. Sau alta a ultimului șef al faimoasei Comisii de control asupra activității SRI. În legătură cu aceste afaceri, procurorii au observat că ar exista temeiuri pentru declanșarea unor anchete penale. Dar, ce să vezi?, pe măsură ce domnul Tudose a căpătat tot mai multă greutate în calitate de membru al Comisiei de control SRI, dar și de absolvent al nenumăratelor forme de pregătire în materie de securitate, dosarele au fost închise. Ceea ce nu înseamnă că nu pot fi oricând redeschise. Cum s-a mai întâmplat. Într-un asemenea scenariu și cu un asemenea prim-ministru, s-ar putea ca România să înregistreze pierderi pe plan extern.
Toate aceste mistere, cărora li se pot adaugă multe, multe altele, sunt asumate intern. În orb. Adică nu prea contează cine este, de fapt, Mihai Tudose nici pentru Liviu Dragnea, care l-a promovat, nici pentru partenerii domnului Liviu Dragnea, care și ei l-au promovat și se insinuează chiar peste capul șefului PSD și, vezi Doamne, împotriva voinței acestuia, și nici pentru președintele Klaus Iohannis, care l-a nominalizat, cum am arătat, fără a clipi. Factorul intern se împacă deplin cu statutul domnului Tudose de Brăila. Din această direcție, nu există vreun mare pericol. Cel puțin pentru moment. În schimb, misterele din jurul domnului Tudose de Brăila pot interesa, pot intriga sau pot indigna, după caz, factorul extern. Și atunci vom vedea cât ne costă o simplă afacere de politică internă prin care, din diverse motive electorale sau de altă natură, planetele s-au aliniat în favoarea domnului Tudose de Brăila.(Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *