În cadrul uneia dintre cele mai secretizate misiuni diplomatice post-decembriste, premierul Florin Cîțu a participat luni la un așa-zis summit internațional, la Kiev, pentru lansarea unei așa numite Platforme Crimeea, o inițiativă tenebroasă care oscilează între joacă de copii pe maidanul politicii internaționale și provocare serioasă la adresa Rusiei.

Pe 18 august, pornind de la o informație livrată de o sursă extrem de serioasă, scriam pe Facebook: ”Deplasare misterioasă în Ucraina a lui Cîțu, luni, 23 august. Posibil pe linie de imigranți afgani…Se îngroașă gluma”. Vizita era certă, dar altceva nu se știa.

Următoarea informație pe subiect a apărut în spațiul public abia după patru zile, în seara de dinaintea plecării, potrivit căreia premierul Florin Cîțu urma să plece luni la Kiev, pentru a participa la Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea. Din delegaţie ura să facă parte şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. „În cadrul Summitului, prim-ministrul român va susţine intervenţia naţională şi va participa la ceremonia de adoptare a Declaraţiei comune a Platformei Internaţionale Crimeea” mai aflam din presă.

Cîțu a fost la summit și a semnat o declarație comună, alături de zeci de alți președinți, premieri, șefi de parlament ori miniștri de externe.
O declarație care nu e chiar de tipul ”Salvați balenele” ori ”Adoptați un maidanez”.

Ci una cu accente mai mult decît belicoase la adresa Rusiei.

Participanții la Platforma Internațională condamnă, astfel, în Declarația comună, încălcări și abuzuri continue și ale drepturilor omului în Crimeea, militarizarea regiunii ”care subminează securitatea și stabilitatea în regiunea mai largă a Mării Negre”, inclusiv obstrucționarea ”liberei treceri a navelor prin strâmtoarea Kerch către și din Marea Azov” cu consecințe economice negative pentru porturile Ucrainei din Marea Azov etc. Se deplînge inclusiv ”schimbarea continuă a structurii demografice din peninsula ocupată, prin relocarea cetățenilor ruși în Crimeea”.

Din declarația oficială mai află că participanții au decis să stabilească Platforma internațională Crimeea ca format consultativ și de coordonare ”cu scopul de a pune capăt pașnic ocupației temporare a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol de către Federația Rusă și de a restabili controlul Ucrainei asupra acestui teritoriu, în deplină conformitate cu dreptul internațional.”

Și să ia în considerare ”măsuri politice, diplomatice și restrictive împotriva Federației Ruse, dacă este prevăzut de jurisdicția legală a fiecărui participant și în conformitate cu procedurile respective, atunci când este cazul și dacă acțiunile Rusiei o impun”.

De asemenea, ”să unească eforturile menite să protejeze drepturile și libertățile populației civile care trăiesc în Crimeea ocupată și să obțină eliberarea imediată și necondiționată a cetățenilor ucraineni reținuți sau condamnați ilegal din motive politice de către Rusia și agenții săi de stat, atât pe teritoriul ocupat Crimeea cît și pe teritoriul Federației Ruse”.

Am spicuit doar cîteva paragrafe pentru a sublinia caracterul extrem de serios – ca formă cel puțin – al angajamentelor incluse în declarația comună. E vorba, practic, de un atac frontal și tăios, fără menajamente, la adresa celei mai mari puteri militare a globului, după SUA.
Problema nu este cît de oportună și eficientă este această acțiune internațională.

Ci despre ce e vorba juridico-diplomatic. Și de lipsa incredibilă de transparență a puterii actuale.

Mai pe scurt, ce, de ce și cu acordul cui a semnat Cîțu la Kiev?
Legislațiile tuturor țărilor – inclusiv a noastră – reglementează clar ce înseamnă tratate internaționale, acorduri, înțelegeri șamd.

Ce spune legea 4/1991 privind ratificarea tratatelor:

Art.4
Tratatele internaţionale semnate în numele României, precum şi acordurile, convenţiile şi înţelegerile semnate la nivelul guvernului român, care se referă la colaborarea politica şi militară, cele care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor în vigoare, precum şi cele care implica un angajament politic sau financiar ori se referă la probleme privind regimul politic şi teritorial al statului sau la statutul persoanelor, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sau participarea la organizaţii internaţionale, precum şi acelea care prevăd expres aceasta, sînt supuse Parlamentului pentru ratificare prin lege. Prevederile alin. 1 cu privire la ratificarea de către Parlament se aplică şi pentru aderarea la tratatele internaţionale prevăzute în acest alineat.
Art.5
Acordurile, convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care, prin obiectul lor, nu se includ în prevederile art. 4, sînt de competenţa guvernului. După negociere şi semnare ele vor fi supuse aprobării acestuia. Guvernul informează Preşedintele României şi Parlamentul despre orice acord, convenţie sau alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie şi care nu trebuie să fie supuse ratificării.

Pînă în acest moment, nimeni nu știe oficial unde s-ar încadra Declarația de la Kiev.
Elementele din Declarație par să încapă în prevederile art.4 din legea sus invocată.
Convenția de la Viena, din 1969, pe de altă parte, stipulează că tratat se numește și documentul care înființează un organism internațional; este Platforma Crimeea un asemenea organism?

Președintele Comisiei de Politică externă a Senatului, fostul ministru Titus Corlățean, declară, pentru Inpolitics, că nu a primit niciun fel de informări prealabile despre acțiune de la MAE, contrar normelor uzuale, și tot ce știe, știe din presă: ”Voi face mîine demersuri pe linie de comisie ca să aflăm de la minister mai multe” afirmă Corlățean, precizînd că, deocamdată, în lipsa amănuntelor, nu poate încadra juridic și diplomatic acordul de pe lîngă Platforma Crimeea. El crede, totuși, că a fost vorba mai degrabă de un exercițiu de imagine al președintelui Volodimir Zelenski și care nu are valoarea unui acord sau tratat internațional autentic.

Dincolo de asta, știm, deci, că Parlamentul nu a fost măcar informat, iar scuza cu vacanța nu ține, pentru că în legislativ există o permanență chiar între sesiuni, iar săptămîna trecută, oricum, am avut sesiune extraordinară. Nici opinia publică nu a primit mai multe informații.

Regimul Iohannis pare să acționeze tot mai mult în direcția lipsei de transparență, în special în chestiuni de mare importanță.
Nici despre acordul de cooperare militară cu Ucraina nu s-a făcut mare vorbire anul trecut, în septembrie – un comunicat sec de la MApN – el ieșind în prim-plan abia cînd evenimentele au început să se precipite în Donbas, iar legislativul a fost solicitat să îl ratifice în regim de urgență.
Nici acum nu le e clar românilor ce a condus la acel acord și ce presupune el exact.

Nici despre memorandumul privind construcția de centrale nucleare la Cernavodă, semnat recent de premierul Cîțu, ministrul Virgil Popescu și ambasadoarea Canadei la București, Annick Goulet, în numele ministrului canadian al Resurselor Minerale, Seamus O’Regan Jr, nu am aflat nimic concret, în afară că s-a semnat și că e de bine.
Nu știm nici motivul concret și real pentru care o delegație americană a descins zilele trecute la MApN, în frunte cu senatorul Richard Shelby, preşedintele Comitetului pentru alocări bugetare din Senatul SUA. Un comitet foarte greu, care nu se deplasa aici pentru fleacuri.

Tot mai des, constatăm că acorduri, înțelegeri, aranjamente majore, de ordin militar, economic, nuclear șamd sunt perfectate pe sub mesele puterii, iar cetățenilor li se aruncă în ochi praful unor comunicate șterse, de care ar fi fost mîndră ”Scânteia” PCR de odinioară.

Revenind la Ucraina, să spunem că liderii țării au trimis invitații tuturor conducătorilor de state din lume, dar au răspuns prezent doar 44 de țări și organizații, cu o reprezentare, să zicem, invers proporțională: cu cît statul ori organizația sunt mai importante și mai influente la nivel global, cu atît nivelul reprezentării a fost mai scăzut.

Rusia, pe de altă parte, a avut reacții de două tipuri. Unele aspre, în care se puncta că summitul și declarația reprezintă acțiuni ”nelegitime, iar participarea oricăror țări și organizații la inițiativa Platformei Crimeea constituie o încălcare directă a integrității teritoriale a Rusiei”.
Altele bășcălioase, în care summitul era numit ”sabat al vrăjitoarelor”.

Asta pentru că nici rușilor, și probabil nimănui pînă în acest moment, nu le e clar ce s-a vrut cu adevărat a fi Platforma Crimeea și ce consecințe palpabile ar avea Declarația participanților.

A vrut Ucraina doar să-și aniverseze cu ștaif cei 30 de ani de la redobîndirea independenței?
S-a vrut să se dea cu bățul prin gardul Rusiei cu mîna cît mai multor state ademenite festiv la Kiev?
E, dimpotrivă, o acțiune serioasă, care prefigurează mișcări geo-politice majore și, în egală măsură, riscante într-o zonă deja inflamată?

Au vrut cancelariile lumii să simuleze că le pasă de soarta celor din Crimeea ocupată?
Am asistat, oare, la reeditarea legendei despre aprinsa dezbatere a prelaților din Constantinopole privind sexul îngerilor în timp ce orașul era asediat de turci și a sfîrșit prăbușindu-se?

Nici președintele Klaus Iohannis, nici premierul Florin Cîțu, nici ministrul de Externe Bogdan Aurescu nu au explicat pînă acum, măcar formal, cum stau lucrurile. Și de ce s-a secretizat vizita la Kiev pînă în ultima clipă. O lipsă de transparență care devine regulă în stat și e, în egală măsură, periculoasă și sfidătoare la adresa românilor. (Bogdan Tiberiu IACOB)