Dilema politică a momentului pare să aparțină celor de la UNPR: spre PNL ori spre PSD? Onorantă postură, în aparență, să fii un partid de buzunar și să fii curtat de două mari forțe politice. În realitate, însă, UNPR stă atît de prost, încît singurul drum relativ sigur pe care îl are în acest moment ar fi spre gruparea lui Marian Munteanu, alături de care ar putea încerca să capteze acel segment electoral naționalist care nu prea se mai regăsește în actualele partide și care e într-o ușoară creștere, în ultima perioadă.

Partidul lui Oprea a intrat în impas, deși pare că are la îndemînă două opțiuni majore. Adică orientarea spre două mari partide care ar fi interesate de colaborarea cu el. Teoretic așa e, practic, însă, lucrurile se complică rău.

Să o luăm metodic.

PSD nu are niciun chef și nici motive serioase să ofere UNPR un număr semnificativ de locuri pe liste.
”Marele” partid cu un milion de membri, cum se recomanda UNPR, ar fi trebuit să ia cel puțin 10% la locale, pentru a emite oarece pretenții la fotolii parlamentare în toamnă. Cu 1,9%, adio pretenții.

Reorientarea neașteptată dintre partenerul tradițional PSD către liberali are la bază, probabil, un calcul pragmatic: avînd de partea sa președintele țării, care desemnează premierul, PNL are o șansă sporită să guverneze în toamnă, în condițiile unui scor destul de apropiat între liberali și PSD, plus votul diasporei care l-ar putea echilibra și mai mult.
Chiar dacă nu prind posturi parlamentare, oamenii UNPR ar putea căpăta funcții în diverse structuri guvernamentale, ulterior. Pentru asta, garanția fermă ar fi integrarea lor în PNL prin fuziune. Numai că aceasta e un proces, practic, imposibil de derulat în timpul scurs pînă la începerea campaniei, adică vreo trei luni, care include și vacanța judecătorească.

Riscul e imposibil de asumat.

Fără fuziune, varianta alianței e mult mai complicată. Alianța electorală funcționează doar pînă la alegeri, iar cea politică are altă greutate și presupune ca PNL să candideze în alegeri avînd solid atîrnat de coadă un nume extrem de compromis; se știe că UNPR a fost un fel de Australie unde imperiul britanic își expedia penalii.

De ce nu pot primi oamenii UNPR posturi parlamentare de la PNL e altă discuție. Cuprinzînd aspecte uitate de unii analiști ai momentului. Mai exact, după ultimele alegeri parlamentare, PNL și PDL au însumat cîteva zeci bune de parlamentari provenind din așa numitele locuri suplimentare, produse de vechea lege.
Cu noua lege, aceste posturi (118 în total) dispar.
Asta înseamnă că dacă obțin exact aceleași voturi ca în 2012, (cca.36%) PNL și PDL, adică noul PNL, vor lua cu cîteva zeci de parlamentari mai puțin.

E de la sine înțeles că în interiorul PNL trebuie să fie o bătaie teribilă pe locurile eligibile mult reduse, mai ales că, vrînd-nevrînd, pentru toamnă vor trebui aduse și unele figuri proaspete pe liste, poate chiar din afara partidului, pentru a da semnalul înnoirii.

De unde să mai ofere 15-20 de locuri și UNPR-ului, cum reclamă oamenii lui Steriu?

Și PSD are propria cotă de locuri care urmează să dispară din cauza aceluiași fenomen, așa că oferta pentru UNPR era, de asemenea, mult limitată.

În practică, potrivit informațiilor de culise, PSD nu intenționa să ofere mai mult de 3-4 locuri eligibile unor lideri ai UNPR, restul de alte cîteva fiind, de fapt, așa-numite ”locuri gri”, adică aflate cam la limita eligibilității și reclamînd muncă serioasă pentru a fi obținute.

PSD, se știe, nu e interesat atît de forța electorală a UNPR, ca potențial aliat, cît de transmiterea ideii că nu e un partid izolat politic, acesta fiind motivul pentru care, după 1996, nu a candidat decît în astfel de formule. Pentru că ideea izolării PSD a fost una dintre armele cel mai des folosite de adversarii săi politici. Trădarea UNPR a fost, însă, foarte prost primită. În plus, să ne amintim că lui Dragnea nu i-a plăcut nici pirueta UNPR de astă vară, cînd cu votarea lui MRU în parlament.

În consecință, soarta UNPR e mult mai complicată decît s-ar crede.
Nu se poate dizolva în PNL, din motive tehnice, PSD nu îl mai vrea drept aliat, iar liberalii nu le dau mare lucru din postura de simpli aliați.
Iar timpul trece vertiginos.

Ce soluție ar putea adopta un partid care – nu e glumă! – are un Departament al Interesului Național?

Probabil adoptarea lui Marian Munteanu și schimbarea numelui, într-un congres rapid, pentru a ataca în toamnă parlamentul pe cont propriu. Cu nițel sprijin dinspre structuri – aceleași responsabile de experimentul MM-PNL – noul partid poate trece pragul electoral, după care poate interveni jocul migrațiilor politice, mai mult sau mai puțin la comandă, ca să mai crească și să devină un partid-balama.

E cam singura variantă care a rămas atît uneperiștilor lui Oprea, cît și echipei lui MM, care se chinuie din greu – dar nu prea îi iese – să se țină de promisiunea că pînă la toamnă va deveni partid.
Și cam singura șansă a electoratului naționalist lăsat orfan de PRM, enervat de UE și de americani, și care nu se mai regăsește pe nicăieri, în ultima vreme, de a avea, în fine, pe cine să voteze. (Bogdan Tiberiu Iacob)