CURS VALUTAR
Petru-Romosan

Protocoalele cu « intelectualii lui Băsescu »

2 comentarii / 1452 vizualizări / 9 aprilie 2018

Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente („Să murim pentru idei, de acord, dar de o moarte lentă”)
Georges Brassens

În sfârşit, ziariştii de toate obedienţele, sociologii, intelectualii publici, toate televiziunile au de lucru foarte serios. Protocoalele dintre SRI (Serviciul Român de Informaţii) şi justiţia presupus independentă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Departamentul Naţional Anticorupţie) vor fi analizate, pe drept cuvânt, pe toate feţele. Dar încă n-am auzit mai nimic despre sutele de ofiţeri acoperiţi din justiţie, procurori dar şi judecători, despre care se tot şopteşte pe la colţuri, prin birouri ferite că ar constitui o unitate secretă. Aceşti acoperiţi au asigurat, de fapt, funcţionarea protocoalelor, ei există dinainte de protocoale şi continuă să lucreze şi azi. Mai ales la DNA, dar şi la ÎCCJ, şi la DNA Ploieşti, la DNA Oradea sau DNA Braşov, şi, mai mult sau mai puţin, peste tot, în toată ţara. Cine va mai reuşi să ne convingă că aceste zvonuri sunt doar intoxicări ale justiţiabililor sau ale „corupţilor” ?
Dar pe lângă protocoalele SRI cu justiţia mai sunt şi altele. SRI ar fi impus şi semnat 64 de astfel de protocoale. Adică, parafrazând, Securitatea e în toate cele ce sunt şi în cele ce mâine vor râde la soare. Un astfel de protocol a fost semnat şi cu Ministerul Culturii şi odiosul protocol e încă activ. Pentru ce ? Pentru că turnătorii noştri sunt mai buni decât turnătorii lor ? Sau ca să sprijinim financiar proiectele turnătorilor noştri, legal acoperiţi, pentru că de ei avem noi nevoie ? Sau să crape, să moară proiectele celor care se cred independenţi de noi ?
În contextul vindicativ în care ne găsim, n-ar fi rău să ne întrebăm dacă „intelectualii lui Băsescu” au prestat pe bază de protocoale, cu finanţări grase şi diverse la cheie, sau au prestat pentru că au văzut în Traian Băsescu marele salvator de dreapta, prooccidental al nefericitei noastre naţiuni. „Intelectualii lui Băsescu” (de fapt, „fripturiştii lui Băsescu”, care şi-au arogat cu nesimţire titlul de „boieri ai minţii” – „boierii minţii” au fost Nicolae Bălcescu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, Ion Ghica, paşoptiştii) au servit pe „protocoale” individuale sau colective, pe unităţi de producţie ? Sunt, au fost protocoalele băsiste foarte diferite de „protocoalele” din vremea lui Ceauşescu ? Au semnat, de exemplu, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu vreun protocol ca să fie atât de patetici, de disciplinaţi şi amorali, atât de propagandişti ? Au putut ei pleca la burse în Germania, sprijiniţi de Constantin Noica, fără nici un protocol ? Aurel I. Rogojan, în volumul „Fereastra serviciilor secrete”, spune că lucrurile au stat altfel. Oare cei care au plecat spre Vest, pe jos spre Ungaria sau înot peste Dunăre în Iugoslavia, nu ar fi semnat şi ei orice fel de protocoale ca să scape din raiul comunist ? N-ar trebui inventat şi un CNSAS pentru epoca de tablă (nu de aur) Băsescu ?
România pare pornită, în sfârşit, pe drumul recâştigării demnităţii ei, a unei foarte parţiale independenţe şi suveranităţi. Dar ne vor permite principalii noştri parteneri strategici, SUA (prin NATO) şi Germania (prin UE), să pornim pe drumul unei minime şi autentice democraţii ? Vor înţelege ei că vremea dictaturilor de felul celei a lui Pinochet în Chile e revolută ? Şi că vaporeanul Traian Băsescu, mizerabil camionagiu de mare, un fidel executant, pe post de Pinochet în Europa de Est, a fost un dezastru până şi pentru partenerii noştri ? Instalarea la Casa Albă a noului şi neobişnuitului preşedinte Donald Trump a dat speranţe românilor. Vor fi aceste speranţe confirmate ?
Deocamdataă, Traian Băsescu nu a fost arestat şi nici măcar chemat la Parchet sau Poliţie. Şi nici George Cristian Maior, semnatar, alături de Florian Coldea şi Laura Codruţa Kövesi, al protocoalelor neconstituţionale care impun dictatura noii Securităţi, nu a fost rechemat de la post, din Washington. La fel cum ambasadorul american nu a fost încă înlocuit cu unul care să aducă suflul nou al unei altfel de politici americane la Bucureşti, cea a administraţiei Trump.
Deşi prin Klaus Iohannis şi falsul tehnocrat Dacian Cioloş s-a continuat epoca securistică şi nedemocratică Băsescu, adevărata societate civilă din România (iar nu cea în soldă), după ce a fost marginalizată, injuriată, discreditată un deceniu şi jumătate, pare că s-a trezit. E greu de crezut că mai poate fi readormită. Şi asta e o veste superbă pentru România ! Ca o lumânare de Paşti. Ca o Înviere. (Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. În volumul „Fereastra serviciilor secrete”, publicat de editura Compania în 2011, Aurel Rogojan a inclus două capitole relevante pentru fenomenul amintit:

