CURS VALUTAR
kovesi_5

Sefa DNA are lacune grave de memorie: Kovesi, limbajul badaranesc si minciunile

1 comentariu / 4590 vizualizări / 29 ianuarie 2018

Procurorul-şef al DNA, Laura Kovesi, afirmă, într-un interviu dat azi Agerpres, referitor la acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, că nu are de gînd să demisioneze și că celebrele înregistrări de anul trecut, cînd cu șederea ”cu curul pe dosare”, ar fi fost falsificate și că, oricum, ea nu obișnuiește să vorbească urît, lucru confirmat, spune ea, și de numeroși colegi. O să reamintim, însă, o poveste de acum cîțiva ani care dă peste cap spectaculos apărarea sa.

“Lucrez în procuratură de peste 22 de ani şi în aceşti 22 de ani nu am avut niciodată o cercetare disciplinară sau o acţiune disciplinară” a spus Kovesi. ”Niciodată în cei 22 de ani de procuratură nu am fost acuzată că aş fi avut un comportament nepotrivit în relaţiile cu colegii. Am ţinut mii de şedinţe ca şef al instituţiilor, am participat la şedinţe ca procuror cu funcţie de execuţie. Niciodată nu am fost acuzată de aşa ceva. Doar acum, în mod cu totul întâmplător, când sunt aceste atacuri, când există acest asalt asupra justiţiei, am fost acuzată că aş fi făcut afirmaţii pe un ton autoritar în cadrul şedinţei”, a spus procurorul-şef.

”Din primul moment în care acea înregistrare a fost difuzată am spus că nu este o înregistrare originală, că a fost editată, că au fost făcute juxtapuneri, că anumite afirmaţii nu le-am făcut niciodată, că anumite cuvinte nu fac parte din vocabularul meu indiferent dacă sunt la serviciu sau sunt acasă, aspecte care au fost confirmate şi de expertize şi de declaraţiile colegilor prezenţi la şedinţă”, a mai spus Kovesi.

Din ce spune Kovesi, nu s-a mai pomenit pînă anul trecut să fie acuzată de comportament abuziv ori de limbaj urît.

Numai că e complet fals ce spune și e greu de crezut că e vorba de necunoștință de cauză la mijloc.

În ziua de 2 mai 2012, deci cu cinci ani înainte de scandalul înregistrărilor în care Kovesi vorbește neprincipial, să zicem așa, senatorul Valer Marian susținea în plen o declarație politică, avînd nr.2701, în care puncta, între altele, următoarele aspecte:

”Promovarea lui Kovesi i-a surprins pe colegii săi de facultate şi de serviciu, întrucât fusese o studentă mediocră, iar ca procuror nu se remarcase în mod deosebit pe plan profesional, la bilanţul de profil pe anul anterior promovării sale (2005) ocupând doar locul 10 din 16 (…) Procurorul general al României este acuzat de majoritatea subalternilor săi că a promovat în funcţii doar cercul să restrâns de yesmani, gen Iacob sau Şelaru, iar faţă de ceilalţi are un comportament abuziv, discreţionar şi chiar bădăran, fiind reclamată că de multe ori „înjura ca la uşa cortului”. (s.n.) Cel mai mare reproş care i se aduce lui Kovesi este însă acela că a aservit total Parchetul preşedintelui României şi serviciilor secrete, îndeosebi SRI, cum n-a fost aservit nici măcar în regimul totalitar comunist al lui Nicolae Ceauşescu”.

Iată, deci, să problema limbajului bădărănesc, licențios și a comportamenului abuziv față de colegi fusese denunțată cu mult înaintea apariției celebrelor înregistrări. Și, fiind vorba de o declarație în parlamentul României, intens mediatizată de presă, era imposibil ca șefa Parchetului general să nu fi știut de ea, apropo de așa-zisele acuzații în premieră. Azi, Kovesi susține că înregistrările sunt trucate și că ea nu a fost acuzată vreodată de comportament nedemn. Cîtă credibilitate are prima dezmințire, odată ce a doua e clar o minciună? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. ati si cerut moartea unora, tot din greseala. Sa va omoare pe toti, plus urmasii, si suntem chit!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *