Nemulțumire tot mai mare în rîndul ”iohanniștilor”: în loc să dea de pămînt cu Ponta și să aducă PNL la guvernare, noul președinte pare că se iubește de-a dreptul, politic, cu liderul PSD. Vestea proastă pentru cei care sperau într-o execuție rapidă, postelectorală, a PSD, e că sunt semne clare ale unei coabitări care va lua amploare, în loc să scadă, pînă la punctul final al scenariului: guvern de uniune națională.

Un guvern de uniune națională în România anului 2015-2016, practic pînă la alegeri, e o variantă cu numeroase avantaje pentru factori politici de prim rang, inclusiv externi. Variantă care explică și multe ciudățenii derulate deja pe scena politică în ultima perioadă.

Pentru că sunt destule întrebări importante pe care observatorii politici și le tot pun de-o vreme și care se încăpățînează să rămînă fără răspuns.

De ce a ales-o Iohannis pe ”minuscula” Alina Gorghiu drept succesor la șefia PNL? De ce fuziunea cu PDL pare să fi înghețat, iar relația Iohannis-Blaga e tot mai slabă? De ce se chinuie Geoană și Vanghelie să spargă PSD, deși nu prea e clar ce ar face cu bucata dizlocată? De ce refuză să se producă mult așteptata (de către ”iohanniști”) punere sub urmărire penală a lui Ponta, care l-ar rade de la șefia guvernului? De ce se chinuie și UNPR, la rîndul ei, să adune toate cioburile parlamentare, indiferent cît de controversate? De ce a demisionat bătrînul și hîrșîitul Radu Stroe din PLR-ul lui Tăriceanu în favoarea lui Gabi Oprea? De ce nu se mai suflă o vorbă despre marele scandal EADS? De ce proiectul Tăriceanu pare să fi încremenit, brusc? De ce s-a amînat congresul PSD? În fine, ce se ascunde în spatele concordiei dintre Ponta și Iohannis, care a ajuns să îi dispere pe fanii celui de al doilea?

Ei bine, varianta guvernului de uniune națională, pus pe roate undeva, în debutul primăverii, dă răspunsul cam la toate aceste întrebări.

Să o luăm metodic: deși pe valul simpatiei populare, Klaus Iohannis nu are deloc o poziție forte.
E primul președinte din istoria noastră care nu are susținerea unui partid propriu, realmente devotat, venirea sa la șefia PNL fiind de dată recentă și, oricum, produsă cu destul scandal. Pînă și Emil Constantinescu fusese, totuși, timp de patru ani liderul CDR, mai înainte de a deveni șef de stat; asta nu l-a scutit de nevoia unor combinații la limita, chiar, a constituționalității, pentru a-și prezerva influența. Trei premier schimbați în patru ani, și tot a avut parte de o ieșire din scenă umilitoare.

Iohannis e mai puțin de atît. Nu doar că nu e perceput ca un lider autentic de către liberali, dar în schema noului partid mai sunt și pediștii, care îl înghit încă și mai puțin.
De asemenea, un pas greșit și noua lege a referendumului, cu validare de 30%, intrată în vigoare la 1 ianuarie, îl poate mătura de pe scenă.
Cu toată înfrîngerea în alegeri, PSD rămîne o forță.
Mai e și fierbintele proces cu incompatibilitatea, unde există riscul, chiar în eventualitatea victoriei, ca noul președinte să se aleagă de picioare cu o ghiulea, moralmente vorbind, și care să vină mînușă adversarilor săi în anii care vin.

Iohannis nu are, deci, interesul, deocamdată, să pornească un conflict cu PSD, grație poziției sale fragile.
Nu poate nici tolera prea mult, însă, un guvern eminamente pesedist, pentru că deja a început să deconteze asta în sondaje.
Un guvern de uniune națională, tot cu Ponta premier, ar rezolva cam toate problemele.
Iohannis ar scăpa de dușmani ”naturali” pe scena politică și ar ajunge într-o poziție de maximă influență și vizibilitate. Nu ar mai avea nevoie de susținerea unor bătălii politice, în condițiile în care pare să nu fie dăruit de la natură cu ce îi trebuie pentru ele.

Și-ar aduce liberalii la guvernare, fie și parțial, ceea ce nu e rău deloc.

În plus, practica internațională a dovedit de mult că guvernele de uniune națională prezervă în sondaje procentele partidelor, de la momentul constituirii lor, or PNL stă foarte bine în acest moment.
Perspectiva alegerilor de anul viitor s-ar anunța mult mai roză decît dacă, bunăoară, PNL ar prelua acum, integral, guvernarea.

Cine ar putea fi nemulțumit, totuși, de o asemenea soluție?

În primul rînd PDL, care tot speră să primească fotoliul de premier pentru un lider propriu, gen Predoiu. Dacă și aripa dură a PNL s-ar ralia acestei poziții, Iohannis ar avea probleme: cît timp șef la PNL e, însă, maleabila Gorghiu, e OK.
În al doilea rînd, o parte a PSD, care i-ar putea reproșa lui Ponta că cedează de bună voie bucăți din ciolan, deși guvernarea le revine de drept, grație alegerilor.
Aici intră în scenă grupul Geoană-Vanghelie, care se va desprinde curînd.
Și îi va da lui Ponta ocazia să replice nemulțumiților PSD cu adevărul de necontestat că nici PSD nu mai e ce a fost la alegeri: după ce jumătate din USL, adică PNL, s-a dus în opoziție, a mai plecat și un grup din PSD, deci e moment ca social-democrații să lase pretențiile mai jos.
(UNPR, pe de altă parte, arată de pe acum că se pregătește să fie în formă cît mai bună la negocierea noilor felii din guvern, strîngînd cu disperare parlamentari).

Un alt mare perdant ar fi PLR-ul lui Tăriceanu, care ar deveni fix o cantitate ignorabilă în cazul executivului de uniune națională. Nici nu e de mirare că Stroe a tulit-o, ori că în PNL se vorbește tot mai insistent de reîntoarcerea fugarilor la matcă.
Și Băsescu are motive să fie îngrijorat: într-o asemenea eventualitate, planul său de a deveni un lider major al opoziției se duce de rîpă pe termen nedefinit.

Pe de altă parte, cancelariile vestice ar fi fericite cu o soluție guvernamentală care să aducă, măcar un an și ceva, concordia pe scena politică de la noi; sunt destule alte probleme mai importante de rezolvat, în plan internațional, mai ales după atentatele din Franța.
O asemenea variantă ar conduce și la adoptarea mult mai lesnicioasă a unor legi mari, importante, precum cele privind alegerile, regionalizarea, siguranța națională ori, să nu uităm, o nouă Constituție. Trebuie decise noile conduceri ale serviciilor secrete.
Nu întîmplător, ieri, Victoria Nuland a avertizat că americanii așteaptă consens politic în privința unor legi majore care își așteaptă rîndul.

Nici lui Ponta nu i-ar displăcea guvernul de uniune națională, pe care tot el l-ar conduce, aproape cert. Faptul că a reușit amînarea sine die a congresului PSD demonstrează că premierul se așteaptă la evenimente importante curînd.
Cum la fel se așteaptă, probabil, și alte forțe de la noi, nu neapărat politice. Nu de alta, dar prea s-a pus praful uitării pe mult așteptatul dosar EADS, ori pe la fel de așteptata urmărire penală a lui Ponta, evenimente care ar putea influența negativ discuțiile privind un cabinet de uniune națională. (Bogdan Tiberiu Iacob)