    „Tismăneanu și Patapievici: sub zodia noilor cominformiști” și
    „Școala de la Păltiniș”.
    Pentru cei interesați de adevărul pur tehnic, cele două capitole trebuie citite integral. Eu spicuiesc doar câteva fraze, care pun accentul mai brutal pe anumite aspecte dezvăluite de Aurel Rogojan.

    Despre Vladimir Tismăneanu:

    „Vladimir Tismăneanu, fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn, a „emigrat” în SUA în 1981, când doar agenții din Securitate, Direcția Informații Externe, aveau parte de asemenea privilegii”.

    „Plecarea lui VT în străinătate s-a realizat pe „firul scurt”. Pentru cine nu știe, e vorba de o intervenție pe telefonul „S”, deținut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei lui VT, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceaușescu printr-o mișcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenție.”

    „S-a arătat că obiectivul (VT) a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima țară de tranzit spre SUA. Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic [ ] pentru acomodarea agenților cu destinația SUA sau Canada, deoarece spațiile respective erau fieful KGB”.

  2. Despre Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu:

    „ Școala de la Păltiniș” nu poate fi expediată prin notații lapidare. În ultimă instanță, Noica, în calitate de „agent formator ideologic” sau de „război politic” al Intelligence Service, și-a asumat misiunea de a forma 10 propagandiști ai sistemului de valori occidentale. Fiecare din cei zece, la rândul său… și tot așa, mai departe, până la coagularea unei elite conducătoare”

    „Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu – mi-a relatat coordonatorul contraspionajului britanic din acea perioadă – și-au sporit frecvența vizitelor la Vila 23 atunci când Noica le-a pus în evidență posibilitățile sale de a-i sprijini să obțină burse de studii în Occident. [ ]. Andrei Pleșu era discipolul ascultător și silitor. Gabriel Liiceanu era mai îndrăzneț, uneori chiar ușor impertinent”.

    „Legătura lui Noica cu serviciie speciale britanice data de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Prima sa soție, Wendy Muston, s-a aflat la post în România ca trimisă a Intelligence Service. [ ]. Noica a fost inclus și într-un celebru „lot al spionilor britanici în România”, cunoscut ca „rețeaua Tomaziu”.

    „Dacă Noica ar mai trăi și ar auzi ce a dorit să afle un discipol al său (Andrei Pleșu, n.a.) din volumele dosarului maestrului (cele rămase clasificate) și-ar revizui demersul inițial, iar Fundația Noua Europă, prin care continuă să fie subvenționat, ar putea fi exclusă de la finanțarea externă”.

    „Un alt discipol (Gabriel Liiceanu, n.a.) îi datorează lui Noica moștenirea Editurii Politice, căci acest cadou nu i-a venit de la FSN, ci ca urmare a unei solicitări externe către un lider marcant al Frontului din partea organizației secrete Pinay Circle”. CONTELE DE SAINT GERMAIN

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *