CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Au rezolvat dependența de ruși: Moldova importă gaz lichefiat din SUA

0 comentarii / 1921 vizualizări / 1 aprilie 2024

În primele două zile ale lunii aprilie, consumatorii din Republica Moldova vor utiliza în gospodăriile lor gaze din Statele Unite ale Americii, livrate prin portul grecesc Alexandroupolis. Este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de societatea pe acțiuni Energocom de la compania grecească DEPA.

„Luni și marți vom achiziționa câte 14 mii MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis. În total, sunt circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze. Sunt gaze necesare consumului curent, iar prețul este unul competitiv. Dacă vom agrea o formulă de continuare a acestei colaborări, vom anunța cetățenii în termeni proximi”, a spus directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari.
Managerul SA Energocom a ținut să precizeze că gazele LNG sunt o industrie aparte față de extragerea și transportarea gazelor cu care sunt obișnuiți cetățenii Republicii Moldova. Gazele LNG, de alternativă a celor rusești, sunt lichifiate la temperaturi joase, transportate pe mare și apoi regazeificate. Diversificarea surselor de gaze va fortifica și mai mult securitatea energetică a țării, a precizat Victor Bînzari, pregătind operatorii de pe piață de orice evoluții, în contextul în care la sfârșitul anului 2024 expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina, iar țara vecină a spus că nu va negocia o prelungire.
Primul vas cu gaze naturale lichefiate din Statele Unite a ajuns la terminalul Alexandroupolis din Grecia, dat în exploatare recent, și Energocom are pe acest vas o încărcătură de testare de 2,6 milioane metri cubi de gaze. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998