Se încordează rivalii lui Liviu Dragnea din PSD. Îi transmit apeluri cum că partidul și țara sunt mai importate decât el. I se sugerează să părăsească puntea. Și să cedeze puterea altcuiva. Măcar să abandoneze conducerea Camerei Deputaților. Dacă nu și pe cea a partidului. Dar sângele aruncat pe pereți se transformă în apă de ploaie. În numai câteva ore.
Nimeni nu a observat că, de fapt, în acest moment Liviu Dragnea nu mai are nicio condamnare definitivă. Joi, instanța Înaltei Curți, pentru a-l putea condamna cu executare, a fost nevoită să anuleze prima sentință, cea a referendumului, în care Dragnea fusese condamnat cu suspendare. Acum se va face apel. Atât de către procurori, cât și de către Dragnea însuși. Până la finalizarea apelului, cândva pe parcursul anului viitor, Dragnea nu se mai află sub semnul unei condamnări penale definitive. Temporar, ce puțin, situația lui juridică s-a îmbunătățit. Atunci de ce s-ar înrăutăți situația politică?
Desigur, sentința de ieri, deși nedefinitivă, a căzut ca un trăsnet. Aproape nimeni nu se aștepta la o condamnare a președintelui PSD. Cu atât mai mult cu cât doar primul inculpat fusese condamnat cu executare. Toți ceilalți fie au fost achitați, fie au primit pedepse cu suspendare. Iar Dragnea a fost lăsat ultimul dintr-un șir în care pedepsele dispăreau sau se reduceau. Din câte știu, sunt singura persoană care, în direct, în emisiunea unui televiziuni de știri, a afirmat că Dragnea urmează să fie condamnat. Cu executare.
Este firesc ca această condamnare să fi produs un șoc și o emoție colectivă. În ambele tabere. Tabăra susținătorilor lui Dragnea a fost pentru moment buimăcită. Cealaltă tabără, a adversarilor lui Dragnea, după cum este și firesc, s-a bucurat. Până atunci au existat destul de multe voci din această zonă , care afirmau că liderul PSD a îngenuncheat Justiția, astfel încât magistrații Înaltei Curți îl vor absolvi de vină și îl vor livra societății curat și uscat. Ieri după-amiaza, aceleași persoane, imediat după comunicarea verdictului, au salutat faptul că Justiția s-a menținut dârză și liberă. Dar acestea erau toate, și într-o tabără și în cealaltă, reacții previzibile. Alte tipuri de reacții însă sunt mai interesant de analizat.
Mă gândesc la modul în care se mișcă, dacă se mișcă, plăcile tectonice în interiorul PSD. În general, politicienii unui partid, când simt miros de sânge în proximitatea unuia dintre liderii lor, au tendința de a se repezi să-l sfâșie pentru a-i lua locul. Pentru a reașeza, după noi reguli, ordinea de valori, mai bine spus ierarhia din partid. De un asemenea fenomen nici PSD nu a fost ocolit vreodată. Să ne amintim cum a fost abandonat și lăsat în groapa cu ulei, atunci când s-a vulnerabilizat, Ion Iliescu. Ce a pățit ulterior, rănit grav de adversarii săi politici, Adrian Năstase și modul în care acesta a fost hăcuit de proprii colegi. Ce a pățit și cum a pățit ce a pățit Mircea Geoană. Cum i-a venit apoi rândul lui Victor Ponta. De ce ne-am aștepta acum la o altă reacție din interiorul PSD?
Dacă este logic ca, atunci când simt miros de sânge, lideri ai acestui partid să dezlănțuie carnagiul și să-și sfâșie conducătorul, atunci la fel de logic este să ne gândim și să răspundem la întrebarea dacă a sosit sau nu momentul? Dacă acesta este momentul optim. Iliescu a fost sfâșiat când partidul a intrat în opoziție. Adrian Năstase, după ce a pierdut alegerile prezidențiale și majoritatea parlamentară. La fel s-a întâmplat și în ceea ce-l privește pe Mircea Geoană. Doar Victor Ponta, împins spre prăpastie „colegial” de unii fruntași pesediști, și-a băgat singur unghia în gât rupându-și jugulara și s-a aruncat în hău. Prin urmare, regula este că PSD vede sânge pe pereți și primește astfel semnalul de a-și sfâșia conducătorul doar atunci când partidul însuși se află într-o mare cumpănă. În criză. Nu este cazul acum. Dimpotrivă. PSD dispune de o majoritate confortabilă și își poate susține un guvern propriu. Ar fi ilogică în acest moment o mișcare tectonică de mari proporții îndreptată în direcția debarcării lui Dragnea. În ciuda unor semnale pe care, la cald, sub imperiul emoției colective, le-au transmis ieri unii lideri marcanți.
În scurt timp, după comunicarea sentinței și după consumarea primelor convulsii, din teritoriu au început să curgă semnale și asigurări de solidaritate cu liderul PSD, precum și declarații că acesta a fost supus unei condamnări politice. În mare viteză, astăzi, când încă poporul PSD este dominat de sentimenul victimizării liderului său, se întrunește staff-ul partidului. Pot paria cu câteva ore înainte că Dragnea va primi asigurări în sensul solidarizării partidului cu situația sa.
Din toată această afacere, Liviu Dragnea nu iese nicidecum întărit, dar nici nu va părăsi scena politică șontâc-șontâc. Și cât de paradoxală, ca să nu-i spun comică, poate deveni situația în care, iată, un verdict de condamnare cu executare într-o primă instanță îl absolvă pe Dragnea de efectele unei condamnări definitive cu suspendare și îl pune, teoretic, în situația de a deveni eligibil pentru funcția de premier. (Sorin Roșca Stănescu)