CURS VALUTAR
114178

Nicolai si Weber ataca la Bruxelles protocoalele serviciilor

3 comentarii / 3801 vizualizări / 24 septembrie 2018

Europarlamentarii ALDE Norica Nicolai şi Renate Weber au transmis, ieri, liderilor europeni, o scrisoare deschisă în care îi informează cu privire la efectul protocoalelor secrete din România şi la modul în care acestea ar fi interferat cu Justiţia.

Cei doi europarlamentari ALDE susţin, conform Agerpres, că se poate vorbi despre “o reţea de acorduri secrete care a generat un sistem de justiţie selectivă”, menţionând că, în ultimii 10-15 ani, au fost încheiate peste 550 de protocoale, din care aproximativ 350 sunt încă implementate.

Nicolai şi Weber menţionează, totodată, dezvăluirile din spaţiul public privind protocoalele secrete din 2009 dintre Serviciul Român de Informaţii, pe de o parte, şi Procurorul General, Curtea Supremă, Consiliul Superior al Magistraturii, pe de alta, “care au permis o interferare flagrantă a serviciilor secrete în activitatea justiţiei”, dar şi privind noul document secret încheiat între SRI şi Procurorul General în 2016.

“În acest cadru, Serviciului Secret i s-a permis să efectueze investigaţii judiciare, interzise de Constituţie. În urma acestei cooperări ilegale, sute de mii de conversaţii ale românilor au fost înregistrate ilegal. Mai mult, ca şi în celebrul şi infamul proces Dreyfuss, sentinţele au fost date pe baza dovezilor care nu au fost prezentate celor inculpaţi, care, în cele din urmă, au fost condamnaţi fără a avea posibilitatea de a se apăra în mod corespunzător. Practic, nicio înregistrare audio sau video adusă ca probă de către procuratură nu a putut fi verificată de experţi neutri şi obiectivi. În urma unor anchete neoficiale ale experţilor s-a descoperit că aceste înregistrări au fost falsificate, iar experţii au fost hărţuiţi de procurorii anticorupţie. În mai multe cazuri, judecătorii au descoperit sute şi sute de transcrieri false făcute de agenţii SRI, iar în prezent mai mulţi agenţi SRI se află sub anchete penale”, se arată în documentul citat.

Documentul se adresează preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans, preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, cancelarului austriac Sebastian Kurz, liderilor grupurilor politice din PE, precum şi membrilor Conferinţei preşedinţilor.

ALDE_COLOR_DEF-RO

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. Felicitari doamnelor de la ALDE, numai ca nimeni nu le va sprijini demersul:popularii, socialistii europeni, si grupul european ALDE au tot interesul sa tina Romania ingenuncheata pentru a-i lua si ultimele resurse!

  2. Exista de cativa ani o moda la nivel mondial si pe Dambovita ca diverse persoane,mai mult sau mai putin publice,sa devina brusc “civice” si sa denunte fapte si situatii jenante ale persoanelir fizice sau ale institutiilir,petrecute cu zeci de ani inainte!Cum de se trezeste constiinta in doamnele Nicolai si Weber dupa ce au fost implicate in actul debguvernare in USL ,propusevamandoua ca min.justitie,consilier de stat al lui Iohannis,etc.Niciuna nu poate pretinde ca nu a stiut de aceste protocoale ,intre institutiile statului de drept,membru U.E.,deci acum executa o comanda de la Sefii condamnati sau in curs de!Henant si penibil,mai ales ca probabil ambele nai bor inca 5 ani la U.E.!Cu Norica nu ma mir,are vocatie de oportunista,dar Renate e o mare dezamagire,caractwr nema!Sper sa nu le mai puna pe lista Tariceanu oricat ii pupa mana,are si alti lingai de satisfacut!

  3. Opinați că doamnele din articol, odinioară un fel de “rezistente”, își declară insatisfacția pe la Parlamentu European că dumnealor avea “protocoale” numai cu Tăriceanu și nu și cu “moliceanu” ? Opinați totuși că Tăriceanu nu e Orban ?

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *