Mișcările de stradă din ultimele zile se vor, mai nou, ridicate la rang de nouă revoluție prin amploare și profunzime. Posibil chiar să devină așa ceva, dar asta nu ne poate împiedica să nu remarcăm misterele acestei mișcări, unele care ar merita, zicem noi, toată atenția.

Asta pentru că avem de a face, în premieră absolută, cu un protest de mare amploare, la nivel național, căruia îi lipsesc cu desăvîrșire liderii.
Și, mai ales, îi lipsesc vorbitorii.
(Chiar dacă cele două calități, lider și vorbitor, se îngemănează cel mai adesea.)
Și asta într-o țară recunoscută pentru apetența exagerată a cetățenilor săi pentru poziția de vîrf. Locul unu în cetate, despre care vorbea și Cioran.

În seara de 21 decembrie 1989, spre exemplu, la baricada de la Intercontinental funcționa o stație de amplificare improvizată dintr-o portavoce și o baterie de mașină de la care Dan Iosif se adresa manifestanților. În seara zilei de 22 decembrie, în balconul Comitetului Central, era bătaie între revoluționari care să ia microfonul și să vorbească mulțimii prin difuzoare. Piața Universtății s-a născut fix în clipa cînd s-a deschis balconul Universității și a apărut tribuna și microfoanele de adresare către ”golani”. Toate mitingurile au această caracteristică: apariția spontană sau dinainte pregătită a unor vorbitori care să însuflețească mulțimea și, obligatoriu, se caută mijloacele de amplificare a vocii: portavoci, boxe audio etc.

Se caută, de asemenea, confecționarea unor tribune, platforme mai mult sau mai puțin improvizate plasate deasupra mulțimii, pentru a facilita mesajele vorbitorilor. De acolo se rostesc lozinci, se trasează indicații manifestanților, se anunță trasee șamd.
Am avut în ultimii 27 de ani tribune făcute din tomberoane, din tancuri, din lăzi vechi, din mese, jardiniere de flori, scaune, din orice se preta.

”Ascensiunea” vorbitorilor aduce cu sine, cel mai adesea, cristalizarea unei structuri de conducere a manifestației, fie ea și cu rol de reprezentare. Dacă protestele se nasc spontan, liderii se ”fac” direct îns tradă; dacă protestele sunt organizate de anumite structuri, liderii vin din rîndul organizatorilor.

Totodată, cei care protestează reclamă mereu intrarea în dialog cu cei responsabili pentru nemulțumirile poporului.
Se formează, astfel, delegații de manifestanți care intră la negocieri cu reprezentanții guvernului, parlamentului, președinției etc.

Una peste, orice mulțime reclamă în mod natural lideri și vorbitori.

În mod ciudat, protestele din ultimele zile sunt complet lipsite de aceste elemente.
Responsabilă de chemările la revoltă ar fi, declarativ, o asociație numită ”Corupția ucide”, condusă de un lider de douăzeci și ceva de ani, Florin Bădiță.
Rolul lui se rezumă, însă, la respectivele apeluri, difuzate pe rețelele sociale.
Nici Bădiță, nici alt lider al organizației nu e și lider al străzii.

Nici în Piața Victoriei, nici la mitingurile din țară, nu a existat și nu există măcar o tentativă de a se constitui un grup de conducere sau de cristalizare a unei echipe de vorbitori.

Lumea vine în piață, înarmată cu pancarte de nu se știe unde – inclusiv pentru cîini – și strigă ”spontan” diverse lucruri la adresa guvernanților. Apoi pleacă acasă, spre a reveni a doua zi. Mulți dintre ei – au dovedit-o interviuri la cald făcute de ziariști – nu au habar despre ce se protestează. Folosesc texte generaliste și generoase, aidoma candidatelor la titul de Miss, despre oprirea hoției, viitorul copiilor, bla-bla-bla. Folosesc pancarte compuse de alții.

Chiar lipsa vehemenței, a violenței, ridică, așa cum scriam deunăzi, serioase semne de întrebare, pentru că protestul neautorizat de stradă e expresia suferinței, a nemulțumirii ajunse la paroxism, cînd nervii nu mai pot fi controlați.
Cînd ai ieșit ”spontan” în piață, mijloacele pașnice vor fi fost demult epuizate.
De aceea, cele mai civilizate popoare europene, cînd ajung în stradă comit violențe inimaginabile.

Revenind, mai observăm că nu există lideri ai pieței care să revendice dreptul de a discuta cu premierul, cu ministrul Justiției ori cu alt factor considerat vinovat pentru ordonanțe.

Nu există porta-voci.
Nu există stații de amplificare.
Nu se formează tribune.
Să fie totul la voia întîmplării?

Nici pomeneală.
Asistăm în mod cert la cel mai bine organizate proteste post-decembriste.
Atît doar că liderii sunt nevăzuți, de cele mai multe ori în afara pieței.
Iar interesele lor par să excludă nașterea unor lideri ”de teren”.
Pentru că, odată creați, aceștia o pot lua pe cont propriu, afectînd planurile inițiale.

Să ne amintim felul ciudat cum, după tragedia Colectiv, voci ale societății civile se opuneau înființării unor partide cu numele respectiv în titulatură. Pentru că structurile aveau propriile formațiuni programate să beneficieze de valul de emoție publică, precum USB/USR, și lucrurile nu trebuiau amestecate.

Să luăm doar un exemplu de lider ”din afară”: în România virtuală a ultimilor activează o blogeriță de modă, de mare succes, pe nume Ana Morodan. Mare succes înseamnă foarte mulți urmăritori. Gurile rele spun că tînăra n-are nicio legătură reală cu domeniul fashion, dar asta contează mai puțin.
Cert este că Ana Morodan a devenit, de cîteva zile, Ana Ipătescu.
Nu mai organizează prezentări de modă, ci proteste de stradă.

Mesajele ei sunt postate pe pagina de Facebook – lîngă lista de prieteni unde tronează la loc de cinste Mihaela Nicola, Lucian Mîndruță și Felix Tătaru – cu un aer care nu admite replică:

”ATENTIE: Trebuie sa ne organizam concret!!!
Ce putem face diseara, cateva informatii de folos:
1. Nucleul dur din PSD este format din Dragnea, Olguta Vasilescu si Codrin Stefanescu. Trebuie sa strigam in piata si despre ei. E important!
2. E bine ca a iesit Ciorbea. Mingea acum e la Curtea Constitutionala. Acolo sunt si PSDisti. Deci trebuie sa avem in strada mesaje si pentru CC.
Va rog iesiti in strada, sa facem pancarte pentru Curtea Constitutionala. Va rog postati in social media, e important ca oamenii sa fie informati, sa fie inspirati, sa inteleaga ca suntem toti impreuna, nu unii impotriva altora!”

Morodan indică, totodată, o adresă de net de unde manifestanții pot downloada texte gata aranjate de profesioniști ai graficii și care mai trebuie doar scoase la imprimantă pentru a deveni pancarte de protest.
Siteul e aprovizionat zilnic cu marfa adecvată momentului.
În ton cu indicațiile de atac la ”Dragnea-Codrin-Vasilescu” avem azi pancarte gata făcute cu texte gen: ”Cei trei malefici”.

Curtea Constituțională, alt obiectiv anunțat în această după-amiază, are ”porția” ei: ”Curtea Constituțională – Ordonanța 13/2017 e abuz, nu e urgență” sau ”Curtea Constituțională – parlamentul votează legi, Guvernul trebuie doar să le adopte”.

Interesant de remarcat, logodnicul Anei Morodan, Ș.C., e director la Distrigaz Sud, deci un corporatist, iar relația lor e binecunoscută, tînăra fiind o răsfățată a publicațiilor mondene și nu numai, inclusiv unele extrem de apreciate de servicii.
În general, femeile aflate în situația lui Morodan sunt grijulii să nu pericliteze poziția soțului prin implicarea în jocuri politice riscante, iar protestele de stradă sunt printre cele mai riscante.

Ana Morodan nu pare sensibilă la această temă.
Aproape ai fi tentat să dai crezare informațiilor că protestele străzii sunt sprijinite și de marile companii multinaționale, deranjate de anumite decizii ale guvernului PSD, începînd cu majorarea salariului minim.

Ca Ana Morodan e probabil că sunt mulți alți vectori de comunicare a dispozițiilor către cei din piețe, la nivel național.
Nu e de mirare că organizarea e brici.

Demnă de menționat și o observație făcută de analiștii de la Deutsche Welle, apropo tot de misterioasa organizare a protestelor.
”O întrebare așteaptă încă un răspuns. Cine a hotărât să închidă de la o anumită oră toate traseele care duc către Piața Victoriei, în așa fel încât manifestația să fie un soi de plimbare duminicală?” scriu analiștii.

Bună întrebare.
Oare cine?

Cine sunt neștiuții păpușari ai celor mai originale proteste post-decembriste, unele care, iată, par să depășească granițele României spre sud și spre est, în Bulgaria și Moldova.
Sunt doar serviciile noastre?
Sau – și asta ar fi extrem de grav – și ale altora din regiune?
Și dacă da, ce se urmărește cu adevărat: anularea unor amărîte de ordonanțe, ori mult mai mult de atît?
(Bogdan Tiberiu Iacob)