CURS VALUTAR
casa-la-tara

Vizionarul Klaus Iohannis, presedintele tarii cu WC în fundul curtii

3 comentarii / 3817 vizualizări / 29 septembrie 2017

Aflat zilele trecute la Adunarea Generală a ONU, de la New York, președintele Klaus Iohannis și-a manifestat disponibilitatea, într-o engleză impecabilă, de a pune România în slujba efortului de ”creștere a eficienței ONU” și chiar de a deveni membri în Consiliul de Securitate, în viitorul foarte apropiat. Acasă, pe șeful statului îl așteptau, însă, niște statistici nemiloase: mulți orășeni din România mileniului 3 se spală, în continuare, cu apă de la fîntînă și cișmea.

”Sprijinim consolidarea dimensiunii drepturilor omului în cadrul tuturor sectoarelor relevante ale activității ONU” a promis Iohannis la New York.

În România, însă, e încălcat pînă și dreptul fundamental la apă curentă.

Un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS), remis, azi, Agerpres, relevă că populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă a reprezentat 65,2% din totalul locuitorilor României în anul 2016, ponderea fiind de doar 30%(?!!!) în mediul rural.

Altfel spus, la țară, 70% dintre gospodării NU au acces la apă curentă. Peste două treimi dintre românii din afara orașelor!

În mediul urban, conform acelorași date, s-au înregistrat 10.040.392 persoane conectate la sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 94,9% din populația rezidentă urbană.

Ceea ce înseamnă că mai bine de 5% dintre orășeni, de astă dată, nu au acces la apă curentă.

Reamintim că, potrivit Directivei Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, România trebuie să ajungă la un procent de 100% în privința canalizării pînă cel tîrziu la 31 decembrie 2018.

Un termen care stîrnește, cel mult, rîsul, la ritmul în care se derulează lucrările. În 2019, UE va avea drept președinte o țară cu WC în fundul curții, dar vestea bună e că președintele Iohannis se luptă să ne bage în Consiliul de Securitate, acel for restrîns în care se iau marile decizii globale. (B.T.I.)

foto: gazetabt.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. guverne in 30 ani cat sa guverneze europa,ei cu ce s-au ocupat .. cu furatul!!!!!!.

  2. psd a guvernat peste jumatate din ultimii 30 de ani. deci e vina psd, ziaristule! psd asta vandut moscovei, care executa ordinele kremlinului furand banii de la bugetul tarii! blestemat sa fie psd in vecii vecilor

  3. Pai daca engleza impecabila e criteriul, trebuia sa citati discursul Kenyei.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *