CURS VALUTAR

Să meargă și să-și demonstreze vinovăția

1 comentariu / 1770 vizualizări / 2 martie 2015

Regret, dar nu pot confirma că afirmația de mai sus ar reprezenta vreo tâmpenie. Sau vreo greșeală. La fel cum, cu același regret, semnalez că nici afirmația „să meargă în justiție și să-şi demonstreze nevinovăţia” nu reprezintă vreo tâmpenie. Și nici o greșeală. Asta dacă ne raportăm la realitățile românești. De azi. Pentru că, oriunde, aiurea, solicitarea ca cineva să-și demonstreze nevinovăția ar fi o crimă împotriva tuturor instituțiilor de drept. La fel cum, tot despre un asasinat, am vorbi atunci când vom ajunge, și nu va trece mult până când asta se va întâmpla, să le cerem, cât se poate de explicit, concetățenilor noștri să meargă, pur și simplu, în justiție și să-şi demonstreze vinovăția.
Afirmații, cum sunt cele de mai sus, stau în picioare într-o singură ipoteză. În ipoteza în care ne-am afla într-un război. Într-un război veritabil. Care ar putea fi denumit război împotriva corupției. Dacă este război, atunci e ca la război. Sunt abolite cele mai multe dintre drepturi. Iar statul, pentru a se apăra, tăie în carne vie.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, înainte de a vedea dacă este bine sau este rău să utilizăm vreuna dintre aserțiunile de mai sus, este dacă statul român este incapabil să se apare altfel împotriva marii corupții, a corupție endemice, instituţionalizate și cvazi-generalizate, decât prin declanșarea unui război. Și iată care este rostul acestei întrebări. După cum se știe, rolul unui stat este să se apere. Să-și construiască mecanismele necesare astfel încât, în plan intern, în nici unul dintre domenii, să nu se creeze o stare de război. Război care, întrucât nu există un inamic extern în acest caz, ar reprezenta tot ceea ce poate fi mai rău. Și anume, un război civil. A ajuns statul român în această situație? Dacă da, atunci ar trebui să o știe și cetățenii săi. Într-un mod direct și cât se poate de explicit. Ar trebui să li se comunice oficial că statul român nu mai dispune de instrumente prin care să lupte legal, în limite constituționale și procedural penale, împotriva marii corupții. Și să fie, pur și simplu, abolite, prin decret prezidenţial sau printr-o decizie a Parlamentului României, toate drepturile care garantează prezumția de nevinovăție. Şi ar trebui proclamata și instaurată, oficial, în baza războiului intern civil declarant, prezumția de vinovăție.
În aceste condiții și numai în aceste condiții, ar fi de înțeles de ce, din ce în ce mai mulți oficiali ai statului român, până la cel mai înalt nivel, își permit să facă, în mod public, afirmații de genul „cutare trebuie să meargă în justiție pentru a-și dovedi nevinovăţia”. Și asta, culmea, când prin justiție, aceleași persoane, tot contrar Constituției României, înțeleg, inclusiv, Procuratura. Cu alte cuvinte, cetățeanul bănuit, turnat, pe drept sau pe nedrept, ar trebui, conform legilor acestui război nedeclarat, să-și pună în buzunar periuța de dinţi, să plece la prima secție de poliție sau, și mai bine, să ia drumul DNA și, la poartă, să solicite ritos, după ce-și predă actul de identitate, dreptul de a merge în fața procurorilor pentru a-și dovedi nevinovăția. Asta, în prima etapă. În cea de-a doua etapă, și nu mai e mult până la asta – căci dacă tot e război, el trebuie dus până la capăt – cetățeanul ar trebui să-i scutească pe procurori până și de efortul de a citi denunțul. Și să-i pună în situația să citească, exclusiv, autodenunțuri. Cetățeanul în cauza s-ar prezenta, în această ipostază, nu pentru a-și susține nevinovăția, operaţiune care ar reprezenta un afront adus justiției, ci pentru a-și susține vinovăția.
Raționamentul prin reducere la absurd pe care l-am operat mai sus are rostul de a ne lămuri cum stăm, în România, în ceea ce privește principiul prezumției de nevinovăţie. Stăm rău! Atât de rău încât, în loc ca instituțiile abilitate ale statului să-și îndeplinească menirea, aceea de a identifica infracțiuni și de a găsi probe împotriva infractorilor și de a demonstra că aceste probe stau în picioare în fața unor magistraţi cu capul pe umeri și necontaminați de beția războiului, ele sunt transformate, deprofesionalizându-se, pur și simplu, în registraturi, unde oamenii vin, se toarnă unii pe alții, se toarnă pe ei înşişi și toate aceste turnătorii, împachetate în stenograme SRI, spicuite din viața unei persoane, derulată în ultimii zece ani, se constituie în rechizitorii, pe care judecătorii le înghit, nu numai cu momeală, nu numai cârlig, ci și cu undița cu tot.
Cam așa arată sfântul stat de drept în care a fost decretată, pe ascuns, starea de război. (Sorin Rosca Stanescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. […] Să meargă și să-și demonstreze vinovăția […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *