CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

De ce ataca Germania tot mai dur Romania

7 comentarii / 17841 vizualizări / 13 septembrie 2018

De ceva vreme, Germania critică tot mai aspru situația din România – ca și din Ungaria, dar cu voce mai moale – transmițînd tot felul de felul de avertismente și ultimatumuri, inclusiv perspectiva activării așa-numitei opțiuni nucleare, celebrul art.7 al Tratatului de la Lisabona. E chiar așa îngrijorată țara lui Merkel de presupusa deteriorare a climatului politic, economic și social de la noi? Ori, mult mai probabil, cancelarul german e speriat de perspectiva teribila care se conturează pentru țara sa după alegerile europene de anul viitor?

Angela Merkel, reamintim, conduce UE prin Comisia Europeană, unde își instalează proprii ”Dăncili”, a se citi obedientul Jean Claude Juncker, și reușește asta grație faptului că ține în mîini frîiele celui mai puternic grup european emanat din alegerile europarlamentare, e vorba de PPE.
Cu 221 de deputați aleși în 2014, PPE e cel mai mare grup și își rezervă dreptul de a desemna ”premierul” Europei, adică șeful CE.
Pe locul doi se plasează grupul socialist S&D, cu 191 de deputați, pe trei Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, cu 152 de membri, urmat de grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni cu 70 de membri, ALDE cu 67 etc.

Cum se știe, Merkel revendică de pe acum viitorul președinte al Comisiei Europene, la finele anului viitor, pentru Manfred Weber, liderul PPE.
Drama e că, potrivit estimărilor momentului, popularii europeni vor pierde cca. 60 de membri după alegerile de anul viitor.

Criza provocată de emigranții lui Merkel se răzbună electoral.

E de așteptat ca partidele tradiționale să scadă foarte mult în opțiunile electoratului și să crească, în schimb, partidele noi, eurosceptice, de la Alternativa pentru Germania, cel mai mare partid de opoziție din țară, pînă la democrații suedezi, care au luat 17%  la alegerile recente și se estimează că ar putea lua dublu la europene.
O asemenea situație ar face praf planurile cancelarului german de a-și menține țara la butoanele UE, mai ales că președintele francez Macron are și el gînduri similare și umblă de zor în această perioadă după alianțe europene, inclusiv contestînd sistemul de desemnare al liderului C.E.
Pentru Merkel, România e foarte importantă, țara noastră avînd peste 30 de deputați, proporțional cu dimensiunile, adică o cifră semnificativă.
Ca să obțină cît mai mulți deputați români pentru PPE, e crucial ca Germania să lovească în socialiștii PSD și să urce cît mai mult PNL, să se asigure că nu scade UDMR și să vadă ce se mai poate valorifica pe dreapta, unde PMP e tot membru al popularilor europeni, dar se cam deșiră, iar USR și partidul lui Cioloș nu semnalizează încă direcția în care ar apuca-o în interiorul PE. O achiesare la planurile lui Macron nu e deloc exclusă.

Vă dați seama ce sarcină ingrată a avut în aceste zile Manfred Weber, în PE, unde a fost dezbătut în plen cazul Ungariei, etichetată drept țară-problemă, în chiar prezența lui Viktor Orban.
Weber a trebuit să-l muștruluiască pe Orban, dar cu multă atenție, pentru că liderul de la Budapesta e membru al PPE, iar o eventuală dezertare a sa, la nervi, spre alt grup european, ar fi o catastrofă, mai ales că premierul ungar controlează în bună măsură și partide din alte țări, cazul UDMR.

Nici nu e de mirare că de la Orban, liderul PPE a virat-o brusc, în discurs, spre România, țară în care, a punctat el, spre deosebire de Ungaria, au avut și au loc proteste de stradă și dă-i și luptă.

