CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

”21 de rubini” – un film complet deturnat. De către cine și de ce?

0 comentarii / 47632 vizualizări / 8 mai 2024

Scriam ieri despre posibilitatea ca filmul momentului, de acum celebrul ”21 de rubini”, să fie de fapt un film care urmărește alte scopuri decît cele artistice, mai precis ”ridicarea” imaginii Laurei Kovesi, care aduce suspect de mult, ca personalitate, cu personajul central al filmului, procuroarea generală Nina Lucreția Ciofu. Azi, suntem în măsură să scoatem la lumină informații noi și spectaculoase despre un caz fără precedent, și care par să întărească ipoteza noastră. Concret, ”21 de rubini” e ceea ce s-ar putea chema un film deturnat.

Ceea ce nu s-a comentat în ultimele luni, de la momentul lansării filmului și pînă la scandalul amorsat de selectarea lui la Festivalul de la Moscova, urmat de difuzarea de către Realitatea Plus și explozia de comentarii în spațiul public, este procesul de creație, în sine.

Mai precis, filmul a fost realizat și finalizat în 2017, premiera anunțată de presa vremii urmînd să aibă loc în 2018.
De ce s-a anulat premiera și de ce s-a așteptat cinci ani pînă la lansare, caz fără precedent?
Dar, cel mai important: de ce acțiunea filmului a fost schimbată radical, mergînd pînă la refacerea totală a principalului fir epic?

Pentru că, stimați cititori, în versiunea inițială a filmului, subiectul filmului era băiatul care și-a dorit să devină preot, dar s-a lovit de corupția și aranjamentele din biserică.
Nici pomeneală de o tînără procuroare generală, de secretar de stat american, de șefa CE șamd. Și, evident, nici pomeneală de pandemie, care izbucnea trei ani mai tîrziu.

În noiembrie 2017, după terminarea filmărilor, preotul regizor Ciprian Mega vorbea în ”Adevărul” despre producție:

”Deşi povestea e mai complexă şi, dincolo de primul ei strat, priveşte până în profunzimile societăţii româneşti din acea vreme, filmul se dezvoltă pe dorinţa unui adolescent de a urma Seminarul Teologic. Numai că dorinţa băiatului deschide un drum greu, marcat de inevitabile compromisuri, pentru familia lui. Încă de la începutul poveştii, simţi dilema morală din sufletul mamei. Bolnavă de cancer şi suferindă de tulburare bipolară, mama ţine cont de sfaturile părintelui Alexie, un preot pensionar, marginalizat de şefii lui, dar foarte iubit de credincioşi. Filmul va fi lansat anul următor”.

Captură foto ”Adevărul” 2017 cu palmaresul lui Ciprian Mega:

Filmul nu a mai fost difuzat anul următor, ci abia peste aproape 6 ani.
Doar că, surpriză, inclusiv pentru actorii din versiunea inițială: în februarie anul trecut, presa de la noi relata venirea la Oradea a faimosului Mickey Rourke, a lui Anthony Delon și a Elisabettei Pellini, pentru filmări la… filmul de mult terminat(!!!)

Contactată azi de Inpolitics, actrița Manuela Hărăbor, care a jucat în filmul original și care s-a delimitat tăios de peliculă zilele trecute, pe Facebook, a confirmat că filmul inițial a fost finalizat în 2017 și că subiectul era cu totul altul decît cel actual.

Ea spune că a fost surprinsă că producția a fost îngropată la acel moment, dar că nu și-a bătut capul să afle motivele.
”Acțiunea inițială era centrată pe tînărul care dorea să devină preot, nu exista personajul procuroarei generale, nici oficialii străini, și nu erau implicați decît actori români. Am citit anul trecut în presă că vin actori străini să filmeze la aceeași peliculă, semn clar că ceva se schimbase, venise vreun ordin de zi pe unitate sau așa ceva. În forma de acum filmul e efectiv de neînțeles, pentru că s-au preluat bucăți din versiunea originală și s-au amestecat cu noile cerințe, s-au amestecat perioadele – de la personajul lui Dorel Vișan aflăm ceva care trimite cu gîndul la o perioadă de 17 ani în acțiunea filmului -, s-a băgat și pandemia, efectiv eu nu am mai înțeles nimic din acțiune. Nu știu cine și de ce a luat decizia refacerii filmului și nici nu mă mai interesează, eu am spus ce am avut de spus despre producție și asta e tot. A ieșit un film slab și dezlînat”.

În octombrie 2017, trebuie spus, actrița Nuami Dinescu posta pe Facebook fotografii cu actorii din echipă, la finalul producției.

Istoria cinematografiei mondiale cunoaște un caz celebru: în anii 70, o echipă de producători a filmat ”Caligula”, despre viața împăratului roman, cu actori de mare calibru precum Peter O’Toole, Helen Mirren sau John Gielgud. După ce s-a finalizat producția, la filmul original au fost adăugate zeci de minute de secvențe erotice neprevăzute inițial, iar ”Caligula” s-a transformat dintr-un film istoric serios într-o producție pornografică de două ore și jumătate, generînd unul dintre cele mai mari scandaluri hollywoodiene.

Ceva oarecum asemănător s-a petrecut și cu filmul ”21 de rubini”, deturnat complet de la povestea unui tînăr sărac și dornic să devină preot, la povestea unui tinere femei procuror general și la lupta ei contra corupției, în pofida imenselor presiuni – inclusiv internaționale – care se exercită asupra ei.
O figură despre care noi am opinat ieri că aduce mult – inclusiv fizic – cu cea a Laurei Kovesi, încă în cărțile pentru Cotroceni, în acest an.
Un film care, voit sau nu, suflă vînt în pînzele posibilei candidate.


Poate ar fi momentul, în concluzie, ca preotul Ciprian Mega, realizatorul bizarului film, să lămurească public el însuși dedesubturile realizării producției (cu sprijin consistent de la Consiliul Județean Bihor (trecut greșit Oradea pe generic), condus de Ilie Bolojan, vezi foto sus) și motivul pentru care acțiunea a fost complet schimbată, cu accentul pe cu totul altceva decît în scenariul inițial.

Altfel, s-ar putea naște impresia că filmul original era atît de slab încît nu a acceptat nimeni să-l difuzeze și a rămas o producție de sertar. Pînă într-o zi cînd cineva sau ceva l-a vizitat pe realizator cu o ofertă nouă, generos susținută financiar, pentru că marele Mickey Rourke nu joacă pe nasturi și corcodușe. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998