Aflată la Chișinău pentru o întîlnire cu reprezentanți ai societății civile, șefa DNA a folosit prilejul pentru a slobozi în spațiul public o nouă serie de declarații fierbinți, așa cum ne-a obișnuit vedeta nr.1 a presei din ultimii ani. De data asta, însă, poate nițel cam prea fierbinți, într-atît încît ar trebui, poate, să furnizeze niște explicații suplimentare. Altminteri, am putea crede că o importantă instituție a statului, DNA, începe să o vireze spre totalitarismul cel mai pur.

Ce a spus Kovesi la Chișinău, între altele:

„E o chestiune ciclică în România să se umble la prerogativele DNA fie prin dezincriminarea unor infracțiuni, limitarea competențelor DNA, limitarea instrumentelor investigative sau prin tentativa de acum doi ani de a scoate parlamentarii de sub incidența legii penale. De fiecare dată s-a reușit oprirea acestor încercări de limitare a atribuțiilor și competențelor DNA datorită intervenției societății civile. Acum, după 10 ani de efort, am ajuns în punctul când se luptă statul cu mafia. Să vedem cine câștigă! Noi suntem aici ca să luptăm. Altfel o să câștige ea, mafia. E interesant să-i urmărești cum, vrând-nevrând, se aliază în spațiul public contra noastră și au aceeași voce”.

Dincolo de exprimarea pe alocuri comică – cine să se lupte cu mafia dacă nu statul, cumva niscaiva grupări paramilitare? – Kovesi face o împărțire de o gravitate extremă a taberelor: de o parte plasează DNA, ca reprezentant al statului, iar de cealaltă mafia, în rîndul căreia intră automat oricine ar îndrăzni să critice direcția anticorupție, potrivit formulei ”…Ea, mafia. E interesant să-i urmărești cum se aliază în spațiul public contra noastră”.

Exact ca în orice sistem totalitar, o critică la adresa statului, a instituțiilor sale este intolerabilă și trebuie sancționată dur. Sistemul comunist, spre exemplu, a inventat conceptul hilar de ”critică constructivă”, care însemna, în fapt, criticarea nu a unei instituții în ansamblu, ci, maxim, a unor oameni din angrenajul ei, pentru că oamenii greșeau, dar Statul, niciodată.

În numele acestui principiu mii de oameni care au riscat critici au înfundat pușcării, au ajuns la Canal sau în Bărăgan, cu domiciliul forțat.

Foarte interesant de remarcat în (prea) desele interviuri ale Laurei Kovesi, lipsește aproape cu desăvîrșire autocritica. Chiar și cînd e vorba de eșecuri ale procurorilor, deloc puține, vina e plasată, mai direct ori mai subtil, în cîrca judecătorilor, a CCR, a serviciilor secrete care nu colaborează suficient ori a lipsei de dotări. Și, desigur, a clasei politice ticăloșite.

În ultimul său interviu, dat presei germane, Kovesi face, de altfel, o declarație la fel de stupefiantă:
”In urma cu zece ani era in Romania aproape imposibil sa incepi o ancheta impotriva unui ministru sau a unui secretar de stat sau a unei persoane importante. Asta insemna, ca potrivit legii era posibil si atunci, dar procurorii au trebuit mai intai sa invete ca pot actiona independent”.

Deci, motivul pentru care Justiția a dormit ani de zile în post nu era fraternizarea dintre anchetatori și infractori, nașterea celebrelor rețele de corupție la nivel național ori local în care afaceriștii oneroși, politicienii, procurorii, polițiștii, agenții serviciilor și judecătorii erau mînă în mînă și, adesea, încumetriți.
Nu, motivul era gingășia din sufletele procurorilor, care nu învățaseră suficient de bine că pot merge în viață și pe propriile piciorușe, aplicînd legea.

Printr-o singură frază, Kovesi a șters un deceniu și jumătate de ticăloșie, complicitate, resurse consumate degeaba și pasivitate asumată a parchetelor, promovînd în schimb, drept explicație, timiditatea, sfioșenia, timorarea, neștiința.

Cum ar fi dacă Victor Ponta ar spune, azi: ”Pînă în urmă cu zece ani, era la ordinea zilei în România să-ți dai doctoratul cu teze plagiate, și a trebuit să învățăm, mai întîi, că nu e bine să copiezi de la alții”?

De ce procurorii pot invoca un interval de 16 ani pentru a fi învățat să-și facă datoria, dar corupții nu pot susține că le-a trebuit același răgaz ca să învețe că afacerile se fac cinstit și transparent?

În ultimii doi ani și mai bine, mulți observatori și analiști au remarcat ieșirea totală a șefei DNA din cadrul asigurat de statutul său, prin declarații și indicații prețioase de sorginte mai degrabă politică decît juridică.
Fenomenul, din păcate, ia amploare.
În România există corupție zdravănă, foarte adevărat, cum există și în restul statelor europene, în mai mică sau mai mare măsură.
A zugrăvi, însă, România momentului drept un teren de luptă feroce între ”stat și Mafia” reprezintă un act extrem de periculos și păgubos pentru imaginea țării, cu atît mai mult cu cît el vine dinspre o persoană total lipsită de calitatea îndeplinirii lui.

Iată de ce credem că Laura Kovesi ar trebui să dea niște explicații publice vizavi de tot mai neavenitele sale declarații.

Nu de alta, dar e tot mai greu să înțelegi dacă șefa DNA se ocupă de coordonarea dosarelor ori strict de PR-ul instituției (și al său, personal). (Bogdan Tiberiu Iacob)