CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

De ce doarme Iohannis de-a-n picioarelea in scandalul dezinfectantilor?

1 comentariu / 6801 vizualizări / 6 mai 2016

O vorbă veche spune că cine s-a fript cu ciorba suflă și-n iaurt, dar asta e valabil doar pentru societățile normale la cap. În România, efectul e exact invers: un scandal mai vechi nu e un motiv de precauție îndoită, ci, dimpotrivă, de amorțeală sporită. Scandalul dezinfectanților, care zguduie România, vine fix la un an de la un eveniment care ar fi trebuit să determine reacții prompte și radicale ale autorităților. În loc de asta, premierul Cioloș se joacă de a prioritățile – ba unu, ba zero, în ce privește sănătatea – iar președintele Iohannis binecuvîntează începerea campaniei și are grijă să dea mesaje subînțelese pro-PNL.

Despre ce eveniment vorbim, care ar fi trebuit să stimuleze o reacție mult mai promptă a autorităților în scandalul dezinfectanților, în locul unei tărăgănări penibile, pe care numai eforturile presei au contrat-o?

Să reamintim: anul trecut, în iunie, justiția a condamnat la ani grei de închisoare lotul inculpaților din scandalul gripei aviare, din perioada 2005-06.

Un scandal care s-a declanșat după ce semnalele presei, dar și ale premierului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, au dus la descoperirea unor lucruri șocante. În plină isterie europeană provocată de mortalul virus h5, al gripei aviare, care a părut, o vreme, să amenințe grav România, autoritățile de la noi nu au găsit ceva mai bun de făcut decît să încredințeze operațiunile de dezinfectare unei firme de apartament din Iași, cu un singur angajat, care, la rîndul ei, s-a grăbit să subcontracteze lucrarea altor firme.
Astfel, două companii din subordinea Ministerului Transporturilor, CNADNR şi CFR, cu foarte mulți bani pe mînă, au angajat o firmă, Lumi SRL, să dezinfecteze garniturile de tren și autovehiculele care intrau în țară prin toate punctele de frontieră, împotriva temutului virus h5, mortal pentru om.

Pe lîngă faptul că cele două companii de stat nu aveau dreptul să deruleze asemenea contracte, firma beneficiară a mai și subcontractat, ilegal și la un preț de cinci ori mai mic, lucrarea încredințată de autorități în mod direct, fără licitație (alt abuz).

Anchetele au scos la iveală, ulterior, fapte halucinante: soluțiile dezinfectante primare nu aveau certificate în regulă, cele secundare erau preparate la ochi, erau diluate în ultimul hal (în multe cazuri se folosea apă chioară, luată direct din Dunăre), iar o mare parte dintre mașini și trenuri treceau prin vămi fără să fie atinse de vreun strop de soluție, măcar de ochii lumii.

Prețul lucrării, a fost, însă uriaș, de peste patru ori mai mare decît în mod firesc.
Drept urmare, dacă, în 2004, profitul firmei ieșene fusese de 14 milioane de lei vechi, în 2005 el sărise la peste 83 de miliarde. Patronul firmei, Tonel Ursachi, putea fi considerat, pe drept cuvînt, performerul economic al anului 2005.
Controalele ordonate de guvern, după dezvăluirile presei, au fost făcute, într-o primă fază, superficial, antrenînd demiteri din funcții ale celor responsabili.

Președintele Traian Băsescu a intervenit și el, încruntat, în scandal, în repetate rînduri, criticînd aspru comportamentul autorităților, cerînd măsuri urgente și ferme și intervenția SRI. Problema a făcut și obiectul unor reuniuni ale CSAT.

Finalmente, DNA s-a autosesizat, s-au operat arestări, anchete penale și trimiteri în judecată.
După ani de zile de procese, lotul gripei aviare, cuprinzînd afaceriști și foste oficialități, a fost condamnat, anul trecut, la pedepse cu închisoarea, excepție făcînd chiar pionul principal, afaceristul Tonel Ursachi, care decedase între timp.

Faptul că, la niciun an distanță după punctul final al unui mega-scandal care a relevat cît de lejer se joacă unii cu sănătatea românilor a izbucnit un altul aproape identic ar mai fi de înțeles, cît de cît.

(Corect spus ar fi că diluarea dezinfectanților spitalicești de către firma Hexi Farma avea loc, în ultimii ani, în paralel cu anchetarea și judecarea celor vinovați de diluarea dezinfectanților din scandalul gripei aviare.)

Faptul că reacțiile autorităților, însă, în loc să fie mult mai rapide și măsurile mai severe tocmai din cauza respectivului scandal, au fost și încă sunt, dimpotrivă, de-a dreptul anesteziate, în frunte cu pasivitatea halucinantă a șefului statului, asta nu mai e de înțeles.

Gripa aviară s-a dovedit, într-un tîrziu, a fi fost exagerată în ce privește gradul de periculozitate.
Dar, la vremea respectivă, asta nu se știa, ceea ce înseamnă că autoritățile statului s-au jucat, iresponsabil, cu zeci, poate cu sute de mii de vieți omenești, de dragul unor șmenuri financiare cu spate politic.

Și virusul h5, și bacteriile din spitale care ucid mii de români sunt chestiuni care țin în mod clar de siguranța națională; scandalul dezinfectanților ar fi trebuit să determine cel puțin o ședință de urgență a CSAT, măcar între două plimbări în străinătate ale președintelui.

Poate ar trebui să fim toleranți, totuși, cu Klaus Iohannis: pe vremea cînd era primar, confruntat, la un moment dat, cu o epidemie de căpușe care îngrozise populația Sibiului, el nu a găsit ceva mai bun de spus decît că: ”Recomandarea mea pentru sibieni este să iasă în parc și zone verzi îmbrăcat adecvat. Cu încălțări închise, pantaloni lungi, până jos. Simplu. Problema nu se va rezolva în România(…)Cel mai bine este să umblăm prin parc îmbrăcat adecvat, chiar dacă e mai plăcut să umblăm în pantaloni scurți și sandale. Au trecut vremurile acelea”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

foto: criterii.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. […] sursa: inpolitics.ro […]

Scrie un răspuns la Fara Cenzura | Stiri Directe - Adpres.net Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998