Viktor Orban știe că va lua un scor excelent la europene și că popularii europeni sunt la mîna lui și își permite să joace tare.
Revenind la țara noastră, e de așteptat ca situația politică să se complice vertiginos pînă în primăvara următoare.
Pentru Germania contează enorm dacă primește anul viitor, din România, în contul PPE, 20-25 de deputați, situația ideală, 12-13, ca la precedentele alegeri ori, Doamne ferește, doar 6-7 ori mai rău.
Iată de ce atacurile la adresa României, care trebuie citite la adresa PSD, se vor înteți și se vor arunca în luptă, foarte probabil, resurse încă nebănuite.
PSD conștientizează asta, dovadă declarațiile europarlamentarului Răzvan Popa la adresa poziției lui Weber:

„Din păcate, Manfred Weber a avut din nou un discurs incorect față de România – acel tip de discurs care poate accentua faliile în interiorul UE și care poate oferi pretexte pentru abordări populiste și naționaliste. Domnul Weber a început o campanie agresivă pentru a se impune în cursa electorală și se folosește în mod indirect de România pentru a atrage atenție și suport. Un viitor președinte al Comisiei Europene trebuie să fie un lider unificator, nu un campion al dezbinării și etichetărilor nedrepte. Dreptul României de a fi în Schengen nu trebuie sacrificat pentru interesele electorale ale celor din PPE!”.

Peste mai puțin de un an, Angela Merkel, deja ținută la guvernare, la intern, pe aparate, poate pierde și pîrghiile europene, ceea ce ar echivala cu un dezastru, mai ales pe fondul ofensivei lui Trump. Și mai ales, să nu trecem cu vederea, pe fondul informațiilor care se vehiculează tot mai des la Bruxelles că premierul german ia în calcul să preia personal șefia CE în cazul destrămării alianței la putere la Berlin, ca să nu rămînă de tot fără funcții. De aici și discreția de care a dat dovadă pînă acum în ce privește candidatura lui Weber, omul CSU din Bavaria, unde au loc alegeri luna viitoare.

Cum se va traduce asta în lupta politică de pe malul Dîmboviței nu ne rămîne decît să urmărim pe viu, foarte curînd. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

7 Comentarii

  1. Entuziasmul naivului ne-a facut sa credem ca intrand in Uniunea Europeana catelul o sa fie egal cu dulaul, ca sa nu mai vorbim de „bunele intentii” ale celor puternici.

  2. Mihai Viteazul: „Şi mi s-a zis să nu mă încred în nemţi, după cum s-a adeverit.” (http://surse.citatepedia.ro).

  3. SRI-ul s-a ocupat de sporirea numărului de europarlamentri PPE.
    Amintiți-vă că Antonescu a câștigat locurile din PE pentru ALDE, pe vot împotriva PDL-PPE, și imediat după alegeri a cotit-o spre PPE.
    Sacrificiul Securității a constat în desființarea partidului Securității, PDL, în vara lui 2014.
    În aceeași vară și-au tras și mascota retardată în fruntea noului partid al Securității, PNL.
    Cu ani în urmă Băsescu sărise de la stânga la dreapta, în PPE, pe exact aceeași schemă. Și iată cum securiștii germani se bazează pe securiștii ciobani pentru a ne condamna mai târziu pe articolul 7 roșu.

  4. Gluma zilei! Pot sa atasez poze? Am un selfie facut de Weber cu un eurodeputat obscur roman. Probabil pe ceilalti mai importanti ii saluta cu mana la chipiu cand ii vede!

  5. Mă întreb ce partid va parazita Macovei. Votată pe listele PDL și PPE, ajunsese la PCR (sau ECR).

  6. sper ca asta inseamna ca germania va ajuta pnl si va distruge usr si pe ciolos

    • Din contră, vor aglomera toate catastrofele, de la PMP și USR până la MRÎ, PACT și alte boacăne care vor apărea peste noapte. După alegeri, vor colecta balastul europarlamentar din România și-l vor afilia PPE-ului.
      Românii trebuie prostiți la fiecare alegeri. Nu se poate să nu-i prostești pe toți de fiecare dată, Germania încearcă. :))))))))

Scrie un răspuns la abc Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998