CURS VALUTAR
lucian-pahontiu-spp-465x390

Scandalul SPP ia amploare: al cui cap va cadea?

0 comentarii / 2339 vizualizări / 31 ianuarie 2018

Scandalul amorsat de Liviu Dragnea prin seria de declarații acuzatoare la adresa șefului SPP ia amploare: Parchetul general va face anchetă, Parlamentul la fel, apar declarații ceva mai concise, deși încă insuficient, și sunt toate șansele să ne îndreptăm spre un conflict serios, în care va fi antrenat, vrea/nu vrea, și șeful statului.

Ce spune șeful SPP, Lucian Pahonțu, confruntat cu acuzația că SPP e, de fapt, un fel de serviciu de casă al președintelui, specializat în spionarea adversarilor politici?

”Misiunea institutiei este foarte clar reglementata prin prevederi legale. Serviciul de Protectie si Paza a fost totusi uneori tinta unor acuzatii nedrepte, nesustinute de niciun fel de argumente din partea unor persoane publice. Nu pot decat sa remarc intentia acestora de a denigra activitatea institutiei, lasand loc unor speculatii neintemeiate la adresa cadrelor sale, ofiteri si subofiteri care cred si-au demonstrat de-a lungul timpului profesionalismul. De altfel, Comisiile de aparare ale Parlamentului, structuri abilitate prin lege sa controleze activitatea institutiei, au fost informate si au primit intotdeauna toate datele si argumentele pentru clarificarea oricarei situatii” afirmă generalul.

E necesară o precizare, ce-i drept: declarația de mai sus a fost făcută acum opt ani, într-un interviu.
Și atunci, SPP se confrunta cu acuzații similare celor de azi. Dan Voiculescu, spre exemplu, reclama public faptul că în interiorul SPP s-ar fi declanșat o acțiune de monitorizare permanentă a sa, în țară și în străinătate.

Serviciul nu rămînea dator:

„SPP apreciază că afirmaţiile senatorului Dan Voiculescu, potrivit cărora instituţia ar întreprinde acţiuni de monitorizare a acţivităţii parlamentarului, au un conţinut eminamente politic”.

După cum se vede, pe vremuri SPP era ceva mai limbut, măcar reacționa cînd era pus la zid.
Acum el tace mîlc.

Nu-i vorbă că și acuzațiile și acțiunile pesediștilor sunt cam aiuritoare.
Dacă ar fi să glumim un pic, am spune că renunță cu larghețe la serviciile de pază și protecție, dar tot ei se miră cînd găsesc microfoane prin pereți.

Premierul confirmă – cu mare întîrziere – informația că guvernul renunță la serviciile SPP – dar nu furnizează nici măcar o umbră de motiv.
Liviu Dragnea se menține pe poziții ambigui, trimițînd presa la Paul Stănescu, iar acesta bălmăjește ceva, dar nu e nici el foarte generos cu dezvăluirile.
Se înțelege, totuși, că SPP face niște lucruri rele și se amestecă în politică, profețind execuții și alte cele.

Europarlamentarul Norica Nicolai cere imediat o anchetă a parlamentului, președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, confirmă că vor avea loc audieri, Parchetul general se autosesizează.
În rest, nimeni nu prea înțelege nimic: nici de ce s-a declanșat, totuși, acest scandal, nici ce se urmărește.

Un lucru e dincolo de orice contestație: renunțarea ostentativă la serviciile SPP este o gravă lovitură de imagine administrată de guvern serviciului amintit, iar lucrurile nu pot rămîne astfel, pentru că e implicată siguranța națională.

SPP este un serviciu care, reamintim, prestează și pentru demnitari străini, ba chiar e implicat în misiuni internaționale în țări aflate în conflict, precum Irak sau Afganistan.

Cum se mai pot trimite în misiuni externe militari contestați zdravăn în propria țară?

În altă ordine de idei, se pune întrebarea în ce măsură un înalt demnitar român poate dispune după bunul plac de protecția care i se acordă? La urma-urmei, respectiva protecție se acordă, de fapt, nu atît unor persoane fizice, cît unor înalte instituții ale statului. Un premier, vicepreședinte al CSAT, ori un ministru de Interne ori al Apărării au acces la secrete de prim rang; dacă el sau un membru al familiei sale e răpit de teroriști, bunăoară, nu ajung în pericol respectivele secrete?

Trebuie spus, din acest punct de vedere, că SPP nu e singurul serviciu cu dureri de cap.
Peste ocean, de vreun an de zile e scandal mare de tot în jurul Secret Service, echivalentul SPP.

Alegerea lui Trump a adus probleme în premieră. Familia președintelui e foarte mare, vreo 18 membri care trebuie protejați, deci cheltuieli masive. Pe de altă parte, fiii lui Trump sunt oameni de afaceri și umblă pe tot globul în acest sens. Cu SS-ul după ei, însă.

Alt necaz: Trumpii cei mici nu mai vor să permită SS accesul în clădirea Trump Tower, unde au birourile, pe motiv că vor să-și protejeze secretele de business; trebuie, deci, improvizată o soluție, SS fiind nevoit să stea în afara clădirii, dar cu implicații negative asupra traficului din zonă.

Soția președintelui stă mai mult la New York, deci e necesar un dispozitiv complet separat, iar Trump obișnuiește să meargă, în week-end, în Palm Beach. Numai un singur week-end de acest gen reclamă costuri de pază de sute de mii de dolari. În plus, prezența SS în zonă și măsurile de precauție necesare au început să falimenteze businessurile private din zonă, spre disperarea localnicilor.

Pentru acest an, SS a cerut suplimentare de fonduri de 60 de milioane de dolari, din banii contribuabililor.
Clasa politică de peste ocean, mass-media, societatea se întreabă ce ar fi de făcut.
Răspunsul nu e lesnicios, însă.
Un fost agent din dispozitivul lui Obama spune, în presa americană, că, pe fondul renunțării eventuale la pază, din motive de economie, o nedorită răpire sau asasinare a unui fiu al președintelui poate avea impact direct devastator asupra psihicului liderului SUA, spre exemplu. Își permite America un asemenea risc?

În 1994, grija pentru banul public a împins congresul să reducă paza SS acordată foștilor președinți la doar 10 ani după încheierea mandatului. Tragedia din 2001, însă, a readus lucrurile în vechea matcă.

În consecință, îngrijorarea mare pentru cheltuirea banului public se ciocnește, în SUA, cu nevoia de protejare a președintelui și, implicit, a țării; de aici o dilemă foarte mare și lipsa aparentă a unor soluții mulțumitoare deși se dezbate amplu și în congres și în media.

Legea nu permite nici renunțarea de către familia președintelui la paza SS, nici plata din buzunarul propriu – gras, ce-i drept – a serviciilor acestuia.

Paza și protecția înalților demnitari nu e, în consecință, o joacă.

Din păcate, felul cum e tratată la noi problema contrazice această teorie.

Decizia aiuritoare și neexplicată oficial a guvernului Dăncilă relevă, încă o dată, un adevăr amar, anume că politicienii români refuză să respectele minimele reguli ale democrației, ceea ce implică și perceperea protecției ca pe o necesitate – chiar venită la pachet cu anumite constrîngeri – și nu ca pe un moft.
SPP, la rîndul lui, nu se omoară să spulbere imaginea de serviciu complet netransparent, plasat în afara oricărui control serios și cu preocupări cam alăturea cu legea, cu care se confruntă de foarte mulți ani.

De-o parte, reprezentații unei puteri în stat aduc acuzații foarte grave, directe și indirecte, unui serviciu secret.
De cealaltă, respectivul serviciu refuză să reacționeze, iar cel care-l tutelează, președintele țării, e extrem de lapidar: ”Mi se pare o non-problemă. Nu m-a preocupat”.

Pînă acum, ar fi trebuit să avem de mult o ședință de urgență a CSAT care să clarifice lucrurile.
Decizia nemotivată a guvernului transmite un mesaj grav către public și chiar către exteriorul țării, întărind atît conceptul de stat paralel, cît și pe cel de clasă politică iresponsabilă.
Adică o situație de tip lose-lose de care chiar nu aveam nevoie. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

foto: Puterea.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *