CURS VALUTAR
catarama-cv-300x224

Reactii dure din interiorul PNL – Catarama: ”Ciolos a tras partidul in jos cu 10 procente”

2 comentarii / 1401 vizualizări / 13 decembrie 2017

La doar 48 de ore de la înfiriparea noului menage a trois politic PNL-USR-România 100, liberali de marcă reacționează vehement. Într-o emisiune televizată, Viorel Cataramă a criticat aspru deschiderea președintelui Ludovic Orban către fostul premier Dacian Cioloș, despre care a afirmat că a răpit PNL în alegerile de anul trecut cca.10 procente. ”PNL nu va mai accepta să fie folosit și apoi dat la o parte” a avertizat liberalul.

Cioloș și USR vor să distrugă PNL a declarat tranșant, Viorel Cataramă, la B1TV, el susținînd că prezența recentă a președintelui PNL, Ludovic Orban, alături de cel al USR și de Dacian Cioloș a fost ”o greșeală fudamentală”. Cataramă a afirmat că se urmărește crearea unei alianțe de tip DA, între viitorul partid al lui Cioloș, PNL și USR, care își va disputa, însă, electoratul liberal, iar ”PNL nu va permite asta”.

”Facem partide ca să ne unim după aia, ce logică e asta?” 

Vorbind despre eșecul PNL la ultmele alegeri, Cataramă a formulat acuzații dure:

”Unul dintre principalele motive se numește Dacian Cioloș, care a tras partidul în jos cu 8 pînă la 10 procente, prin activitatea lui ca prim-ministru, printr-o guvernare cu măsuri de sorginte socialistă sau comunistă și care a beneficiat de tot sprijinul PNL, dar a tratat într-un mod incorect partidul. Și acum vine și își face partid, deci declară război PNL, partid care l-a susținut ca prim-ministru. PNL a crescut constant în acest an; cine vine să-i dea în cap? Dacian Cioloș, anunțînd că își face un nou partid. A făcut o greșeală dl.Orban încolonîndu-se în spatele dlui.Cioloș cînd a anunțat că își face partid. Cum am scos puțin capul, cum ni se dă la cap. Facem partide ca să ne unim după aia, ce logică e asta? Toată lumea ar trebui să se încoloneze în spatele PNL, să batem PSD, nu să facem alte partide. E păcat pentru România să faci acum alte partide ca să iei electorat tot de la PNL. Ei (USR și CIoloș n.n.) sunt în acest moment niște dușmani ai PNL mai mari decît pesediștii, pentru că vor să ne distrugă. PSD nu vrea să ne distrugă, vrea doar să-și crească electoratul lui, Cioloș și USR vor să distrugă, însă, PNL”.

Liberalul a mai spus că în ultima perioadă a umblat mult prin teritoriu și a constatat că există o stare de nemulțumire a membrilor PNL din organizațiile din țară, care sunt deranjați de această situație, mai exact de apariția unor ”parteneri” care trag partidul în jos ori de cîte ori se află în creștere: ”PNL nu va mai accepta să-i fie folosită puterea și organizațiile, pentru ca apoi să fie dat la o parte” a susținut el.

Cataramă a criticat și ideea implicării străzii în politică, ca și frăția dintre politicieni și protestatari, în stradă: ”Strada e o mișcare vie, care nu are legătură cu politica, ea se poate revolta față de anumite activități ale guvernanților, punctual, pe anumite aspecte, pe cînd politicienii au suficiente mijloace să acționeze în opoziție față de putere. Sunt două lucruri distincte. În momentul cînd aceste două lucruri se suprapun, nu iese nimic bun, n-a ieșit niciodată și nu va ieși. Mai mult, se va omorî ideea de protest liber pentru că se va acredita ideea că sunt interese politice în spate ”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. Liberal de marca? Haida-de! Dle Iacob v-ati transformat in vuvuzela acestui neica-nimeni prin politica romaneasca. Ce fel de mester manipulator sunteti daca pariati pe cai morti?

  2. Nu credeam că mai aud o voce clară în PNL. Poate e singura.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *