CURS VALUTAR
maxresdefault

Presedintia se incurca in minciuni si se lasa cu demisii

9 comentarii / 4237 vizualizări / 20 iunie 2018

Cel mai competent consilier prezidențial în materie de drept, Simina Tănăsescu, a demisionat azi de la Cotroceni în urma scandalului Lăzăroiu. A demisionat e un fel de a spune: în realitate, sunt toate șansele să fi asistat la un sacrificiu ritualic al președintelui, menit să stopeze un scandal de mare amploare, pe bază de minciuni cît roata carului.

”În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curții Constituționale, ca urmare a unei discuții purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administrația Prezidențială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni și sunt complet neadevărate acuzațiile aduse în acest sens. Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial”.

Așa sună anunțul oficial de azi.

Numai că el nu clarifică o poveste suspect de încîlcită.

Acum cinci cile, siteul DCNews amorsa o veritabilă bombă, o declarație a judecătorului de la CCR Petre Lăzăroiu, care denunța posibile presiuni de la Cotroceni în direcția demisiei sale din post.

”Ieri, 14 iunie, orele 14:30 – 15:00, am avut o întâlnire cu consilierul prezidențial pe probleme juridice, doamna Simina Tănăsescu, la cererea acesteia, nu la cererea mea. Printre altele, mi-a spus că are o sarcină ingrată și, când am ajuns în birou la dânsa, mi-a arătat pe o hârtie, care a circulat acum ceva vreme de la fundația VeDem Just care cerea, nici mai mult, nici mai puțin, președintelui CCR să pună în discuție mandatul meu. I-am spus că este o aberație, dar dumneaei mi-a zis că președintelui i se cere un decret de revocare a mea din funcție. I-am spus că președintele nu are această prerogativă, pentru că revocarea se face doar de către plenul CCR. Mi-a răspuns: `Da, așa este, numai că dacă noi nu dăm curs și președintele nu emite decretul, asociația ne va da în judecată, iar dacă-l emitem, ne vei da tu în judecată`. Zic: `Evident că o să vă dau în judecată`. Nu știu dacă doamna profesor a vorbit în nume personal sau în numele președintelui, dar, după felul în care am fost anunțat, după felul în care s-a purtat discuția, cred că se intenționează emiterea unui decret, chiar dacă este fără valoare juridică, de revocare a mea. Repet, președintele nu are posibilitatea legală de a da acest decret” spunea judecătorul.

Să trecem acum în revistă cîteva fapte concrete:

Pe 4 iunie, Asociația VeDemJust a transmis CCR – mai exact președintelui Valer Dorneanu – o scrisoare deschisă în care cere punerea în discuție a situației judecătorului Petre Lăzăroiu, al cărui mandat ar fi expirat, legal.
Pe 14 iunie, Simina Tănăsescu se întîlnește cu Lăzăroiu și îi vorbește despre demersul VeDemJust, care ar sta la baza unei solicitări către președintele Iohannis, de astă dată, privind emiterea unui decret de revocare a lui Lăzăroiu din funcție.

Din acest punct, lucrurile devin puțin confuze pentru marele public; nu e clar care președinte a primit memoriul VeDemJust și trebuie să ia măsuri: cel al CCR ori cel al țării?

Pe fondul acestei confuzii, judecătorul Cristi Dănileț, fondatorul VeDemJust, iese public pe 15 iunie și reafirmă că memoriul asociației sale a fost adresat strict CCR. Nici pomeneală de vreo implicare a președinției României.
Lucrurile devin și mai confuze: percepția este că președintele României ar fi fost presat să îl revoce pe Lăzăroiu de un memoriu adresat de o asociație Curții Constituționale.

Care ar fi, în acest caz, legătura??

Pe 19 iunie, Președinția încearcă să o dreagă din mers, vorbind, în premieră, de un alt memoriu, adresat de astă dată chiar lui Klaus Iohannis de către o persoană fizică al cărei nume, în mod năucitor, e ținut la secret.
E dat publicității chiar și textul solicitării respective, dar fără nume, cum spuneam.

De acum, lucrurile ar intra, oarecum, pe un făgaș logic: avem două memorii separate, unul către CCR, altul către președintele țării, ambele vizîndu-l pe Lăzăroiu.

Unul e opera unei asociații, altul e opera unei persoane fizice anonime care presează direct asupra președintelui și care i-a fost prezentată de Tănăsescu lui Lăzăroiu.
Măcar o parte a misterelor a fost lămurită.

Ei aș!
Nici pomeneală.
Din contră, se complică și mai rău.
Pe de-o parte, Lăzăroiu a dezmințit pentru Antena 3 că i-ar fi fost arătat memoriul persoanei fizice, depus, zice-se, cu două zile înainte la Președinție:

”Nu este acest document. Ce mi s-a arătat mie este o hârtie emisă de acel ONG, care punea în discuție legitimitatea mandatului meu. E cu totul altceva. Părerea emisă de o asociație, o fundație pune în discuție mandatul meu. Mie mi s-a arătat exact aceeași hârtie care a fost transmisă la CCR și președintele CCR a dat un comunicat de presă și a lămurit această chestiune, mie mi s-a arătat acea hârtie pe care am clarificat-o, nu mi s-a arătat o plângere, nu știu de această plângere”.

Deci, practic, Lăzăroiu ne spune că documentul fluturat de Cotroceni era, de fapt, plîngerea VeDemJust adresată CCR și nu președinției.

Numai că același lucru îl spune și Tănăsescu, cea care, în discuția cu Lăzăroiu, a spus în clar: ”Da, așa este, numai că dacă noi nu dăm curs și președintele nu emite decretul, asociația ne va da în judecată, iar dacă-l emitem, ne vei da tu în judecată”.

Tănăsescu transmite, astfel, faptul că memoriul aflat la Cotroceni nu e opera unei persoane fizice, ci a unei asociații, contrazicînd flagrant comunicatul oficial al președinției care avea să vină patru zile mai tîrziu.
Dacă Tănăsescu spune adevărul, înseamnă că Președinția a mințit oficial vorbind de o persoană fizică.

De ce ar fi mințit președinția nu știm.

O ipoteză s-ar contura, însă, cu tărie.
Una terifiantă.

Putem specula că președinția a vrut, de fapt, să încerce într-o primă fază să-l intimideze pe Lăzăroiu cu memoriul asociației VeDemJust, în speranța că acesta va demisiona singur din funcție.
Odată eșuat ”blitzkriegul”, Cotrocenii s-au confruntat cu noi probleme: dezvăluirile publice ale lui Lăzăroiu, ca și pozițiile lui Dănileț, ar fi putut conduce observatorii politici către remarcarea neconcordanțelor din scandal, cum ar fi faptul că președinția a încercat să-l dărîme pe Lăzăroiu, cacealmist, cu un document care nici măcar nu îi era adresat ei.

S-a inventat, deci, în grabă, un alt memoriu care ar fi presat șeful statului să-l revoce pe Lăzăroiu; un memoriu care, să vezi lucru mare!, are un creator cu identitate protejată.
Curajosul petiționar se luptă cu balaurii din stat, dar e sfios cu propriul nume!

Lucru care nu a împiedicat CCR să anunțe, ieri, sesizarea Comisiei de la Veneția în acest scandal.
Iar Comisia în cauză are prostul obicei să solicite tot felul de documente lămuritoare, în scandaluri de acest gen.
Iohannis a realizat, în mod cert, după ce a aruncat pe piață noul memoriu, unul fals, că riscă să amplifice scandalul, așa că a recurs la ultima opțiune: demisia consilierei sale, gestul care ar trebui să aștearnă praful peste scandal.
Un scandal care nu ar trebui, însă, să se stingă mai înainte de a se afla o informație aparent banală: cine a cerut președinției revocarea lui Petre Lăzăroiu. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

9 Comentarii

  1. Simina si cu Klausica
    Vrand sa se joace ‘de-a Basica’
    Un trafic mic au incercat,
    Dar sau cam umplut de … cac*t
    (n-am gasit alta rima, sa traiti).

    Traficul fiind de influenta,
    Iar legea neavand clementa,
    Ei fuga la onegheu’ au dat
    Si iarasi s-au umplut de … cac*t
    (n-am gasit alta rima, sa traiti).

    Vazand ca treaba se impute,
    Au incercat se i-o impute
    Judecatorului agresat
    Si iarasi s-au facut cam de … cac*t
    (n-am gasit alta rima, sa traiti).

    Judecatorul fiind haladit
    La presa el s-a spovedit
    Cum ca Simina si cu Klausica
    Au vrut sa-l arda-n ligurica
    Iar cuplul cel mai ‘nalt in stat
    Definitiv s-a umplut de cac*t.
    (n-am gasit alta rima, sa traiti).

    Morala:
    Simina a demisionat
    Sperand ca se va sterge de cac*t
    Dar gestul ei este tardiv
    Si ramane definitiv
    O pilda demna de urmat
    Cum sa te feresti de cac*t.

    Cam asta e Romania in 2018.
    Membra UE, NATO si partener strategic de nadejde al mai multor tari.

    • Frumos..Mai mult decât graitor..E bine ca ne-a rămas simtul umorului..In rest vorba romanului “Domnu cu mila”

  2. hahahaha… super tare Maestre! 😀 😀 😀

  3. Simina, fata draga, stiu ca te-a aburit cu inaltimea sa maiestuoasa, dar tu mandra minune, ii mai prost ca noaptea si promite desart… nu-l baga in seama, nu stie nici macar ce cauta in viata lui, d-api intr-a noastra, Simina draga 🙁 🙁 🙁

  4. Cu certitudine, dupa ce va sosi raspunsul Comisiei de la Venetia problemele gospodinei vor creste exponential. Sa uitam ca judele constitutional s-a cerut de 2 ori sa spuna la parchet ce stie. PS Competenta? 🙂 🙂 🙂

  5. Toba de carte dar ghidonata de un nepriceput. Halal coloana vertebrala.

  6. Proasta asta decretata mare specialista a lucrat si pentru ambasade straine (Elvetia)? La fel ca si Agentul Klaus ! Tara e vraiste ! Securistii sint vinduti si idioti pe deasupra ! Vai si amar de Romania Europeana si Atlantica…

  7. Daca este chiar asa o specialista in materie de drept si nu de drepti, trebuia sa-si dea demisia mai inainte de a intra in rahatul prezidential; sa-l fi lasat pe klaus minte agera singur in mlastina, sa citeasca motivarea CCR pana o intelege, adica niciodata,

  8. Citi idioti cu patalama mai manica banii tarii la Kotroceni linga plutonierul neamt Klaus ?E pe acolo si fratele Orban, puiutz de sekurist ? O adunatura de skirbe antinationale !

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *