CURS VALUTAR
Presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, a declarat, luni, dupa intilnirea cu presedintele Traian Basescu, ca seful statului ar fi trebuit sa spuna la iesire, nu numai numele ziaristului care l-a amenintat, ci si faptul ca nu detine probe, asa cum a afirmat la intilnire. In imagine, Sorin Rosca Stanescu

Repetenți la Ordonanța 13

0 comentarii / 259 vizualizări / 7 septembrie 2017

Trei procurori dintre cei mai de încredere oameni ai șefei DNA, Marius Bulancea, Paul Dumitriu și Jean Uncheșelu, sunt identificați de către Inspecția Judiciară drept vinovați de săvârșirea unor infracțiuni. Faptele încriminate sunt legate de încălcarea repetată a Constituției cu prilejul anchetării Guvernului pentru emiterea faimoasei Ordonanțe 13. Ei sunt deferiți Parchetului General, care urmează să îi ancheteze și să întocmească împotriva lor un rechizitoriu. Laura Codruța Kovesi s-a solidarizat cu aceștia. Și își asumă întreaga răspundere. Ceea ce înseamnă că, la rândul ei, poate suporta cele mai dure consecințe.
A căzut ministrul Justiției, primul instalat de către PSD după câștigarea alegerilor, și ca o consecință a deciziei DNA de a iniția o anchetă penală împotriva Guvernului. Având ca obiect faptul că executivul și-a permis să elaboreaze un proiect de act normativ, Ordonanța 13, prin care erau modificate norme din domeniul justiției. Așa cum este și firesc, Curtea Constituțională a apreciat: 1. că, pe lângă Parlament, Guvernul este singurul legiuitor și în drept să elaboreze norme și 2. că procurorii nu au dreptul să pună sub anchetă actul de legiferare. Legea fundamentală interzice cu desăvârșire acest lucru, așa cum a constatat CCR. În plus, procurorii sunt chemați să aplice legile, nu să participe la elaborarea lor. Ei nu au nici măcar dreptul, constituțional vorbind, să își expună punctele de vedere și cu atât mai puțin să și le impună.
Acestea fiind zise, situația de conflict interinstituțional între două puteri fundamentale ale statului, puterea legislativă și puterea executivă, și republica procurorilor ar fi trebuit să fie tranșată. Numai că DNA, la dispoziția expresă a doamnei Laura Codruța Kovesi, a recidivat. Astfel încât, în ciuda celor stabilite de Constituție și apoi de Curtea Constituțională, trei procurori de la vârful DNA au continuat să îi investigheze pe membrii executivului.
În esență, în loc să respecte și să aplice legea, procurori de frunte a sus-amintitei instituții au încălcat-o și au recidivat. Sunt pasibili, deci, în viziunea Inspecției Judiciare și a CSM, de pedepse aspre cu caracter penal. Mecanismul s-a pus în mișcare.
Întrebarea cheie nu îi vizează pe cei trei procurori. Ci pe șefa DNA. Asumându-și această acțiune, solidarizându-se cu cei trei, doamna Laura Codruța Kovesi a sfidat la rândul ei, în mod vădit, deciziile Curții Constituționale a României și chiar prevederile legii fundamentale. În aceste condiții, nu trebuie să răspundă la radul ei? În sens administrativ și penal. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci survine o nouă întrebare.
Această întrebare este: ce mai așteaptă minsitrul Justiției, Tudorel Toader? De ce mai așteaptă domnia sa raportul Inspecție Judiciare privind managementul de la DNA și concluziile experților pe MCV de la Uniunea Europeană, care vor fi prezenți în România la mijlocul acestei luni? De ce nu procedează de îndată la solicitarea către președintele României, Klaus Iohannis, de demitere a doamnei Laura Codruța Kovesi din funcția de șef DNA? (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *