CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cum a ajuns Biblia mai precisa decit Legea carantinarii

10 comentarii / 6234 vizualizări / 12 iulie 2020

Legea carantinării nu a trecut încă de parlament – comedia rezistenței pesediste se joacă pînă la capăt – dar e probabil că debutul săptămînii următoare o va aduce pe capul românilor, într-o formă nu foarte diferită de cea inițială. O lege atît de prost concepută, greu de crezut că neintenționat, încît face ca pînă și Biblia să fie apară mai precisă în domeniu.

Presa, unii politicieni sau diverse ONG-uri au atras deja atenția asupra formei dezastruoase a noii legi, principalul reproș fiind lipsa de concizie și de predictibilitate, de claritate, ceea ce deschide drum unor potențiale mari abuzuri.

APADOR-CH, spre exemplu, puncta din start cîteva hibe majore:

– Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege. Proiectul nu doar că nu prevede o durată precisă, dar nu prevede nici un criteriu clar, ci extrem de ambiguu pentru stabilirea perioadei, și anume “o durată conform datelor științifice oficiale disponibile la nivel internațional.”
– Legea prevede ca se dispune izolarea la spital pentru persoanele care prezintă simptome specifice și pentru care se impune internarea obligatorie. Dar, legea nu prevede care sunt cazurile în care se impune internarea obligatorie, ceea ce lasă loc pentru abuzuri și restrangeri nejustificate de drepturi.
– Redactarea privind izolarea, este neclara, neintelegandu-se daca acordul (consimtamantul) persoanei este necesar doar pentru aplicarea tratamentului sau si pentru dispunerea masurii izolarii.

Sunt doar cîteva dintre elementele care au condus la scandalul major pe marginea noii legi.

O lege care se vede surclasată pînă și de vechile texte biblice, mult mai precise în materie de carantinare la vreme de epidemie.
Analistul Ion Cristoiu scrie azi că ”pentru Marcel Ciolacu, întîlnirea de joi dimineață cu Raed Arafat a fost mai ceva ca pentru Moise întîlnirea cu Dumnezeu”.

Așa o fi, dar măcar Moise s-a ales cu învățături prețioase de la Dumnezeu, lucru mai greu de crezut în cazul lui Ciolacu.

Aflăm, din Levitic 12-13, bunăoară, ce indicații precise au primit Moise și Aaron de la Domnul pentru situații de boli contagioase:

„Când un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine sau o pată albă, care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoţi.Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb şi dacă rana se arată mai adâncă decât pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea să declare pe omul acela necurat. Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă care nu se arată mai adâncă decât pielea şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana.
A şaptea zi, preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.
Preotul să-l cerceteze a doua oară în ziua a şaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine; el să-şi spele hainele, şi va fi curat.
Dar, dacă pecinginea s-a întins pe piele după ce s-a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai supună încă o dată cercetării preotului.
Preotul îl va cerceta. Dacă pecinginea s-a întins pe piele, preotul îl va declara necurat: este lepră.
Când se va arăta o rană de lepră pe un om, să fie adus la preot.
Preotul să-l cerceteze. Şi, dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească şi în umflătură este şi o urmă de carne vie, atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat. Să nu-l închidă, căci este necurat. Dacă lepra va face o spuzeală pe piele şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap până în picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile, preotul să-l cerceteze şi, dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana; fiindcă s-a făcut toată albă, el este curat. Dar, în ziua când se va vedea în el carne vie, va fi necurat; când preotul va vedea carnea vie, să-l declare necurat: carnea vie este necurată, este lepră. Dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, să se ducă la preot; preotul să-l cerceteze şi, dacă rana s-a făcut albă, preotul să declare curat pe cel cu rana: el este curat”.

Recomandări similare vin de la Medicul Suprem și în cazuri de bubă, arsuri, rîie, lepră de cap etc. Cu izolări pe cîte 7 zile și verificări la termene precise.

Pînă și în privința carantinării obiectelor potențial contaminate Biblia e mai limpede:

”Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:

„După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpâni, cel cu casa să se ducă să spună preotului şi să zică: ‘Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.” Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa. Dacă vede că pe zidurile casei sunt nişte gropişoare verzui sau roşiatice, care par mai adânci decât zidul, să iasă din casă şi, când va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile. În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi, dacă va vedea că rana s-a întins pe zidurile casei, să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană şi să le arunce afară din cetate într-un loc necurat.
Să pună să răzăluiască toată partea dinăuntru a casei şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într-un loc necurat. Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintâi şi să se ia altă tencuială, ca să se tencuiască din nou casa. Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa, preotul să se întoarcă în ea. Şi, dacă vede că rana s-a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată. Să dărâme casa, lemnele şi toată tencuiala casei şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într-un loc necurat. Dacă preotul care s-a întors în casă vede că rana nu s-a întins după ce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată”.

Au trecut, iată, peste 3000 de ani de civilizație de la sfaturile lui Dumnezeu pentru Moise, iar guvernul Orban, sub ochii duioși ai Opoziției, nu a putut produce o lege măcar în parte mai concisă decît Vechiul Testament. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

10 Comentarii

  1. Vreau sa remarc inca o stalcire a limbii romane. Ce prost a spus oare – carantinare – si ce alti prosti au preluat un cuvant gresit. Conform dex, carantina este DOAR substantiv, nu si verb; deci nu putem spune- carantinam popiulatia. Corect este a sta in carantina, a fi in carantina, dar nicidecum a carantina. Nu putem conjuga: eu carantinez, tu carantinezi…etc. Si vad cu stupoare cum unii prosti stalcesc limba materna, si altii, mai prosti preiau prostia si o duc mai departe.

    • pînă la urmă, oameni fac limba. dacă un termen se generalizează, intră în dex si gata. asa va fi si in cazul carantinarii

  2. In viata publica si gazetarie sunt tot felul de creatori de limba romana. „S-a suprapus peste”, „si-a adus aportul” etc. Gazetarii sportivi nu raman mai prejos: „are posesia”, „de putin pe langa poarta” si alte nazbatii lingvistice.

  3. Sa lasam citatele biblice, acestea nu fac decat sa sperie lumea. Mai buna sau mai rea, legea carantinarii trebuie adoptata. Un individ datoreaza comunitatii totul: de la apa curenta ( curatata si clorinata de altii ), la alimente ( produse de agricultori ), la energia electrica si mijloacele de comunicare in masa ( inventate si sustinute de ingineri ), la imbracamintea ( fabricata si tesuta de specialisti ). 99,99% din bunuri si servicii provin din comunitate, nu din gospodaria si creatia proprie. INDIVIDUL MODERN NU POATE TRAI FARA COMUNITATE, asa ca SA O RESPECTAM. Un individ are dreptul sa o faca pe nebunul atunci cand se poate intretine singur, asemenea lui Robinson Crusoe. Daca depinde de comunitate , atunci drepturile comunitatii sunt mai presus de mofturile lui.

    • Si daca comunitatea incape pe mana unor TAMPITI si CRIMiNALI, care au drept scop sa reduca comunitatea?

  4. Si daca comunitatea incape pe mana unor TAMPITI si CRIMiNALI, care au drept scop sa reduca cominitatea?

  5. Majoritatea indivizilor platesc toate ,,serviciile,,produse de comunitate,asa ca nu prea au vreo datorie catre respectiva comunitate.Scornelile imbecile cu datoria fata de tara,petardele patriotice sunt cvasilipsite de fundament,reitereaza imbecilitati istorice promovate de comunisti si de ptofitorii dinaintea lor care in schimbul vietilor pe care le iroseau cu larghete dadeau cate o tinichea prostilor omorati pentriu idealuri sublime dar inexistente.Si pana la aurma care este vocea acelei comunitati?Nu cumva a unor impostori care latra mai tare si care o paraziteaza prin functiile lor?

  6. Legea e prost facuta pentru ca sistemul e militarizat si lipsit de valori. Cu oameni ca Vela, Despescu, Arafat, Nelu Tataru si, mai ales, Ludovic Orban, cel care gestioneaza cu „tot ce inseamna organ de control” mentionand aici ITM, protectia consumatorului, politia, nu e de mirare ca unii au ajuns sa caute prin Biblie dupa remediile consecrate acu vreo 4000 ani. Pai bre Sica mandorlina, daca tu esti prost asta nu inseamna ca toata tara sa fie tratata dupa mintisoara ta subtire, dizolvata si ruginita.

    Apropo de Biblie, cred ca BTI a intuit correct pe ce forte trebuie sa se bazeze ALDE si PSD Ciolacu la urmatoarele acelegeri.

  7. BIBLIA INTOTDEAUNA ESTE PERFECTA dar cati au intelepciunea sa o studieze?
    Dar iata azi s-a intamplat , bravo !

  8. „pana si Biblia sa apara mai orecisa in domeniu”
    Daca autorul ar crede ca Biblia este Cuvantul Domnului nu ar vorbi asa despre ea.

Scrie un răspuns la Doamne Miluieste Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998